Elevi în practică la Jandarmeria Gorj

545

23 de elevi ai Şcolilor Militare de Subofiţeri din Drăgăşani şi Fălticeni au sosit la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj, unde vor efectua stagiul de practică prevăzut în programa şcolară.

În perioada 05 – 29 iunie, în Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj se vor afla un număr de douăzeci şi trei de elevi din anul I de studiu din Şcolile Militare de Subofiţeri de Jandarmi Drăgăşani şi Fălticeni, care vor efectua stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ. „Odată cu sosirea în unitate, elevii au fost preluaţi spre îndrumare de ofiţerul specialist din cadrul compartimentului Formare Profesională, care le-a prezentat misiunile, atribuţiile şi tradiţiile de luptă ale unităţii, zona de responsabilitate şi competenţă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. După întâlnirea şi prezentarea elevilor personalului unităţii, aceştia au fost repartizaţi în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică din localităţile Târgu-Jiu, Motru, Rovinari, Bumbeşti Jiu şi Târgu-Cărbuneşti. Elevii aflaţi în practică vor fi planificaţi să execute misiuni de ordine publică, având posibilitatea să pună în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs. Pe întreaga perioadă de desfăşurare a stagiului de practică elevii vor fi îndrumaţi de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională, executând împreună cu aceştia misiunile. Pentru elevii din anul I odată cu încheierea stagiului de practică se încheie şi anul de învăţământ aceştia rămânând în vacanţă până pe data de 16 septembrie”, a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al IJJ Gorj. Acesta a precizat că la finalul stagiului de practică, elevii vor fi apreciaţi cu calificative pentru activitatea desfăşurată, calificative care vor fi înaintate instituţiilor de învăţământ pentru a fi transformate în note şi consemnate în cataloage.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here