Un tânăr de 23 de ani din Mătăsari s-a ales cu dosar penal după ce a furat un profil metalic din perimetrul Carierei Jilţ Sud, intenţionând să-l valorifice la un centru de colectare a fierului vechi.
Reprezentantul unei firme de pază a sunat luni după-amiază la poliţie pentru a sesiza faptul că un tânăr în vârstă de 23 din Mătăsari a furat un profil metalic din perimetrul Carierei Jilţ Sud. Potrivit poliţiştilor, suspectul sustrăsese un profil metalic cu scopul de a-l valorifica la un centru de colectare a deşeurilor feroase. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.