Elevi din Gorj, câştigători ai unei excursii la Bruxelles

426

Concursul Naţional de Proiecte „Europa mai aproape de CNE” şi-a desemnat câştigătorii. Printre echipele declarate câştigătoare se numără şi echipa „The Dices”, din care fac parte trei elevi de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu.

Zilele trecute au fost anunţaţi câştigătorii celei de-a II ediţii a Concursului Naţional de Proiecte „Europa mai aproape de CNE”. Aceştia sunt: CSA Europe, Step towards Europe, Euro Starship 2.0, The Dices şi (U)nited (E)uropeans. Una dintre echipele câştigătoare, The Dices, este alcătuită din trei elevi de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu: Ştefania Mănescu, Mihai Stănişoară şi Alexandra Zmărăndoiu. Aceştia au participat la concurs cu un proiect prin intermediul căruia şi-au propus să promoveze o campanie de cetăţenie activă şi să contureze o afacere socială. O altă elevă din Târgu-Jiu, Alice Andreea Mareşi, este membră a echipei CSA Europe, echipă desemnată de asemenea câştigătoare a concursului. Câştigătorii vor avea ocazia să viziteze peste 5 capitale europene şi sediul Parlamentului European. De asemenea, pentru efortul depus în promovarea concursului, Emanuela Dungan, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Gorj, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor din judeţul cu cele mai multe echipe înscrise, va primi ca premiu o excursie la sediul Parlamentului European de la Bruxelles.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here