Făină europeană distribuită în Târgu-Jiu

400

distributie fainaCinci familii din municipiul Târgu-Jiu au primit ieri vizita unui reprezentant al Direcţiei de Protecţie şi Asistenţă Socială Gorj şi a unora din partea Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu.

Aceştia s-au deplasat la locuinţele oamenilor pentru a le da fiecăruia câte 15 kg de făină din partea Uniunii Europene. Acest produs gratuit se oferă conform Programului European de Ajutorare a Defavorizaţilor. Beneficiarii sunt şomerii aflaţi în plată la data distribuirii ajutoarelor, pensionarii cu venituri mici, persoanele beneficiare de venit minim garantat, persoanele cu handicap. O persoană primeşte din partea UE câte patru kilograme de zahăr şi 15 kilograme de făină.

Din păcate, în prezent, la Târgu-Jiu nu a sosit decât făina, şi nici aceasta măcar în cantitate totală. Cei care au fost vizitaţi ieri sunt persoane care au solicitat ca făina să li se aducă la domiciliu deoarece este cantitate mare şi nu aveau cu ce să se deplaseze până la Cantina de Ajutor Social Târgu-Jiu.
Un gest bun, apreciat de oameni
Familiile cărora li s-a bătut la uşă ieri au fost încântate că autorităţile locale le-au acceptat cererea şi s-au deplasat la locuinţele fiecăruia. „Vom folosi făina în casă şi este un gest bun pe care îl apreciem”, ne-a declarat Eugenia Bujor. Aceasta este bolnavă şi este mama unei fete, Polina care suferă de o tumoare occipitală. Mama şi fiica au primit o cantitate dublă de făină, deoarece amândouă intră în categoria persoanelor defavorizate.
De asemenea, a fost vizitată şi Elena Pop, o cetăţeană domiciliată pe strada Grigore Hăidău, care, din cauza stării în care se afla, nu a putut deschide uşa „oaspeţilor”, cel care a primit făina fiind soţul acesteia.”Amândoi suntem pensionari, iar veniturile noastre cumulează puţin peste 800 RON”, ne-a mărturisit Emil Pop, în vârstă de 56 de ani.
Acţiunea continuă
Mirela Stamate, inspector al Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu, a menţionat faptul că astfel de acţiuni vor continua dacă persoanele vor cere să li se aducă ajutoarele la domiciliu. „Prin această acţiune am dorit să venim în sprijinul celor care din anumite motive nu se pot deplasa”.
În perioada următoare, se aşteaptă la Târgu-Jiu primirea întregii cantităţi de zahăr şi făină. „Nu am primit decât prima tranşă de făină, adică 17.000 de tone dintr-un total de 76.000 tone. Zahărul va fi în cantitate mai mică, dar vom şti sigur cât atunci când îl vom primi”, ne-a declarat Ramona Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here