Încep lucrările de reabilitare în şcoli

416

raul chiriac inscriptLa începutul lunii iulie, autorităţile locale demarează lucrările de reabilitare şi modernizare a unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Suma alocată acestor lucrări se ridică la 20 de miliarde, banii provenind de la bugetul local.

Vacanţa de vară a elevilor coincide cu perioada desfăşurării lucrărilor de reabilitare şi modernizare a unităţilor de învăţământ. Acestea vor fi demarate la începutul lunii iulie. „Începând cu perioada următoare, de la începutul lunii iulie vor fi demarate lucrările prevăzute în programul de reparaţii la unităţile de învăţământ din municipiu programate pentru acest an. Menţionez că o parte dintre lucrările din acest program au fost realizate şi în perioada anterioară, acolo unde a fost posibilă execuţia lor, respectiv: împrejmuiri, reabilitarea unor săli de sport, amenajarea unui amfiteatru la Grup Şcolar Transporturi Auto, însă cea mai mare parte a lucrărilor se regăseşte în programul din vacanţa de vară”, a precizat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Liceele, pe lista investiţiilor

Unităţile de învăţământ liceal de pe raza municipiului nostru sunt supuse procesului de reabilitare, fiind vizate lucrări diverse. „La Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, ţinând cont de apariţia clasei zero din acest an, se amenajează la etajul 1 al căminului internat sălile de clasă; liceu spiru harets-au amenajat săli de clasă anul trecut la parterul căminului internat, iar acum urmează etajul 1. Tot la cămin modernizăm grupurile sanitare. La Colegiul Tehnic „Henri Coandă” avem renovarea faţadelor clădirii principale, definitivarea lucrărilor de reabilitare a sălii de sport şi lucrări de reabilitare la căminul internat. La Colegiul Naţional „Spiru Haret” – refacerea acoperişului la sala amfiteatrului, înlocuirea reţelelor exterioare de distribuţie a apei şi înlocuirea instalaţiilor termice la corpul B şi clădirea cantinei şi a sălii de sport. La Grupul Şcolar de la Bârseşti – renovarea faţadei şi reabilitarea şi amenajarea unor noi grupuri sanitare. La Grup Şcolar Materiale de Construcţii avem renovarea faţadei şi lucrări de reabilitare la cămin. La Grup Şcolar Transporturi Auto – refacerea acoperişului clădirii internatului şi înlocuirea tâmplăriei exterioare”, explică Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Lucrări la şcoli şi grădiniţe

Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi şcolile generale şi grădiniţele din municipiul nostru vor avea parte de lucrări, în această vară. „Majoritatea şcolilor generale întră în acest program; cum mare parte a lucrărilor de reabilitare au fost realizate în anii anteriori, în acest an se vor definitiva la mai multe şcoli lucrările de reabilitare, cum ar fi: Şcoala Generală „Constantin Brâncuşi”, Şcoala Generală „Pompiliu Marcea”. Precizăm că la Şcoala Generală „Constantin Brâncuşi” se va reface integral acoperişul. În plus, la majoritatea grădiniţelor care au fost reabilitate integral se vor face lucrări de igienizare şi reparaţii curente. Bineînţeles, înainte de începerea anului şcolar se vor revizui toate instalaţiile: termice, electrice, de gaze, astfel încât la data de 1 septembrie lucrările să fie finalizate şi să fie îndeplinite toate condiţiile pentru începerea anului şcolar în cele mai bune condiţii”, spune şeful şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Cât priveşte costurile reabilitărilor, Raul Chiriac a menţionat că „programul total este de 50 miliarde lei vechi, finanţarea lucrărilor prevăzute pentru această vară este de aproximativ 20 de miliarde din suma totală. Fondurile sunt de la bugetul local”.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here