Cercetările arheologice desfăşurate aici încă din 1891 (Alexandru Ştefulescu) şi 1897 (Gr. Tocilescu şi Pamfil Polonic), reluate în 1937 (C.S. Nicolăescu-Plopşor) şi continuate aproape neîntrerupt în perioada 1969-2008 (Gr. Florescu, Exspectatus Bujor, Chr. Vlădescu, V. Marinoiu), au reliefat elementele de fortificaţie (două şanţuri de apărare – fossa, berma, via sagularis, agger-ul şi zidul de incintă din piatră de râu şi de munte legat cu mortar de var, baracile militare, principia, horrea etc).
În ceea ce priveşte elementele de fortificaţie, s-a stabilit că au existat două şanţuri de apărare, cel din prima fază având o lăţime de 6,60 m şi adâncimea de 2 m, iar cea de-a doua la distanţa de 10,40 m faţă de zid, are o lăţime de 3,20 m şi o adâncime de 1,40 m. Berma are o lăţime de 2,50 m şi este pavată cu un strat de pietriş, iar în dreptul turnului de SE, are o lăţime de 1 m. Valul şi aggerul din prima fază de construcţie erau executate din brazde de pământ (caespites), având la bază o lăţime de 6,90 m şi se păstrează pe înălţimea de 2,60 m.
Castrul de la Bumbeşti Jiu „Gară” a fost refăcut în anul 201 cu zid de piatră, în timpul împăraţilor Septimiu Sever şi 
Caracalla de către militarii cohortei I Aurelia Brittonum, aceasta luând locul cohortei a IV-a Cypria retrasă de aici în a doua jumătate a secolului al II-lea. Inscripţia votivă descoperită la porta praetoria, la sfârşitul secolului al XIX-lea arăta că datorită vechimii, valul se deteriorase „…muros cesp[iticios] castro[ru]m coh[ortis] I A[u]reliae Brittonum (milliariae) Antoniniana[e] vetust[ate] dil[apsos] lapide eos restitue[r]unt per Octavium Iulianum, leg[atum] ipso[rum] pr[o] pr[aetore]”. Supranumele Antoniniana este, se pare, un ados ulterior (regravare) din perioada refacerii zidurilor de la principia castrului, spre sfârşitul domniei lui Caracalla (215/216), 
atestate de inscripţia descoperită în această zonă, care aminteşte şi de guvernatorul de atunci al provinciei Dacia, C. Iulius Septimius Castinus.
Zidul de incintă este realizat în tehnica opus caementicium, fundaţia şi elevaţia construindu-se prin tăierea valului de pământ al primei faze, la exterior. Castrul avea colţurile rotunjite, astăzi acest lucru se observă doar la cel de SE şi parţial la cel de NE şi aveau turnuri trapezoidale în interior şi semicirculare în exterior, singurul păstrat fiind cel de SE (dimensiuni 3,90 x 5,24 x 3,20 m).
Cele două porţi care se mai păstrează pe laturile de est şi sud, sunt flancate de câte două turnuri dreptunghiulare, construite şi ele ca şi cele de colţ, într-o fază ulterioară realizării incintei de piatră, probabil în timpul împăratului Caracalla ( în 215 sau 216), aşa cum consemna şi inscripţia descoperită de Gr. Tocilescu în zidurile din principia castrului şi care era închinată guvernatorului celor trei Dacii din acea perioadă, C. Iulius Septimius Castinus.
În ceea ce priveşte orientarea castrului, porta praetoria se află pe latura de est a castrului, iar poarta de pe latura de sud, construită la 1/3 din lungimea ei spre latura de răsărit, este porta principalis dextra, iar de aici pornea via principalis.
Porta praetoria era flancată de două turnuri (păstrate parţial) ce au o formă rectangulară cu dimensiunile de 5,62 x 3,40 x 4,54 x 1,80 m (cel de sud) şi 5,04 x 4,70 x 4,02 x 1,21 m ( cel de nord), cu o grosime a zidurilor de 0,80 m în interior şi de 1 m în exterior. Deschiderea porţii este de 4,60 m, ea fiind blocată, iniţial, cu porţi duble de lemn. În ceea ce priveşte porta principalis dextra, turnurile acesteia sunt mult mai bine păstrate. Modul cum au fost construite acestea, prin adosarea laturilor interioare ale turnului, zidului de incintă şi nivelul fundaţiei cu 0,50 m mai ridicat decât al acestuia din urmă, confirmă faptul că au fost construite într-o a treia fază, ulterioară anului 201 (probabil în 215-216).
Ele au tot o formă dreptunghiulară, având dimensiunile de 6,20 x 3,30 m (turnul vestic) şi 6,20 x 3,40 m (turnul estic) şi o grosime a zidurilor de 0,70 m. Deschiderea porţii este mai mică decât cea a porţii de est (porta praetoria), având 4,45 m, dar avea şi ea porţi duble, cea exterioară fiind trasă cu 0,25 m în interiorul porţii. Se mai observă orificiul în care era introdusă bârna de stejar ce bloca poarta. Principia s-a păstrat parţial, fiind situată la 50 m vest de porta praetoria şi având mai multe faze de construcţie, ultima fiind ulterioară domniei împăratului Caracalla, fapt confirmat de prezenţa în zidul pretoriului a fragmentelor din inscripţia dedicată lui de legatul celor trei Dacii, C. Iulius Septimius Castinus. Se mai păstrează doar o încăpere, probabil din atrium, cu dimensiunile de 28,60 m lungime şi 8,60 m lăţime, cu o intrare dinspre nord de 12,75 m şi o alta dinspre sud de 14 m. De la exterior se desprind spre est două ziduri fragmentare, cel de nord de 2,80 m, iar cel de sud de 4 m. Pe latura opusă acestei încăperi se află o alta de 2,35 x 2,95 m, care prezenta o instalaţie de încălzire cu hypocaustum.
La apus de atrium, apare fragmentul sudic al unui zid, cu două prelungiri, precum şi resturile unei alte încăperi compartimentate.
Paralel cu principia, s-au descoperit fundaţiile a două magazii de alimente (horrea), cea de pe latura sudică mult mai bine păstrată, are latura mică (cea de est) de 13 m. Cea de pe latura de nord a principiei, nu mai păstrează decât fragmente din zidurile colţului de SE.
În latera praetorii s-au descoperit două edificii, orientate est-vest, acestea fiind barăci militare (hibernaculae), având rolul de a adăposti militarii romani. Cea de pe latura de nord este la 7,50 m de via praetoria, având dimensiunile de 37,60 x 9,70 m, iar cea de-a doua la sud de drum, la 6 m de acesta, are aceeaşi lungime ca precedenta şi o lăţime de 8 m.
Cele două edificii sunt compartimentate cu câte patru camere fiecare (de mărimi diferite şi bine delimitate cele de la nord de drum: 6,35 x 9,50 m; 6,35 x 11,20 m; 9,10 x 9,10 m şi 6,35 x 9,10 m) şi câte o prispă în faţă.
În apropierea porţii de pe latura de est s-a descoperit o fântână cu diametrul de cca 2 m, din care pleca spre nord un canal de scurgere a apei, cu fundul pietruit.
Edificiul comandantului castrului (principia), barăcile militare (hibernacula), magaziile de provizii (horreea), au fost identificate parţial, acestea având mai multe faze de construcţie. În zona sudică şi de răsărit a castrului s-a dezvoltat un important vicus militar cu o reţea stradală, thermae, ateliere meşteşugăreşti (de ceramică, fierărie sau de cărămizi), locuinţe cu fundaţii de piatră de râu legată cu mortar de var (unele din ele şi cu instalaţie de încălzire cu hypocaustum). Au mai fost descoperite magazii, gropi de provizii şi instalaţii de alimentare cu apă.
Cercetările arheologice desfăşurate aici au mai scos la iveală numeroase materiale de construcţie (cărămizi, ţigle, olane, piroane din fier), ceramică, sticlă, arme, accesorii de port, piese de harnaşament, monede de argint şi bronz ce se eşalonează de la Traian la Filip Arabul. Tot aici au fost descoperite două tezaure monetare formate din bijuterii de argint şi 185 de monede (denari şi antoninieni) şi respectiv 92 monede din argint (ultimul tezaur fiind descoperit în anul 2002 în interiorul castrului). Ambele tezaure au fost ascunse la jumătatea secolului al III-lea, probabil ca urmare a invaziei carpilor.
Viaţa romană în judeţul Gorj a avut un rol important, nu numai militar-strategic, ea fiind totodată şi unul din principalii factori ai romanizării populaţiei autohtone şi lăsând urme adânci şi permanente în istoria provinciei romane Dacia. Elementul militar aflat în cadrul fortificaţiilor şi în jurul acestora, în zona de munte şi de deal a Olteniei de nord, a influenţat viaţa în toate domeniile: economic, social, politic şi cultural.
Complexul de fortificaţii romane de la Bumbeşti Jiu a avut o importanţă strategică deosebită, el fiind ultimul avanpost, de la sud de Carpaţi, în faţa capitalei Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, având sarcina de a apăra şi respinge orice atac venit din sud şi de a întreţine drumurile din interiorul provinciei ce făceau legătura între Drobeta şi capitala provinciei, sau cel din zona subcarpatică ce făcea legătura cu fortificaţiile de pe valea Oltului.
Dr. Vasile Marinoiu
