Fostul primar Dănuţ Rentea, fostul director adjunct al Inspectoratului în Construcţii Gorj, Cornel Cimpoieru, afaceristul Alexie Mihăilă dar şi Gheorghe Petre şi Vasile Orosz, toţi componenţi ai aşa zisu-lui dosar “Lotul Săcelu” au ajuns, imediat după condamnarea de marţi a Înaltei Curţi, direct la Penitenciarul Târgu-Jiu. Cei cinci nu au mai trecut prin arestul IPJ, confirmă purtătorul de cuvânt al instituţiei, fiind transportaţi imediat după analize la închisoarea municipală. Rentea are de ispăşit 5 ani după gratii, aşteptându-se că va primi o pedeapsă cu executare, Cimpoieru va face 4 ani, Alexie Mihăilă 3 ani şi patru luni iar ceilalţi doi, fiecare câte doi ani.
Dosarul privind fraudele de la Primăria Săcelu s-a finalizat marţi, la 11 ani de la comiterea faptelor. Inculpaţii din dosar au primit aproape toţi pedepse cu închisoarea, cea mai mare având-o însă fostul primar de Săcelu, Dănuţ Rentea, adică 5 ani, considerat astfel principalul vinovat pentru faptele de corupţie. Rentea a aşteptat sentinţa, acasă, în Săcelu, iar după publicarea sentinţei şi-a făcut bagajul şi a aşteptat ca unul dintre poliţiştii de la postul din localitate să-l escorteze la IPJ Gorj, unde i s-au făcut formalităţile. Primarul localităţii, Florin Jurebie, susţine că Rentea se aştepta la o pedeapsă cu închisoarea, aşteptând liniştit la domiciliu emiterea mandatului. “Nu a fost o acţiune în forţă, Rentea a fost ridicat şi dus la Târgu-Jiu de unul dintre poliţiştii din comună”, a declarat edilul Jurebie.
Aşteptări mici
Era normal ca fostul edil să se aştepte la o pedeapsă cu executare mai ales după ce fusese condamnat la 5 ani cu executare şi de către Curtea de Apel Craiova, şi la achitarea a 120.000 de lei despăgubiri civile, după ce Tribunalul Gorj îi dăduse 7 ani, dar a făcut recurs la Înalta Curte. Recursul i-a fost respins ca şi cel al lui Cornel Cimpoieru, fostul director adjunct al Inspecţiei în Construcţii Gorj, care a rămas şi el cu condamnarea din apel, adică cu 4 ani de închisoare cu executare. Rentea a fost arestat în august 2008 şi a stat după gratii până în aprilie 2009, la fel ca şi partenerul său de afaceri Mihăilă Alexie care primise 6 ani cu executare de la Tribunalul Gorj, reduşi la 5 de către Curtea de Apel Craiova şi astăzi la 3 ani şi patru luni cu executare, de Înalta Curte. Completul de la Înalta Curte a mai stabilit că afaceristului trebuie să i se interzică o serie de drepturi timp de 2 ani de zile. Instanţa din capitală a mai hotărât marţi ca afaceristului, condamnat pentru că a făcut lucrări de alimentare cu apă în Săcelu, de mântuială, băgându-şi în buzunar fonduri SAPARD, să i se confişte suma de 316.996 de lei, aceasta fiind mai mare decât cea stabilită de CA Craiova. De altfel, instanţa din Bănie hotărâse ca lui Mihăilă să i se confişte 158.498 de lei, suma fiind acum dublată.
Doi ani pentru “colaboratorii” din dosar
Gheorghe Petre, inculpat şi el în dosar, a primit 2 ani cu executare şi interzicerea unor drepturi pe durata a 2 ani, după ce CA Craiova îi dăduse 4 ani. Acestuia i s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor la fel ca şi lui Mihăilă, şi lui Vasile Orosz, care a primit 2 ani cu executare şi 2 ani interzicere a unor drepturi. Doi ani a primit şi Liviu Popescu, cu o încadrare schimbată, acesta nefiind însă singurul care a fost recompensat cu o condamnare cu suspendare sub aupraveghere pe un termen de încercare de 7 ani. Cel din urmă primise de la CA Craiova 3 ani şi 4 luni, dar şi atunci executarea fusese înlocuită cu un termen de încercare de 8 ani şi 4 luni. Ghiţă Marian Daniel primeşte şi el 2 ani de închisoare dar nu cu executare, ci cu suspendare pentru un termen de încercare de 7 ani ca şi Pavel Daniel Ilie. Sentinţa este definitivă şi executorie, cei cinci luând drumul închisorii deja de marţi noaptea.
Despăgubiri civile mari
Toți inculpații trebuie să suporte însă despăgubiri civile de 589.505,97 lei, decise de instanța de fond și menținute de magistrații instanței superioare.
Dosarul a fost instrumentat de DNA Craiova ajungând la Înalta Curte pe 14 aprilie 2014, el fiind constituit însă pe 10.09.2007. Obiectul dosarului a fost luarea de mită, completat cu abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uzul de fals şi infracţiunile de corupţie.
Voica, martorul şi denunţătorul din dosar
Ion Voica fostul primar de Săcelu, inculpat în mai multe dosare, s-a constituit parte civilă în acest dosar de corupţie, acesta clădindu-şi de fapt, apoi, ascensiunea spre scaunul de edil, pe acest dosar ţinta sa fiind Rentea, actual consilier al primarului în exerciţiu. De altfel, Voica a fost denunţător în dosar şi martorul principal.
Reamintim că Primăria Săcelu a beneficiat în 2004 de fonduri SAPARD în valoare de 2.942.153,7 RON pentru realizarea lucrărilor de alimentare cu apă. Conform DNA, Dănuţ Rentea, pe atunci primar în Săcelu, a acceptat propunerea făcută de Mihăilă Alexie de a primi 120.000 RON pentru a i se atribui lucrarea, cât şi pentru ca executantul, adică firma sa, să încaseze contravaloarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător. Mita a fost primită după decontarea primei tranşe de către SAPARD. Ajutaţi de ceilalţi şase inculpaţi au falsificat mai multe rapoarte de execuţie, documentaţie de eligibilitate, etc, pe care le-au depus la SAPARD.
Anamaria Stoica
,,Domnule” priamar Jurebie, mai invata si tu fond funciar,daca te mai duce creierasul ala imbibat in alcool ca: hotararile judecatoresti nu se valideaza, iar domnul Trita are asemenea hotarari + alte validari- altfel hotul de Rentea nu-i dadea diferenta de pamant de la 3 ha-la 5ha.
ia uimeste-ma cum ai luat tu site de hectare de pe urma lui Sadoveanu Stefan, daca ai testament de pe urma lui sadoveanu Ion, care nu a mai mostenit nimic de la SAdoveanu Stefan! stai sa vedem care sunt hotii. Nu mai e mult si ti se incheie mandatul si pleci.
Te inseli, ,,domnule”! Sluga au fost bunicii tai in curtea boierilor Sadoveanu si Plrsoianu. Trita este un domn recunoscut prin faptele sale in toata tara, nu numai in judet. D-abia asteptam plangerile penale din partea ta, sa vedem cum ai luat tu sute de hectare imaginare ca i-au apartinut lui sadoveanu, dar mai ales cum de esti tu mostenitor si mai ales unic.
Vezi ca in 1948 Sadoveanu mai avea 6,35 ha de teren, iar nationalizarea apoi a urmat. Crezi ca procurorii se mai lasa pacaliti de tine? Pana acum nu m-am ocupat de tine, nu ai vazut? Te-am lasat sa-ti vezi lungul nasului, insa vad ca nu te potolesti! Te-am vazut ieri in intersectia din centru Tg-Jiu, chiar daca era ora in care trebuia sa fi la serviciu.
mah dar cine dracu tot e trita asta ca asta a fost un hot toata viata lui, a fost un sarantoc care parintii lui au fost sclavi in curtea boierilor ,iar acum se da mare mosier. Faptele penale abia acum incep sa iasa (erau de mult)dar vad ca acum cineva zgandara viesparul .Nu e secret ca asa cum ofilita ii spune hot lui rentea ,acesta l a impropietarit pe trita ilegal cu foarte mult teren,,,,,,,,,,,iar acum hotii striga hotii.Validarea parintilor lui trita este de 2,94 iar acte eliberate …ohoooooooooooo,aproape 6 ha,deci ofilito ce crezi ca urmeaza acum?………………..anularea lor si plangere penala.Asta in afara de ce ti ai dat tu cu vodka acte …………
Felicitari, pentru toti care au ajutat la demascarea hotilor! A mai ramas Jurebie, Buculea ..
Felicitari DNA-ului si instantelor de judecata, ca au condamnat un penal ca Rentea Danut.
Sa ia aminte, si cei care au ramas afara si l-au slujit pe Rentea! Cat o sa ascunzi si o sa distrugi din documente domnule Jurebie? Tehnica a avansat, recupereaza tot!
Domnilor si domnisoarelor cititi cu mare atentie si meditati!
Prima data cand a fost arestat Rentea, tot asa a inceput, s-a luat cu Trita in coarne, pe terenul din centru-blestemul l-a ajuns!
Nu i-a fost invatatura de minte, si ca un facut, cum a ajuns iar la primarie, iar s-a luat de pamantul lui Trita-iar l-au arestat pe nenea Rentea!
Deci, ce treaba mai avea si e rentea si jurebie, sa se ia de terenul lui Trita, atata timp cat il ajutase pe Jurebie in instanta sa ia terenul lui Trita?
Vedeti! Nu va mai mirati, de ce vi se intampla numai necazuri! O suparati voi pe fi-sa, dar ce sa-i faceti? Amenintarle voastre raman fara obiect. mai bine v-ati dumnezai si ati lasa prostiile!
O sa vezi Jurebie, in ce te-ai bagat! Continua si vei fi langa Rentea!
Da ba, eu stau la puscarie, dar cu sacii plini! Prostii ca voi lucraza la primarie pe 1000 de lei.
Voica a fost un prost, care a dat cu piciorul la miliardele pe care i le-am oferit. A iesit primar si daca a fost corect la ce ia folosit?
Voica este unul dintre care, nu are calculator si nici varsta de a folosi calculatorul asa ca tine Jurebie!
Daca pe fetele lui penalul Rentea, le deranjeaza ce scriu cetatenii este numai problema lor. Ar fi trebuit sa le deranjeze faptele tatalui lor, si cati oameni au murit din cauza lui Rentea ca le-a furat terenurile!
Justitia l-a dovedit hot pe Rentea si la condamnat. trebuia sa primeasca pe viata!
Lasa-l pe domnu Voica cu apelativul ,,criminalul” ca nu a fost el de vina in producerea accidentului! Declaratia lui Rentea si Jurebie in acel proces- v-au adus ghinion acum, dar si in continuare.
Adevarul petru voi inseamna denigrare? Dar voi care denigrati? Ordinarilor, mare tupeu mai aveti!
Nu va mai bucurati voi de raul altora, ca va poate veni si voua randul. Numai Voica putea sa scrie comantariile astea. Sa iti fie rusine, criminalule! O sa vina si randul tau. Poate altii au furat, da tu ai omorat oameni. Sa iti astepti pedeapsa. Daca nu pe lumea asta, pe ailalta sigur o sa arzi in flacari
Domnilor de la acest ziar, o anumita persoana Lasa comentarii in numele mai multor persoane din primarie pentru a denigra. Din bun simt si respect pentru persoanele care probabil nu au nici calculator si apar comentarii in numele lor, va rog sa le stergeti pe toate. E urat!
MISULE bravo tata… ai fost peste asteptarile cetatenilor din Sacelu, tu o sa imbatranesti in primaria asta si se pare ca esti cel mai destept si singurul primar corect care a facut ceva pentru saceleni, . avem mare incredere in tine si te vom sustine mereu. faptul ca xista cateva jigodii care se stiu.. asta nu inseamna nimic,TU esti pentru oameni se vede clar.
Misule, aresteaz-i tu! Ca vad ca organele nu te mai asculta! Oare sa fi vazut ca minti????
Ai conturile blocate, nu poti sa mai faci o plata?! Mai Misulica, tac-tu era om ca lumea la minte, tu ai luat mutra lui si minta ei- buna pricopseala.
Misule, i-a afla-mi numele sau ip-ul. jur, ca daca afli ma bag in afaceri cu tine!
Laviniule, ar trebui sa inveti ce este respectul, apoi sa scrii prin ziare. Vezi ca la fundul tau e groasa de tot.
Ligia, ar trebui sa se abtina! Daca nu doreste razboi! A dovedit ce este! S-ar putea rudarita sa o smotoceaca!
Ia ghici, cine scrie in locul lui ofi si soni????? parca erati ,,destepti”?
si voi sunteti dovediti ofi si soni. doar ca mai ramane sa fiti arestati. de ce strigati hotii voi? va grabiti sa picati de tot:))) fiti sigur ca se va face tot ce se poate pentru a va inchide de tot gurile alea spurcate . aveti destule prostii facute impreuna, sa nu credeti ca scapati voi asa usor 😛
Ai o perceptie deformata. Nu prea ai simtul realitatii. Inotati in noroi,…, si vi se pare ca inca sunteti bine? Cu ce realizari, zici ca te lauzi? Fereasca Dumnezeu de d-ai ca tine! Esti doar un exemplu negativ!
Hoti dovediti, arestati,…, si tot voi cu gura mare! De fapt, doar asta v-a mai ramas-latratul si reclamatiile mincinoase.
Sunteti OFILITI de tot voi nu vedeti…si la propriu si la figurat mai OFI si SONI…. vremea voastra s a dus voi nu simtiti? ca sunteti cei mai terminati,iar in curand de numele vostru nu se va mai auzi nimic .
cantec pentru primarul JFD : vine o zi, vine o zi, cand se va sfarsi…..
Mai sunt si alti hoti prin Primaria Sacelu. Primul a plecat (Rentea nespalatul)………..
La multi ani, cumnate Rentea! Eu te-am pus primar, iar tu cand ai furat, mie nu mi-ai dat! Las’ ca acum fac eu afaceri cu primarul Jurebie.
Ba, mie imi pare rau de Rentea! Mirosim la fel, iar eu daca l-am ascultat, am dus-o bine. Mi-a mai dat si bani….., asa ca gura!
DNA-bravo pt lotul Sacelu. Eu sunt contabil la Sacelu si am mai furat si eu, dar nu cat Rentea.
O am pe sor-mea rocuroare, ( aia de s-a facut de ras in timisoara cu aventurile ei), poate ma iertati. ca o sa fie ea fata buna…..
DNA-stima- pentru Rentea
,, Sorine” daca nu sti la ce te bagi? Dan Rentea, este dovedit, de oameni cu expertiza, ca este hot !!!!!!!!
Nicovala a paralizat, pentru ca a executat lucrarea din banii lui, iar Rentea cu Mahaila nu i-au platit, din prima transa banii primiti de la UE, pentru lucrarile executatae ––– apoi au fost arestati, ca au furat banii primiti c a prima transa- ce-i asa de greu primare J.F.D.????
ba daca nu sti nu vorbi ca toate gurile cascate care se dau cu presupusul
nicovala a paralizat „DE BUN CE A FOST” nu el a facut lucrarea , vroia doar banii de pe lucrare ca avea datorii de nici nu mai stia de ele. DE BUN CE A FOST acum nu mai are nimic sunt zeci de oameni la care are datorii si acum si aia nu mai vad banii TOATA LUMEA STIE ASTA
L A BATUT DUMNEZEU DESTUL SI L MAI BATE SI PE EL SI PE VOICA CRIMINALUL
Ma faceti sa rad… rentea a furat, dar Nicovala de ce a paralizat? Voica de ce e u ultimul om acum? au fost baieti buni stim cu totii, ca nicovala si cu voica s au tinut de dan. si acum dumnezeu se tine de ei.. dar ii bate rau de tot veti vedea
imbatatul cu apa rece este valabil pentru voi cei care sperati ca in 2016 veti fi altfel :)) ( asta in cazul in care nu veti fi la mititica ) , veti vedea ca . veti fi ciuruiti rau de tot . o asa fiti ca un pestisor intr un ocean OFLITA SI VODKA
pt. eugenia „cea mai ieftină femeie”,fraier-o tu crezi că nu se vădea ip-ul,nu te mai mira că eşti persecutata 🙂
Nu-i este rusine lui infractorul de Rentea nici acum? Blestemele , l-au ajuns ca a terminat un om ca Nicovala Pavel-care zace paralizat din cauza lui. Ala si-a bagat toti banii in lucrarea de alimentare cu apa, utilaje, forta de munca, iar Rentea cu Mihaila au furat cat au vazut cu ochii.
Nemernicii astia doi, apoi sa-l intimideze pe Nicovala, i-au aruncat casa in aer ( puteti sa vizitati ruinele la Crasna).
Nu-ti este Jurebie nici acum rusine????????? Sau celor care se aliaza cu tine? E drept sunteti putini, dar prosti. Iubita Ligia ex. Muraretu,o sa-ti puna capac, trimite-o la specializare sa mai invete sa scrie corect, apoi sa posteze comentarii.
Ba la Casa aia a lui nicovala el si a pus bomba ca sa ia banii de la asigurari . Dar cat de nenorocit a fost so nicovala Cati oameni nu a platit care lucrau la el ? S a ales praful si pulberea e parALizat de bun ce a fost familie destramata n are nimic 7 copii in 7 parti e distrus si astea sunt placate ba ….aia stau la inchisoare si vin au familie sint oameni ba asta I leguma…. Dar din cate stiu eu lucrarea aia merge ba de 10 Ani si are tot sacelu apa si nu I facuta de nicovala….Asa ca…….vedeti va de ale voastre
ce isprava mare ai facut tu ma nea Voica, chiar nu ai observat ca povestea asta te a distrus? si il vei urma si tu pe rentea cat de curand.. ingrase te ca tu nu vei rezista acolo
Felicitari DNA! Felicitari, tuturor care au ajutat la demascarea infractorului Rentea Danut.
Sa veniti sa verificati, perioda cat a lucrat la Primaria Sacelu, in functia de consilier personal al lui Jurebie Florin-primar, va veti minuna! Pentru ce a fost condamnat e nimic, fata de ce a mai facut!
Oamenilor, nu va mai imbatati cu apa rece. De vina, nu poate fi domnul Voica-el a fost doar victima lui Rentea.
Vina, ii apartine in totalitate, domnului Rentea Danut, care a luat mita 120.000lui de la omunl de afaceri Mihaila, dar a spus in sedinta consilului local, ca ia luat domnul Voica, acesta fiind de fata. De aici, scandalul!
Din cauza, lui Rentea, au intrat in puscarie oamneni nevinovati- Cimpoieru etc.