Gorjeanul şi-a desemnat ultimii câştigători pe 2010

445

IMG_6527Ediţia a treia a „Premiilor Gorjeanul 2010” a avut loc joi, 20 ianuarie 2011, fericiţii câştigători fiind aşteptaţi la sediul redacţiei pentru a-şi ridica premiile, începând de luni, 24 ianuarie anul curent. Tot atunci s-a ţinut şi „Gala Gorjeanul” a factorilor poştali, aceştia fiind răsplătiţi pentru efortul depus în distribuirea cotidianului nostru.

IMG_6544A devenit deja o tradiţie să-i răsplătim pe abonaţii noştri pentru fidelitatea pe care ne-au demonstrat-o. De aceea, ieri, 20 ianuarie 2011, s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a „Premiilor Gorjeanul 2010”, ocazie cu care zece abonaţi s-au numărat, prin tragere la sorţi, printre fericiţii câştigători.

Câştigători din tot judeţul

IMG_6536Tombola Gorjeanul s-a desfăşurat într-un cadru festiv, în prezenţa directorului general al cotidianului, domnul Bebe Viorel Ionică, dar şi a reprezentanţilor Oficiului Judeţean de Poştă Gorj. Pentru a nu exista nici un dubiu privind desemnarea câştigătorilor, extragerea a fost făcută la vedere, în faţa camerei de filmat a colegilor de la Antena 1 Târgu-Jiu, dar şi a tuturor celor prezenţi în sală. Norocoşii câştigători sunt din diferite localităţi ale Gorjului, ceea ce dovedeşte, încă o dată, că „Gorjeanul” este citit în toate colţurile Gorjului.

IMG_6565Locul I – un motofierăstrău Husqvarna – a fost câştigat de GRIGORE TRUŞCĂ din Ţicleni, iar Locul II – o bicicletă – i-a revenit ELVIREI DRĂGUŢ din Sat Curteana (Târgu-Cărbuneşti).

IMG_6570Pentru Locul III au fost desemnaţi trei câştigători: DUMITRU SPAHIU din Sat Câlceşti – comuna Godineşti, ANA TOMA din Negomir şi MARIA POPESCU din Târgu-Cărbuneşti, strada Pieţii, fiecare dintre aceştia primind câte un DVD Player.

IMG_6572Menţiuni, constând în ceasuri de perete personalizate, au fost acordate, tot prin tragere la sorţi, la cinci abonaţi: ELENA DĂNCIULESCU din Târgu-Jiu, GRIGORE BOBEI din Târgu-Jiu, B-dul. Ecaterina Teodoroiu, IONEL GHEORGHIŢOIU din Târgu-Jiu, cartier Romaneşti nr.26, IOANA IANCU din Bumbeşti-Jiu, strada Bumbeşti şi DUMITRU POPESCU din Şomăneşti, comuna Teleşti.

IMG_6574Toţi câştigătorii sunt aşteptaţi, începând de luni, 24 ianuarie 2011, la sediul redacţiei noastre pentru a-şi ridica premiile. Pentru a intra în posesia acestora, fericiţii câştigători trebuie să se prezinte la noi cu cartea de identitate.

Gala Gorjeanul

Pe lângă extragerea premiilor pentru abonaţi, tot în data de 20 ianuarie, în acelaşi cadru festiv a mai avut loc şi „Gala Gorjeanul” a factorilor poştali din judeţul nostru. Din rândul poştaşilor, au IMG_6575fost desemnaţi câştigători următorii: Carmen Bălă, Dumitru Calotă, Irina Scafeşi, Ion Mălăiescu, Mihaela Bâlteanu, Maria Imbru, Constantin Bunget, Elena Simeria, Haralambie Fierăscu, Elena Piscureanu, Luminiţa Lătăreţu, Sabin-Daniel IMG_6588Giurgiu, Ion Bodunescu, Ileana Grecu, Vasile Laiu, Maria Bălcescu, Elena Crăciun, Maria Ciocoiu, Gabriela Mergioiu, Ana Negomireanu, Vasilica Manda, Ana Prejbeanu, Mihaela Popescu, Alisia Drăgulescu, Petre Corlan, Cosmina Mărculescu şi Dadiel Giurgiu. Din păcate, nu toţi poştaşii desemnaţi câştigători au fost prezenţi la premiere, însă ei vor intra în posesia premiilor în cel mai scurt timp. Aceştia au primit premii în bani, ca semn de recunoştinţă pentru efortul depus la distribuirea zilnică a Gorjeanului.

Eveniment devenit tradiţie

Conducerea cotidianului „Gorjeanul” reuşeşte, an de an, chiar şi pe timp de criză, să-şi recompenseze cititorii fideli, organizând câte o tombolă trimestrială, ocazie cu care sunt oferite premii consistente mai multor abonaţi. Acest lucru se realizează deoarece, după cum a declarat însuşi directorul general, Bebe Viorel Ionică: „pe acest cotidian există un interes. Există un interes în primul rând al publicului, al oamenilor care sunt cititori fideli, care fac abonamente de ani de zile şi pentru care „Gorjeanul” înseamnă ceva, ca şi când ar fi o parte din familia lor”.

img821Şi premierea poştaşilor a devenit o tradiţie, prin intermediul lor cotidianul nostru ajungând în casele abonaţilor. „Acest ziar este al nostru, al tuturor şi al dumneavoastră. Noi nu avem chioşcuri, noi avem doar câteva reţele de distribuţie şi pe dumneavoastră, care sunteţi principalul partener al nostru, oamenii care fac abonamente şi care le şi duc la cetăţeni. Dumneavoastră vreau să vă mulţumesc şi vă doresc în continuare sănătate şi numai bine. Îmi doresc ca în continuare să fim împreună pentru mult timp de acum înainte. Să dea Dumnezeu ca de fiecare dată când ne întâlnim să fie mai bine decât data trecută, adică ceas de ceas, pas de pas să fie făcut spre mai bine”, le-a transmis Bebe Viorel Ionică poştaşilor gorjeni.

„Gorjeanul” a ajuns la sufletul cititorilor

Unul dintre factorii poştali prezenţi la decernarea premiilor a mărturisit, în cadrul evenimentului, o poveste incredibilă a unui abonat care a ţinut la abonamentul său, încât nu a renunţat la el până în ultima clipă a vieţii. „Vreau să vă dezvălui un caz concret: un bătrân de peste 90 de ani, care era şi bolnav, dar foarte lucid, citea mereu „Gorjeanul” şi era abonat de zeci de ani. Ultima dată, ştiindu-se bolnav, a ţinut neapărat să-i fac abonamentul, precizând că ştie că nu mai are mult de trăit, dar că doreşte să-şi facă abonamentul şi să-i vină ziarul în continuare. Vreau să vă spun că la o jumătate de oră după ce i l-am făcut, omul a decedat. Deci, iată că acest cotidian a ajuns la sufletul gorjenilor şi cine îşi face un abonament nu mai renunţă la el, pentru că nu mai poate sta fără să-i vină ziarul acasă”, a declarat, emoţionat, Petre Corlan unul dintre poştaşii prezenţi la „Premiile Gorjeanul 2010”.

„Gorjeanul” şi Poşta Română – un parteneriat de nădejde

Prin parteneriatul cotidianului nostru cu Oficiul Judeţean Gorj al Poştei Române, abonaţii au siguranţa că-şi vor primi zilnic „Gorjeanul”. „Am încercat să fac şi eu un bilanţ al activităţii noastre privind oferta ziarului „Gorjeanul” şi am constatat, încă de când am început această colaborare strânsă, că a avut un efect benefic pentru noi ca salariaţi şi pentru redacţia care astăzi ne-a invitat pentru a ne premia”, a precizat reprezentantul Oficiului Judeţean de Poştă Gorj. Totodată, domnia sa a mulţumit conducerii cotidianului „Gorjeanul”, dar şi echipei redacţionale care, în concepţia acestuia, „munceşte zilnic pentru a-i mulţumi pe cititori, încercând să acopere o paletă largă şi diversificată de subiecte şi domenii, astfel încât fiecare abonat să găsească în paginile lui informaţii pe placul său. Că-i fermier, că-i inginer, medic sau profesor, indiferent de meseria sa, fiecare om găseşte acolo tot ce îl interesează, indiferent de ce face el ca activitate”.

Echipa „Gorjeanul” le mulţumeşte abonaţilor pentru fidelitate şi promite că informaţiile din paginile sale vor fi, în continuare, complete şi complexe, pe gustul tuturor cititorilor. Le mulţumim, de asemenea, partenerilor şi sponsorilor fără de care „Premiile Gorjeanul” nu ar mai exista şi le dorim tuturor numai bine.

Campania continuă şi în 2011.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here