Omul de afaceri Gruia Stoica a fost arestat preventiv joi pentru 29 de zile, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti (CAB), care a admis propunerea procurorilor anticorupţie. Avocaţii lui Gruia Stoica au declarat recurs, ce se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).Patronul companiei GFR, Gruia Stoica, a fost reţinut miercuri, pentru 24 de ore, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, el fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia. În acelaşi dosar, procurorii i-au impus lui Doru Cătălin Boştină, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din România, interdicţia de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă. Gruia Stoica a fost adus miercuri seară la sediul DNA cu cătuşele la mâini, după ce s-a împotrivit poliţiştilor, care veniseră cu mandat de aducere.