Regele Carol al II-lea nu a mai consultat conducerile partidelor pentru formarea unui nou guvern. El s-a adresat lui Octavian Goga ca să formeze guvernul, a suspendat Constituţia şi a proclamat dictatura regală.
Pur şi simplu, George Tătărăscu a primit lovitura sub centură de la rege, dar nu s-a descurajat, prin calmul său şi simţul măsurii, deşi suferea în tăcere nedreptăţile. Copiilor săi, după cum relata distinsa şi regretata sa fiică, Doamna Sanda Tătărăscu-Negroponte, le-a spus: „Faceţi-vă datoria, nu vă gândiţi la răsplată. Fapta bună şi adevărul sfârşesc totdeauna prin a birui”.
În perioada 1938 – 1 septembrie 1939 a fost ambasadorul României la Paris.
După abdicarea Regelui Carol al II-lea, George Tătărăscu îndeplineşte funcţia de prim ministru al României şi în perioada 25 noiembrie 1939 – 4 iulie 1940 – perioadă destul de grea a României, când i se răpeşte Basarabia, Bucovina de Nord, Cadrilaterul, urmare Pactului Molotov-Ribentrop, când se declanşase şi Al Doilea Război Mondial. Înainte de această sfârtecare a teritoriului României, Tătărăscu milita pentru o neutralitate a României.
În vremea guvernării antonesciano-legionare, George Tătărăscu este arestat, dar va fi eliberat la insistenţele energice ale Elizei Brătianu.
La un an de la eliberarea Basarabiei, în timpul războiului, şi-a făcut o scurtă apariţie la Chişinău, atent înconjurat de către Mihai Antonescu, dar această amabilitate nu putea îndepărta răceala mareşalului Antonescu, pentru că regele l-a îndepărtat de la şefia Marelui Stat Major şi l-a trimis comandant de divizie.
După ce a aflat rezultatul luptei de la Stalingrad, la 26 martie 1943, George Tătărăscu s-a adresat lui Dinu Brătianu şi lui Iuliu Maniu, propunându-le să creeze o „Uniune Sacră” a tuturor partidelor politice şi alcătuirea unui „Comitet Naţional”. Iuliu Maniu a refuzat, achiesând la părerea acestuia din urmă şi Dinu Brătianu.
Interesul obştesc primează
George Tătărăscu reînnoieşte propunerea curajoasă la 23 decembrie 1943, în spiritul crezului său „Interesul obştesc primează totul”, dar nu s-a solidarizat nimeni cu el. La 23 martie 1944, după bătălia de la Uman, este singurul care îi solicită regelui să convoace un consiliu de coroană. Solicitarea lui întâmpină acelaşi zid. În ziua de 1 mai 1944 se adresează şefilor tuturor partidelor politice, în vederea prevenirii dezastrului ţării, propunând pacea cu Naţiunile Unite şi Uniunea Sovietică, în cadrul suveranităţii şi a recunoaşterii drepturilor noastre naţionale şi negocierile pentru încheierea armistiţiului să fie directe şi nu prin intermediari. „Drumul la Mosocova trebuie căutat direct”.
De precizat că şi guvernul Antonescu ajunsese din februarie 1943 la concluzia necesităţii ieşirii României din război. Se ştie că în prima parte a anului 1943, Mussolini a clacat. George Tătărăscu a fost vizionar cu adevărat, dar nu a fost înţeles, mai ales, când la Conferinţa de la Teheran urma a se desena viitoarea hartă a Europei, inclusiv soarta României, de către Stalin, Churchil şi Roosevelt.
Mareşalul Antonescu a greşit prin trimiterea lui Barbu Ştirbei la Cairo, anulând prin aceasta negocierile ce se derulau la Stockholm.
După refuzul repetat al lui Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, la 25 mai 1944, George Tătărăscu a fost iniţiatorul creierii Coaliţiei Naţionale Democrate, formate de partidul comunist reprezentat de Lucreţiu Pătrăşcanu, partidul socialist democrat reprezentat de Titel Petrescu, Frontul Plugarilor(Petru Groza) reprezentat de Mihai Ralea şi partidul naţional democrat reprezentat de Topa. Această coaliţie avea un program în patru puncte şi rămânea deschisă şi celorlalte partide. Nici la insistenţele lui Titel Petrescu, iuliu Maniu nu s-a alăturat acestei coaliţii. La 2 iulie 1944 s-a constituit Blocul Naţional Democrat, căruia, abia atunci i s-au alăturat Dinu Brătianu şi Iuliu Maniu, dar când se pierduse mult timp preţios şi Moscova şi-a impus numai interesele sale, ducând la robirea ţării.
La 28 iulie 1944, George Tătărăscu îi trimite regelui o scrisoare, propunându-i, printre altele, constituirea unui guvern al păcii, format din oameni cu autoritate, pentru negocieri cu Moscova.
Deşi Moscova i-a trimis prin intermediul preşedintelui Edvard Beneş(preşedintele Cehoslovaciei, în exil la Moscova, prieten al României) invitaţia de a veni la Moscova, cu delegaţia coaliţiei naţionale democrate, în vederea tratativelor, comunicarea fiind făcută telegrafic de către Richard Franasovici, telegrama a fost dosită, cu imbecilitate de către directorul cifrului, Grigore Niculescu-Buzeşti. S-a pierdul şi această ultimă şansă a României, ce o obţinuse tot George Tătărăscu. Telegrama i-a înmânat-o lui Tătărăscu abia la 18 august, când era prea târziu. Capitularzii aşteptau din zi în zi lovitura de stat, care va avea loc la 23 august 1944, cu grave consecinţe pentru soarta României.
Condamnat, deoarece apăra interesele României
În perioada 6 martie 1945 – 29 decembrie 1947, îndeplineşte funcţia de ministru al afacerilor Străine.
Conduce delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris, unde încearcă a obţine condiţii mai omeneşti pentru România postbelică, dar atitudinea perversă a Anei Pauker, trimisă Moscovei, care l-a raportat lui Stalin. Aceasta va avea ulterior consecinţe tragice pentru George Tătărăscu şi membrii familiei sale, Stalin ordonând condamnarea sa la temniţă grea. Au fost condamnaţi de asemeni, fiica sa şi fraţii lui.
Pentru că a încercat să apere interesele României şi pentru că a condus Partidul Liberal, a fost închis în 1950 la Sighetul Marmaţiei.
Cei 6 ani de detenţie – temniţă grea – i-au măcinat sănătatea, iar la 28 martie 1957 s-a stins din viaţă, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Cu toate că unii prieteni i-au propus să rămână în Franţa, în 1946 şi să refuze semnarea tratatului, când se afla împreună cu soţia şi copiii, George Tătărăscu refuză, spunând: „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu ţării, deoarece nu ar schimba nimic. Ruşii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între occident şi comunism. Datoria mea este să semnez tratatul de pace ca să salvez ce mai rămâne din România. La Yalta, Occidentul ne-a predat ruşilor. Conştiinţa mea de Român îmi porunceşte să mă reîntorc în ţară şi să sufăr cu compatrioţii mei, încercând să le uşurez calvarul. Mi-ar fi aşa de uşor să rămân la Paris, când am alături de mine nevasta şi copiii. Eu aleg, conştient de toate riscurile, lupta printre Români, pentru libertatea lor. Resping eroismul prin procură dată altora”.
George Tătărăscu a fost şi un iubitor de cultură. A scris şi o piesă de teatru „Când vine viforul”. Ea a fost jucată şi la Teatrul Naţional. Începuse să scrie şi o dramă istorică „Tudor Vladimirescu”. În prima piesă, eroul – un soldat – trebuia să rămână pe poziţie să acopere retragerea celorlalţi. Şi autorul a fost în viaţă, un voluntar de acest fel.
În 1931, el recomanda prietenilor: „Frână pe dreapta, frână pe stânga, ca să cazi pe mediană”.
Gorjul, sprijinit de Tătărăscu
George Tătărăscu a sprijinit Gorjul, atât politic, economic dar şi cultural. Datorită lui s-au realizat Fabrica de Ţigarete, Fabrica de Confecţii, Topitoria de Cânepă de la Vădeni, Uzinele Sadu, monumente istorice şi de artă. Dar, alături de toate aceste strădanii, de o viaţă, ale omului George Tătărăscu, un mare merit, recunoscut de toată lumea, pe care România le datorează şi Familiei sale, îl constituie invitarea lui Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, pentru edificarea Coloanei fără de Sfârşit, Porţii Sărutului, Mesei Divine, toate, cunoscute sub numele de Ansamblul Brâncuşi.
Soţia lui George Tătărăscu – Aretia Tătărăscu -, în calitate de preşedintă a Ligii Femeilor Gorjene, a avut o serie de lăudabile iniţiative pentru propăşirea judeţului nostru.
Bună prietenă cu Miliţa Pătraşcu, realizatoarea mausoleului Ecaterinei Teodoroiu din faţa Prefecturii Gorj, Aretia Tătărăscu ia iniţiativa realizării unui monument închinat memoriei eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.
La sugestia Miliţei Pătraşcu, în iarna anului 1934, preşedinta Ligii Femeilor Gorjene, discută problema la Paris, chiar în atelierul marelui sculptor.
La 7 ianuarie 1935, Constantin Brâncuşi i-a relatat Miliţei Pătraşcu despre vizita Aretiei Tătărăscu la Paris care îl invitase să ridice la Târgu-Jiu o serie de monumente. Constantin Brâncuşi îi mai scrie Miliţei Pătraşcu: „şi nu vă pot spune cât de fericit aş fi să pot face ceva la noi în ţară”.
În luna august 1937, Aretia Tătărăscu, pe baza sugestiilor lui Brâncuşi, îl convinge pe soţul său – primul ministru liberal George Tătărăscu, să obţină de la Ministerul Lucrărilor Publice suma necesară pentru prelungirea străzii Grigore Săftoiu(actualmente Eroilor) între târgul săptămânal, numit de sculptor „Târgul fânului”, unde va fi amplasată Coloana şi B-dul C A Rossetti(actualmente B-dul Brâncuşi), care mărginea grădina publică a oraşului. Planul acestei străzi drepte fusese aprobat încă din anul 1900, dar rămăsese neaplicat.
La 27 octombrie 1938 s-au desfăşurat festivităţile de predare a Ansamblului brâncuşian de la Târgu-Jiu, primăriei, de către Liga Femeilor Gorjene.
Se ştie că la acea vreme, prestigiul marelui sculptor era vestit pe tot mapamondul, fiind invitat în multe ţări să execute diferite comenzi.
Şi încă un amănunt deosebit, interesant. La începutul deceniului al patrulea al scolului trecut, Preşedinta Ligii Femeilor Gorjene – Aretia Tătărăscu – a condus o delegaţie a femeilor într-o vizită efectuată în Anglia. Acolo, i s-a pregătit şi o primire la bătrâna regină a Angliei. Şeful protocolului a prezentat-o: „Doamna Tătărăscu din România”. Bătrâna regină, scuturându-şi ochelarii, repeta „Romanian, Romanian!!!?, iar după o scurtă pauză….. A .a.-a. –Brâncuşii !!”. Deci, regina Angliei ştia mult mai multe despre Brâncuşi, decât despre România. Acest episod i l-a relatat soţului său George Tătărăscu, care a fost mult sensibilizat şi nu a avut nici o obiecţiune pentru invitarea titanului de la Hobiţa să realizeze capodoperele cunoscute, de acum, în toată lumea.
În toată această viaţă zbuciumată, inima lui George Tătărăscu a bătut lângă inima ţării, a suferit împreună cu ea şi nu a trădat-o. Viziunile sale pentru un viitor mai bun al ţării nu au fost înţelese la timp, de către ceilalţi politicieni. Poate aveam alt viitor mai bun.
George Tătărăscu rămâne un înţelept al neamului românesc.
Jurist, Ion M. Ungureanu – Ţicleni
