Avem o deosebită stimă pentru învățătorii din celebra și uluitoarea perioada interbelică, regalistă, democratică, de o înflorire culturală și literară extraordinară. Acești dascăli trebuie redescoperiți, căci opera lor pare să fi încremenit, uitată, pe nemeritate, într-o alveolă de timp revolut. Nu din alte pricini, care par mărunte, ci din simplul motiv că, în zilele noastre, sunt din ce în ce mai rare „cadrele didactice” care cultivă patriotismul, eticismul, clasicismul piagetian, spiritul haretian, ori pedagogia unor Conta, Vianu, Noica ș.a. Textul lui G. Dobre Șegarcea e un așazis comentariu al unor aforisme; de fapt e un eseu de-o originalitate frapantă și o întraripată pledoarie pentru impresionismul critic, pentru estetica receptării didacticometodice, pentru educarea virtuților morale și nobile, pentru intemplarea firească a fecărei școli rurale ori urbane.
Prof. Dan Gr. Pupăză, publicist, Prof. dr. Ion Popescu-Brădiceni,
membru al Uniunii Scriitorilor din România
AFORISME
de Dr. Lorenz Kellner, prezentate de G. Dobre Şegarcea – învăţător
Dintre impresiunile ce căpătăm, făcând cunoştinţa unei persoane, prima impresie este cea mai vie, cea mai hotărîtoare şi anevoie o putem îndepărta. Adesea ea stabileşte pentru totdeauna raporturile noastre faţă de acea persoană, pe care la prima vedere o judecăm cu o siguranţă instinctivă, curat, obiectiv, dacă negreşit nu suntem stăpâniţi de prejudiţii sau de pregătiri falşe. Se pare că copiii mai ales au această siguranţă de a judecă pe cineva. Ei observă în toată regula pe străin, dacă le este prieten sau nu şi potrivit cu aceasta se poartă intim cu el sau îl evită. Învăţătorul să judece bine puterea primei impresii şi să facă totul pentruca cea dintâi zi de şcoală să fie pentru micuţii elevi o adevărată zi de veselie. Şi cu toate acestea mulţi părinţi fac tot ce se poate închipui pentru ca să înfăţişeze copiilor şcoala ca un loc de groază. Dacă vioiciunea lor firească îi face să se mişte mai zgomotos şi mai liber, tatăl porunceşte: „Neastâmpăratul trebuie dus la şcoală să înveţe să stea frumos!” Dacă încercările nedibace la învăţătură nu intră micuţului în cap, este ameninţat cu şcoala unde învăţătorul îl corijează cu nuiaua şi dacă unii copii tulbură veselia părinţilor, tot la şcoală este speranţa să se îndepărteze tulburătorul casei.
Învăţătorule, dacă eşti într’adevăr şi cu inimă, distruge aceste prejudiţii şi contrazi cu fapta acele bătăi fricoase de inimă şi acele aşteptări chinuitoare cu care copilul vine şovăind în clasa ta, pentru prima oară, din desfrâul unei vieţi curate, naturale.
Nu uită că tu primeşti musafirii ce însuşi Mântuitorul îi chema cu vorbe dulci. Ziua când şcoala ta primeşte o nouă ceată de copii, este cu adevărat o zi de serbătoare de aceea îmbracă haina de ceremonie şi dă înfăţişării tale aspectul festiv, primeşte şcolarii tăi ca un părinte în încăperi frumos împodobite şi ei îşi vor aduce aminte mult timp de această primă impresie. Când intru într’o sală de clasă, întotdeauna am o impresie particulară. Pe când o clasă plină cu elevi prezintă realitatea, cea goală lasă joc liber fantaziei şi-ţi dă ocazie să te gândeşti la tot felul de lucruri. Daca de exemplu un călător intră într’o biserică mare dintr’un oraş străin, simte un fior miraculos; băncile goale, stâlpii puternici, icoanele şi altarul îl privesc aşa de serios şi supranatural, ca şi când s’ar găsi pe altă lume. Asemenea este cu clasa din care au ieșit elevii. Băncile ni le închipuim pline cu copii sănătoşi şi vioi, curat îmbrăcaţi, cu privirile aţintite la învăţător, iar acesta ca un model de blândeţe şi jertfă le împărtăşeşte toată comoara sufletului său. Gândul ne sboară şi în trecut şi în viitor şi ne arată că aici se pune baza multor virtuţi. Filantropul, săteanul harnic şi orăşeanul, învăţatul, gospodina şi viitoarea fericită mamă aici primesc germenul din care mai târziu are să se desvolte o viaţă tihnită şi nobilă. Un tablou admirabil ni se desfăşoară înaintea ochilor; din parte-mi aş fi fericit să-1 pot privi netulburat cât de mult. Uneori însă privirea mi se opreşte pe catedră şi pe obiectele de pedepsire de acolo, pentruca să fiu târît din ceruri la cruda realitate. De acestea nu se poate lipsi învăţătorul supărăcios şi răzbunător; dar supărat şi pedepsind, să privească acel tablou dumnezeesc al dragostei de copii, pentruca orice patimă să cedeze, iar braţul ce loveşte să nu se mai prefacă în bastonul odios. Şcoala trebuie să aibă totdeauna poziţia cea mai frumoasă şi mai expusă la razele soarelui din întreaga localitate; pentru liniştea plăcută, să fie situată cât mai departe de frământarea pieţelor şi stradelor şi cât mai aproape de biserică; iar pentru desăvârşirea vieţii liniştite aş adaogă plantaţii de tei umbroşi, care adună sub ei, la joc şi cântec, în zilele călduroase, tinerii sglobii. Clasa, se cere încă şi mai mult, să fie un adevărat templu corespunzător strălucirii vii a tinereţii, armonizând cu cea mai înaltă seriozitate a predării învăţământului. Arată-mi clasa ta, ca să văd cine eşti şi cum lucrezi. Ştiu bine că tu însuţi n’ai clădit după plac, n’ai pardosit şi n’ai văruit, însă ştiu ce poate un spirit iubitor de ordine şi acea dragoste de profesiune, care nu nesocoteşte cel mai mic lucru şi vede marele în mic şi întregul într’o părticică. Am văzut ce poate un învăţător cu o clasă întunecată şi ruinată, dacă înţelege că este chemat pentru înnobilarea tineretului şi că aceasta nu se face numai cu scrisul şi cetitul. Şcoalele noastre populare sunt mai mult ale săracilor, deci cei mai mulţi elevi, vin în clasele noastre din locuinţe mizerabile şi nevoi amare, din murdăria mojiciei şi tâmpeniei. Nu se cuvine să găsească aici ceva mai bun şi mai mulţumitor decât la ei acasă? Copilul de cerşetor nu poate intră în casa bogaţilor şi nobililor ce-şi primeşte pomana după uşă; însă porţile şcoalei îi sunt deschise ca şi ale bisericii; oare nu se cuvine să se bucure câteva ceasuri de o curăţenie înviorătoare, de un aer proaspăt, şi de o ordine plăcută, nici aici? Ştii tu ce germene de străduinţi nobile seamănă în sufletul săracilor o asemenea satisfacţie? Cine se poate coborî serios în amintirile sale. spre ceeace dă prima ocazie pentru soarta vieţii întregi, nu va nesocoti puterea impresiei în sufletul tinerimii. Este imposibil ca un învăţător care-şi preţueşte şi-şi iubeşte chemarea, să-şi neglijeze clasa; cu cât îi va fi mai mare zelul, cu atât mai mare grija pentru acea încăpere, ce alcătueşte scena activităţii sale. În multe părţi este obiceiul să se împodobească clasa cu flori şi coroane, la examene publice sau în onoarea unui inspector aşteptat. Cine ar putea să desaprobe aceasta?! O astfel de zi trebuie să lase urme în sufletul copiilor şi să le dea a înţelege că cu toţii, mic şi mare, suntem datori să dăm socoteală de activitatea noastră. Dar noi învăţătorii să nu uităm că în orice zi şi în orice ceas ne ascultă un revizor neasămuit de mare, care ne examinează chiar inimile şi al cărui protocol de inspecţie rămâne pentru vecinicie. Nimic nu-mi pare mai nepedagogic, ca a întâmpină micuţii din nou veniţi, chiar din primele zile, cu literele străine şi lipsite de orice plăcere, pentru ei. În loc să introducem pe copiii ieşiţi din casa părintească, în nouile raporturi, în loc de a-i obicinui într’un mod plăcut şi gradat cu atenţia, îi întâmpinăm cu semnele cele negre, lucruri moarte pentru ei, fără raporturi cu viaţa şi cu cercul lor de observaţiuni şi încă, pe lângă aceasta, facem greutăţi mari unor suflete neîncercate. Oare nu este nimic altceva, cu care să înceapă învăţătorul, decât „abc”? Aş crede oportun ca în primele ore şi în primele zile să se dea îndrumări de a şedea în ordine, împreunând mâinile, de a deosebi ce e la dreapta şi ce e la stânga, de a-i obicinui cu ordinea şi comanda la sculare şi ieşirea afară, de a şterge, de a ţine şi de a întrebuinţa tăbliţa şi tabla şi de a desenă după tact. Eu aş crede mai nimerit dacă învăţătorul ar insuflă micuţilor fricoşi, curaj de a vorbi, şi pentru aceasta s’ar întreţine cu ei, plin de indulgenţă şi prietenie ca o mamă mai întâi despre noile împrejurimi, despre clasă şi lucrurile din cercul lor de observaţie şi i-ar învăţa să cunoască tot ce le iese înainte. M’aş bucura, dacă la sfârşitul orei, cu o poveste adevărat copilărească şi sub impresia vie şi plăcută a acesteia i-ar trimite înapoi în casa părintească. Dar acestea presupun un învăţător vioiu, cu suflet de copil şi inimă deschisă: drumul cel vechiu din contră nu cere nimic ce ar putea trezi din dormitarea sa, comoditatea şi pedantismul. „Cum vei munci aşa vei avea” a fost în totdeauna adeverit. Pestalozzi scrie la Gessner: „După ce micuţii s’au bucurat cinci ani dearândul de o viaţă senzuală, deodată dispare natura din jurul lor, li se ridică libertatea iubită, sunt legaţi ca în lanţuri, ore, zile, săptămâni şi luni întregi în faţa literilor uniforme şi respingătoare. Prietene, spune-mi dacă o lovitură de sabie poate să aibă mai mare efect asupra criminalului, ca o astfel de trecere dela o viaţă naturală, frumoasă şi plină de bucurii, la o amară constrângere şcolară, asupra sufletului copiilor.”
&&&&&
A iubi fără a fi slab, a pedepsi fără a fi aspru şi a instrui fără a fi plictisitor, e secretul unui bun educator.
Otto Ern t.
Înţelepciunea şi fidelitatea sunt două pietre preţioase, care împodobesc menirea unui profesor.
Herder.
Înainte de toate, învaţă a te cunoaşte pe, tine însuţi, căci atunci te vor respecta pe tine ca învăţător al lor.
Fr. Ruckert
