IN MEMORIAM – Sub egida Institutului Cultural Român, Filiala Oltenia Târgu-Jiu s-au sărbătorit – 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu

271

Dacă ar fi trăit, dacă şi-ar fi contrazis destinul, Nichita Stănescu ar fi împlinit 80 de ani. Şi-ar fi dublat numărul cărţilor de poezie ori de proză, de critică ori de teorie literară.
A fost, realmente, un mare poet, născut şi făcut om şi zeu, sânge şi cuvânt. Şi-a aparţinut sieşi întru-totul? Deloc, căci era un risipitor, un generos mereu răpit de cei din preajmă, de conjunctură, de realul realului.

Sărbătorit, pe 30 martie 2013, de Institutul Cultural Român – Filiala Oltenia Târgu-Jiu, la sediu, la ora 11, Nichita Stănescu a fost practic reinventat, integrat în mit, în legendă, căutat în esenţa fiinţei sale, pe cât de boemă pe atât de ludică, pe cât de peripatetică pe atât de preocupat să-şi apere Opera, care-şi vădeşte inepuizabilă, facerea şi corpul în indestructibila unitate.
Au conferenţiat Zenovie Cârlugea, subsemnatul, Ion Trancău şi Nicolae Dragoş. Au moderat directorii filialei: Ion Cepoi şi Marilena Pârvulescu. Cel dintâi a prezentat revista de suflet „Fără pricină” (nr. 10) a lui George Drăghescu, în paginile căreia, în ceea ce mă priveşte, am scris despre „Se-mantica poeziei” alchimistului Nichita Stănescu, Dumitru Dănău şi-a estras dintr-un „jurnal” propriu câteva consemnări aferente morţii extraordinarului lirozof, iar Ion Trancău s-a pronunţat asupra fenomenului de idolatrizare a autorului „Necuvintelor”, Zenovie Cârlugea a lansat încă un număr din „Portal Măiastra”, editorialul semnat de Ion Predoşanu fiind dedicat lui Nichita Stănescu, dar n-a insistat, părând fie plictisit fie obosit, fie mai aşezat şi mai înţelept. Au spicuit pentru auditoriu, numeros şi select: Adrian Frăţilă, Ion Mocioi, Daniel Murăriţa, Ion C. Gociu, Vasile Ponea, Zoia Elena Deju, Cristian George Brebenel, Lazăr Popescu, Spiridon Popescu, G.M. Dobreanu, Viorel Surdoiu, Pompiliu Ciolacu, Dan Adrian Popescu ş.a., dintr-un mai vechi articol publicat în „Luceafărul” de dinainte de 1989 (?!) în care ar fi demonstrat că locul lui Nichita Stănescu este în panteonul reformatorilor poeziei româneşti, alături de Eminescu şi Arghezi.
A fost ascultat cu interes şi plăcere scriitorul Nicolae Dragoş, care ne-a încredinţat că nouă, contemporani cu el, ne-a fost dat să călătorim în veac cu un geniu, un întemeietor. Spicuim din discursu-i evocator: „O parte din studenţia mea s-a suprapus cu a lui (1952-1955). Era un tânăr frumos, înalt, zvelt, blond ca un înger, de o statuaritate care impunea să-l socoţi lider al generaţiei şaizeciste. Prin urmare, femeile îl găseau mereu fermecător: Doina Ciurea, Gabriela Melinescu, Dora Stănescu şi multe altele, cărora le cădea cu bucurie spontană pradă. Doinei Ciurea îi datorăm publicarea „Argoticelor” şi tot ei câteva amintiri de o rară delicateţe. Deţin eu însumi asemenea momente de caldă comunicare din plasa cărora nu poţi ieşi ca dintr-o vrajă. Unul din ele îmi revelează obsesia lui Nichita pentru Labiş, iar altul modul lui de a-i încuraja pe tinerii care roiau în jurul lui: „Pupa-ţi-aş mâna ta, ce talent grozav ai!”. Iar „ucenicul” în cauză exulta de fericirea ce dăduse peste dânsul. A fost un amfitrion în maniera lui Macedonski şi Lovinescu, M.R. Paraschivescu şi Geo Dumitrescu. În relaţia cu femeile, era ca un izvor repede şi-i era greu să se ostoiască într-un lac liniştit.”
Au mai luat cuvântul Ion Mocioi şi Spiridon Popescu, cel din urmă recitând din creaţia-i personală. Inginerul motrean Romeo Modoran a uimit asistenţa prin memoria-i fabuloasă, oferind participanţilor la sărbătoare un recital cu versurile lui Nichita Stănescu şi… Adrian Păunescu. De gustibus non disputandum!
O mână de elevi ai Marinelei Pârvulescu de la C.N. „Ecaterina Teodoroiu”, acompaniaţi la chitară de Eduard Fariseu, au dat glas şi sunet unor celebre texte devenite „clasice” în orizontul de receptare naţional şi european.
Ion Popescu-Brădiceni

P.S. Cel care realizează relatarea de mai sus i-a dedicat şi el, lui Nichita Stănescu, întru neuitarea întâlnirii sale cu acesta, pentru a-i lua un interviu, apărut în revista „Mesaj Comunist” a Universităţii din Craiova, imediat, sub geniul lui Eugen Negrici, şi ulterior în primul volet din seria de convorbiri esenţiale „Întâlnirea cu aproapele nostru” – reiau ideea – i-a dedicat şi el un succint poeseu intitulat:
Închinare, la erou
„Cercburg
dezvoltat
dinspre-amurg
spre soldat
în tranşeu
pân-la gât
care-s EU
cânt de-atât
stat în sânge
mă transform
şi mă plânge
însuşi focul
din adânc
Iar Nichita
ca un om
din mijlocul
unui stânc
iar se face
miez la ou
carapace
la ecou
corp de aur
în halou
sfântă pace la erou
înfrunzind
precum răchita
când pe plai
şi apoi în rai
pentru-o mândră Lorelai.
I.P.Brădiceni
N.R. Marele poet Nichita Stănescu s-a născut la 31 martie 1933 şi s-a ridicat la Ceruri în 13 decembrie 1983. Pe 9 decembrie 1983, împreună cu regretatul şi talentatul ziarist şi poet Ilie Purcaru – născut la Râmnicu-Vâlcea (unde părinţii săi erau profesori la un liceu), dintr-o mamă din Târgu-Cărbuneşti şi tată craiovean, l-am vizitat la Spitalul Fundeni şi deţin nişte fotografii inedite – încă pe film 6×6, alb negru. Eseul ce l-am semnat în revista Portal-MĂIASTRA, unde-a apărut ca editorial, are un titlu inspirat de inversarea – datorată divinităţii –a datei naşterii 31 cu cea a trecerii la cele veşnice 13. Motiv pentru care l-am botezat „NICHITA STĂNESCU 1933-1983-2013 Moartea inversul vieţii!”
(I. Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here