Partidul Social Românesc(PSRo), formațiunea lui Mircea Geoană, a dat chix la Gorj, înainte de debutul campaniei electorale pentru alegerile parțiale din comuna Telești. Eșecul i se datorează, exclusiv, președintelui de partid și nu organizației județene care a făcut eforturi supraomenești să găsească un candidat redutabil pentru primăria acestei localități, dar s-a lovit de debandada existentă la centrul PSRo. În lipsa unui mandatar financiar necesar candidatului, Alecsandru Dodenciu, fost viceprimar al localității, membru al acestui partid, care și-a depus dosarul la biroul electoral Telești, în timp a fost obligat să se retragă din cursă.
Mircea Geoană le-a dovedit membrilor săi de partid de la Gorj, celor care au crezut în proiectul său politic la alegerile locale din 2016, inclusiv lui Marian Rotaru, că este doar un președinte de carton, total dezinteresat de soarta filialelor create în numele PSRo la nivelul țării. A demonstrat-o din plin chiar săptămâna trecută când, deși apelat în problema mandatarului financiar al partidului necesar candidatului său de la Gorj, Geoană a pasat problema spre o structură teritorială, conștient că rezolvarea acestei probleme “de pix” ar fi fost apanajul său. Mai exact, Geoană le-a pretins reprezentanților PSRo Gorj să solicite sprijin unui lider din Dolj pentru obținerea unui aviz necesar la AEP, care cerea mandatar financiar pentru candidații care pe 5 noiembrie își vor disputa șefia Primăriei Telești. Cei de la Dolj au fost depășiți de problemă, neavând nici ștampila necesară și nici mandatarul solicitat de AEP.
Renunțare plus dezamăgire
Problema, vineri, nu era rezolvată, astfel că Alecsandru Dodenciu a decis, după o discuție cu filiala care l-a sprijinit total, că este mai bine să iasă totuși din cursă cu capul sus, decât să fie exclus pe motiv că nu întrunește condițiile stabilite de lege. Varianta oficială a renunțării la candidatură, anunțată însă de reprezentanții PSRo Gorj, aceiași care s-au dat peste cap să-l scoată pe Dodenciu onorabil din problema care nu a stârnit nicio reacție pozitivă din partea lui Mircea Geoană, a fost că retragerea candidatului lor a avut la bază protocolul semnat cu PSD la nivelul județului Gorj. Protocolul semnat este și cu ALDE, dar partidul chior este dispus să muște din PSD pentru scaunul liber de primar de Telești.
Patru pentru primărie
Fără niciun fel de dubii, Geoană i-a tăiat însă, concret, aripile lui Dodenciu, candidat care era cotat cu șanse mari în bătălia electorală, care a debutat, duminică. Pentru primărie se mai contrează acum, până la începutul lunii viitoare candidații PSD, PNL, PMP și ALDE.
A.STOICA