Exproprieri la Roşiuţa. „Am deblocat o situaţie de interes naţional”

1914

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, înscrierea coridorului de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Deschiderea şi punerea în exploatare a Carierei Roşiuţa, judeţul Gorj, la o capacitate de 3.000.000 tone/an”, aflat în administrarea Ministerului Energiei, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Practic, aceasta este penultima etapă procedurală prin care în Roșiuța vor putea începe lucrările miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit. Din acest moment, Ministerul Energiei, reprezentant al statului român, va începe procedurile de concesionare către CEO a întregii suprafețe.
Suprafaţa totală a perimetrului minier Roşiuţa este de 1.866,5 ha, din care până în prezent s-a ocupat o suprafaţă de 558,06 ha.
„Ne apropiem de rezolvarea unei probleme care a trenat ani de zile: deschiderea de noi fronturi de lucru la Complexul Energetic Oltenia prin care să susţinem deopotrivă producerea de energie pe bază de cărbune şi activitatea minieră în zonă. Parcursul nu a fost deloc unul simplu. A fost nevoie de demararea şi realizarea exproprierilor pentru a putea ajunge în acest punct. Am elaborat în trecut o hotărâre care să ne dea dreptul de a începe întregul proces, iar astăzi suntem la un pas distanţă de a pune în exploatare un front cu un potenţial de 3 milioane de tone de lignit anual”, a afirmat ministrul Energiei, Anton Anton.
Suprafața de teren ce urmează a fi afectată de lucrări miniere este de 132,868 ha, ceea ce coincide cu coridorul de expropriere. Pentru a le permite excavatoarelor să lucreze, este necesară ocuparea şi scoaterea din circuitul economic a unor suprafeţe de terenuri agricole, silvice, păşuni, fâneţe sau livezi, aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice. „Acesta nu este singurul front nou în care am deblocat o situaţie de interes naţional. Anul acesta am finalizat exproprierile şi am pus în exploatare şi perimetrele de la Roşia şi Jilţ Sud. Suntem destul de avansaţi şi cu Pinoasa, altă viitoare sursă de lignit pentru CEO”, a mai spus Anton.
Suma alocată de Ministerul Energiei pentru exproprierile de la Roșiuța este de circa 4 milioane de lei.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here