Expoziţia „Eroul necunoscut”, la Târgu-Jiu

592

Expoziţia itinerantă „Eroul Necunoscut – simbol al eroismului naţional”, organizată de Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, a ajuns şi la Târgu-Jiu, mai exact la Cercul Militar din municipiu, unde va rămâne până la mijlocul săptămânii viitoare.

foto 018Cercul Militar Târgu-Jiu a găzduit miercuri vernisajul expoziţiei „Eroul Necunoscut – simbol al eroismului naţional”, eveniment organizat de Muzeul Militar Naţional şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” (ANCERM), filiala Gorj.

foto 006„Expoziţia este dedicată declanşării Primului Război Mondial şi Eroului Necunoscut, care este şi la noi în ţară şi care este recunoscut ca monument istoric ce trebuie respectat”, a declarat Ion Gociu, preşedintele ANCERM Gorj.

foto 026În cadrul acestei expoziţii, cei interesaţi de istoria ţării pot admira fotografii ale ceremoniilor de acum 91 de ani, când elevul Amilcar Săndulescu, orfan de război, a desemnat Eroul Necunoscut, dar şi numeroase fotografii de actualitate dedicate aducerii şi reînhumării la Bucureşti a osemintelor Eroului Necunoscut. „Această expoziţie este una itinerantă, începută încă din 2012, în preajma aniversării a 90 de ani de la desemnarea Eroului Necunoscut al României.

foto 005Iniţial, a fost gândită pentru a fi itinerată în filialele noastre de la Constanţa, Oradea şi Bacău dar pentru că şi alţi cetăţeni ai României au solicitat-o ne-am gândit că nu este rău să răspundem acestor solicitări. Dumneavoastră sunteţi a şaisprezecea localitate în periplul nostru”, a declarat Valeria Bălescu, muzeograf în cadrul Muzeului Militar Naţional.

foto 022Eroul Necunoscut al României a fost desemnat în cadrul unui ceremonial maiestuos în 1923, pe pământul luptelor de la Mărăşeşti, dintre zece sicrie cu eroi necunoscuţi, aduse de pe toate fronturile importante din ţară, de către elevul Amilcar Săndulescu. După desemnare, a fost dus în Capitală şi înhumat pe terasa „Cuza-Vodă” a Muzeului Militar Naţional, aflat atunci în Parcul Carol.
În decembrie 1958, Mormântul Eroului Necunoscut a fost strămutat la Mărăşeşti, în parcul din faţa Mausoleului Eroilor Neamului, unde a rămas până în octombrie 1991, când a fost readus la Bucureşti.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here