Bunul meu amic – poetul Adrian Frăţilă mi-a oferit spre lectură trei cărţi. Toate trei aparţinând scriitoarei Marilena Tiugan, apărute la editura craioveană MJM, din Craiova. Nu ştiu mai multe despre distinsa scriitoare, fostă apropiată a celui care a trecut pentru discipolii săi, aşa cum l-am numit şi altădată, Maestrului Titu Rădoi, un fel de Titu Maiorescu – la scară mai mică, evident -, pentru aceia care erau pe atunci adolescenţi şi băteau la porţile consacrării pe tărâmul cuvântului scris.
Mulţi dintre aceştia ajungând, între timp, membri titulari ai Uniunii Scriitorilor din România, generosul Mecena Titu Rădoi având parte doar de o consacrare pe tărâmul criticii literare abia postumă. Am divagat destul, încât merită să reamintesc cele trei cărţi primite în dar de la poetul şi editorul, lector al unora dintre cărţile Marilenei Tiugan. Precum este Clepsidra îngerului, editura MJM, Craiova – 2008, prefaţată de către cel de-l doilea lector de carte – Bucur Demetrian. O carte de poeme în vers alb, cu influenţe argheziene, precum conchide autorul prefaţei care mai adaugă: <<Pentru Marilena Tiugan, poezia este calea spre lumină, renaştere spirituală, revelaţie divină. Orice „întâmplare” generează tensiuni lăuntrice, preschimbări sufleteşti transfigurate poetic. Pasul spre poezie este prima treaptă înălţătoare, o ieşire din timp, un zbor îngeresc dincolo de curgerea sfâşietoare a nisipului din clepsidră>>.
În Din arierplanul unui surâs, scoasă de aceeaşi editură şi tipografie craioveană, ceva mai târziu, în anul 2013, poeta se descoperă singură prin gândurile personale ce ţin locul unei prefeţe prin Argument pentru surâsul meu, poema ce dă titlul volumului având o dispunere geometrică, cele, hai să le zicem strofe, deşi repet că este vers liber, se termină printr-un cuvânt simbol de genul: „cu dor”, „topit” şi „Om”.
A treia carte, este un roman intitulat Trenul de zăpadă. Scos tot de sub teascurile aceleiaşi edituri craiovene MJM, Craiova – 2013, semn că poeta se-mparte între genurile liric şi prozodic. Nu ne propunem să le recenzăm, dată fiind apariţia lor ceva mai veche, regretând proasta distribuire a cărţii în oraşele de provincie şi, în genere, în România. Pentru că, altfel, talentul de povestitor şi de poet al Marilenei Tiugan s-ar fi făcut remarcat până azi. Cu romanul Trenul de zăpadă, scris în anul 2012, domnia sa este la al doilea roman, după Dincolo de plopi, scris tot în anul 2010, şi între cele două romane mai cochetase – tot cu har de povestitor – cu prozele scurte strânse în volumul Scrisorile unei necunoscute, scris în 2011.
Iată cum se scrie literatură adevărată şi în aceşti ani de criză economică, politică şi socială de după Marea Învălmăşeală din Decembrie 1989. Din păcate, sper ca măcar marile biblioteci, precum Biblioteca Naţională a României, şi bibliotecile judeţene să aibă parte de asemenea volume scrise cu talent şi cu dragoste de România şi de tot ce-i românesc. În primul rând, limba română. Şi cum spunea un vers al unui celebru cântăreţ interbelic „Tot ce-i românesc nu piere!”
ION PREDOŞANU
