Aproximativ 20 de metri pătraţi din acoperişul unei gospodării precum şi circa 15 metri pătraţi din cel al unei anexe, au ars joi seara la Valea Viei, Turceni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, Mihai Avramescu,
pompierii din Turceni au intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă pentru a stinge flăcările ce cuprinseseră casa şi bucătăria de vară din gospodăria lui Marin C. Acoperişul casei, construit pe structură din lemn şi acoperit cu învelitoare din ţiglă, a ars pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi şi, de asemenea, şi cel al anexei gospodăreşti, pe o suprafaţă de circa 15 metri pătraţi. Valoarea pagubelor este de aproximativ 4000 lei. Cauza probabilă este „Jar sau scântei, provenite de la un coş de fum deteriorat”.