Apelul făcut de autorităţile din domeniul sanitar către cetăţenii care doresc să fie donatori voluntari de sânge s-a făcut auzit şi lucrurile încep să se mişte în sens pozitiv. La Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu-Jiu există câțiva donatori fideli, care donează periodic, sau la care se poate apela atunci când este nevoie urgentă de sânge. Cu toate acestea, încă mai există persoane care nu ştiu ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a putea dona. Direcţia de Sănătate Publică face lumină în acest caz, explicând cine poate şi cine nu poate să fie donator de sânge.
În această perioadă, sistemul sanitar se confruntă cu o acută lipsă de sânge, la nivelul întregii țări. În centrele de transfuzii se prezintă cu 20-25 % mai puţini donatori faţă de media obişnuită, situaţie care ar putea conduce la deteriorarea stării de sănătate a unor pacienţi sau mai grav la pierderi de vieţi omeneşti.
Astfel, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au făcut un apel la solidaritate umană, către toţi cei care pot să doneze voluntar sânge. „Pentru a putea să doneze voluntar sânge, este nevoie de îndeplinirea cumulativă de către donator a unor condiţii, după cum urmează: vârsta cuprinsă în intervalul 18-60; greutate peste 50 kg; puls regulat, 60-100 bătăi/ minut; tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mm Hg; să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale; femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală; să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării; să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (orice tip); TBC; Sifilis; Malarie; Epilepsie și alte boli neurologice; Boli psihice; Bruceloza; Ulcer; Diabet zaharat; Boli de inimă; Boli de piele: psoriasis, vitiligo; Miopie forte (-peste-) 6 dioptrii; cancer.
Beneficii pentru donatorii de sânge
Conform legislației în vigoare, donatorii de sânge beneficiază de un set de analize gratuite și primesc șapte tichete de masă, fiecare în valoare de peste 9 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, în cazul angajaților cu carte de muncă.
Cu toate acestea, numărul donatorilor este din ce în ce mai scăzut, mai ales în perioada verii. „Dacă înainte aveam o medie lunară de 500-600 de donatori, acum am scăzut la 400-500. Săptămâna aceasta, spre exemplu, am avut foarte puțini donatori, iar lunile iulie și august sunt, de obicei, foarte dificile din acest punct de vedere, pentru că este perioada concediilor și avem foarte puțini donatori”, a explicat Dr. Călina Nicoleta Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu.
Nu doar numărul donatorilor este o problemă, ci și asigurarea necesarului de sânge pentru anumite grupe sanguine. “La 0 pozitiv facem cu greu față solicitărilor”, confirmă directorul Căluțoiu.
La Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu-Jiu există câțiva donatori fideli, care donează periodic, sau la care se poate apela atunci când este nevoie urgentă de sânge. La o donare se recoltează 450 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.
Donatorii trebuie să ştie că trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă şi nu există riscul contaminării cu HIV sau alte virusuri. Senzaţia de leşin sau oboseală după donare este foarte rar întâlnită.
Minodora Sucea