Galeriile de Artă vă invită la o cură de artă pură – Viorel Surdoiu – pictorul şi graficianul – sub o ploaie de elogii binemeritate

367

Aşa cum ne-am obişnuit cititorii, venim cu informaţii proaspete de la vernisajul expoziţiei personale PLANIDE, a debutantului într-ale desenului, graficii şi picturii de şevalet Viorel Surdoiu. Lume multă şi lume bună a umplut până la refuz marea sală expoziţională, din buricul târgului, aparţinând Galeriilor de Artă ale Municipiului.

De la primul vorbitor, lectorul dr. Vasile Fuiorea – între altele preşedintele Filialei UAP Gorj, care-a descoperit în arta plastică expusă pe simeze vreo patru direcţii, şi până la „încheietorul de pluton”, ca să folosim un termen militar pentru civilul Ion Popescu-Brădiceni, poet, eseist, critic de artă şi filosof, prezentat dintr-o greşeală, gustată de public, a fi drept Ion Mocoi, reputat brâncuşiolog, scriitor total dar şi profesor universitar doctor, din păcate absent de la manifestare, toţi vorbitorii au avut numai cuvinte de laudă la adresa artistului aflat la prima expoziţie „personală”.
Scriitorul Ion Cepoi s-a arătat şi s-a declarat de două ori mândru: întâi pentru valoroasa creaţie plastică şi în al doilea rând pentru că este coleg cu Viorel Surdoiu. Căruia i-a citit şi primul volum de poezie, premiat în manuscris la Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, ediţia din anul 2012. În plus, ca unul care-l cunoaşte bine pe Viorel Surdoiu, directorul său, Ion Cepoi, ne-a asigurat că „omul, poetul şi pictorul cu acelaşi nume este un om de mare caracter”. Ne permitem a reînnoi invitaţia de a vizita expoziţia, „una plină de metafore şi care te impresionează întâi şi întâi intelectual şi abia apoi spiritual”. Am citat aici, la final, din spusele criticului de artă Ion Popescu-Brădiceni, care-a promis cititorilor Gorjeanului o cronică plastică veritabilă, destul de curând. Domnia sa fiind puţin emoţionat, ca unul ce se exprimă cu mai multă uşurinţă în scris.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here