HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
A căuta să vorbeşti şi să scrii despre Eminescu e ca şi când ai căuta infinitul rătăcind în eternitate! Eminescu este geniul cel mai truditor în altarul neamului românesc, veşnic citind şi meditând la ceea ce există sau nu există încă,dar, în acelaşi timp scriind şi în aceeaşi vreme fiind lipsit de orice interes egoist, mai ales că el se interesa cu atât mai mult de toate manifestările vieţii intelectuale, fie de scrierile vreunui prieten, fie de citirea a tot ceea ce se publica în literatura română, fie de aprofundarea şi derularea mişcării filosofice din Europa, fie de izvoarele istorice, despre care avea cunoştinţa cea mai amănunţită şi pătrunsă în esenţa ei, fie de luptele politice din ţară, la vremea respectivă! Pentru că mereu se ocupa cu analiza vieţii sociale şi politice, cugeta şi scria asupra desfăşurării unor evenimente importante, pentru că toate constituiau lucrul cel mai potrivit cu felul spiritului său! Doar pretinsul şi asumatul entuziasm impersonal pentru ceea ce ştii că este adevărat în gândirea ta şi pentru ceea ce simţi că este frumos în închipuirea ta, numai aceasta îţi pune pe frunte semnul celor chemaţi, aşa cum a fost şi rămâne chemat Mihai Eminescu! Marele poet era un tânăr cu minte şi cu inimă, dar care se îndoia încă de sine şi se întreba: „Prin ce să cunosc dacă sunt dintre cei aleşi?”, iar, în zilele noastre tulburi şi atât de frământate, poate i-am răspunde repetând un aforism zis de către el însuşi odinioară: „Acela are vocaţiune, care în momentul lucrării se uită pe sine”! Căci ceea ce împiedică atâţia oameni, de altminteri inteligenţi, de a vedea bine, de a gândi adevărat şi de a scrie frumos, şi ceea ce îi condamnă să rămână totdeauna mediocri este tocmai caracterul mărginit al personalităţii lor în interese exclusiv individuale, iar, întruchiparea lui Eminescu regăsită prin fotografie-document rămâne dincolo de negura egoismului care nu străbate lumina adevărului realativ şi nici căldura frumosului absolut!
,,Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac”!
Ca să trecem la tema pe care o vom dezvolta în continuare, să spunem că ultima fotografie cunoscută a poetului Mihai Eminescu va fi scoasă la licitație astăzi, marți, 19 iulie 2022, o fotografie care a fost realizată după clișeul lui Jean Bieleg, la Galați, cel mai probabil în perioada anilor 1887 – 1888, fiind considerată o piesă foarte rară de colecție. Ea are o dimensiune relativ redusă, de 12,5 x 9 centimetri. Licitația este organizată de Casa «Artmark», în varianta online, începând cu ora 19.00, iar, cei interesați de starea de conservare a fotografiei pot cere amănunte organizatorilor licitației prin email, în perioada de timp rămasă disponibilă până la ora începerii licitației. Se apreciază faptul că de-a lungul timpului, doar patru fotografii cu Mihai Eminescu au fost certificate, deși au circulat numeroase imagini cu poetul, însă, demonstrându-se în cele din urmă a fi unele dintre ele false, atenţia cercetătorilor este mereu de actualitate! Prima imagine cu Mihai Eminescu a fost realizată în tinerețea acestuia, mai precis, când avea vârsta de 20 de ani, imagine realizată în anul 1869, la Praga, de către artistul Jan Tomas, aceasta fiind totodată și cea mai cunoscută imagine cu chipul marelui poet. Mai mult decât atât, această fotografie ar fi fost multiplicată de peste un miliard de ori, conform unor estimări realizate de către cercetători. Atunci, Mihai Eminescu s-a fotografiat bust, în costum, cămaşă albă şi papion, iar, fotografia îl prezintă cu privirea spre stânga, privire pătrunzătoare, frunte înaltă şi luminoasă, obrajii unduind într-un zâmbet romantic, buze senzuale, părul terminat «schubertian», portret «luciferian» ce sugerează pe poetul iubirii veşnice. Cea de-a doua fotografie cu marele poet a fost realizată în anul 1878, de către Franz Duscheck, în timp ce a treia fotografie a fost făcută în anul 1884, în studioul lui Nestor Heck, din Iași. Cea de-a patra fotografie, care va fi licitată astăzi, a fost realizată în perioada anilor 1887-1888 la Galați, conform unor informații recente oferite de către cercetători. Chiar dacă repetăm unele aspecte, să spunem că aceste patru fotografii cunoscute şi certificate cu Eminescu până la această dată sunt în ordine, cea din tinerețe, făcută la 20 de ani, la Praga, în 1869, de fotograful Jan Tomás, după care a urmat cea extrasă din tabloul Societăţii «Junimea» şi care datează din 1878, realizată de Franz Duschek în Bucureşti, în studioul său de pe strada «Franklin», cea de-a treia provine din studioul lui Nestor Heck de la Iaşi, făcută în 1884, iar ultima este cea realizată de Jean Bielig la Botoşani, în 1887, cu Mihai Eminescu la vârsta de 37 de ani. Originalul celei de a treia fotografii, din care a fost decupat Eminescu, pentru posteritate, la cererea prietenilor săi cu care s-a fotografiat, îi mai cuprindea pe profesorul A.C. Cuza, compozitorul Wilhelm Humpel și poetul Petru V. Grigoriu. Ca să extindem puţin explicaţia, cea de-a patra fotografie este realizată de un fotograf care a pus bazele acestei profesii în Botoşani la jumătatea secolului al XIX-lea. Este vorba despre Jean Bielig, de origine germană, care avea să moștenească tradiția și pasiunea tatălui său, și el tot fotograf. Acesta s-a stabilit pe la 1850 în Bucureşti şi îşi deschisese un atelier de fotografie, deşi exista în aceeași perioadă destulă concurență în domeniu, cel mai renumit în materie fiind nimeni altul decât Carol Popp de Szathmari, pictor şi fotograf de prestigiu, un apropiat al Regelui Carol I. De altfael, Carol Popp de Szathmari a fost și fotoreporter de război, creațiile sale din timpul Războiului de Independență de la 1877-1878, reușind să străbată timpul și să ajungă până în zilele noastre ca să rămână pentru viitorime! Se pare că familia Bielig realiza fotografii de slabă calitate, puţin conturate, cu o culoare dominant gălbuie şi ca atare, oferta sa nu a putut rezista concurenţei din Bucureşti, iar, din această cauză, ea şi-a îndreptat atenţia spre alte oraşe din provincie. Merită amintit că de la Atelierul foto «Otto Bielig & Frere» ne-au rămas, printre altele, două fotografii ale familiei lui Gheorghe Eminovici, tatăl lui Mihai Eminescu, ardelean de origine, şi ale părinţilor lui Nicolae Iorga, Nicu şi Zulnia Iorga. Activitatea lui Jean Bielig, ca fotograf, a fost destul de îndelungată, pentru că în anul 1909 el a reuşit să facă unele fotografii legate de locurile speciale ale vieții lui Mihai Eminescu, la iniţiativa unui magistrat botoşănean, Corneliu Botez, stabilit la Galaţi. Iar, pe de altă parte, cele patru fotografii ce-l înfățișează pe Eminescu şi datorită cărora îl cunoaștem vizual pe poetul național al românilor, au fost recuperate și restaurate fotografic prin contribuţii ulterioare care au scos în evidenţă marea personalitate a lui Eminescu, cel care considera că: ,,E multă diferență între educație și cultură. Educația e cultura caracterului, cultura este educația minții. Educația are a cultiva inima și moravurile, cultura are de a educa mintea. În fine, un om bine educat, cu inimă, character și moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrâns de cunoștințe, pe când, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste, pot să fie cuprinse de un om fără character, imoral, fără inimă”!
,,Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă”!
În perioada celor 38 de ani de viaţă, poetul Mihai Eminescu s-a fotografiat, aşadar, doar de 4 ori (1869, 1878, 1884, 1887) şi avem aceste fotografii care s-au transmis până în zilele noastre. Ele sunt reprezentative pentru aspectul fizic al poetului şi au constituit izvor de inspiraţie pentru numeroşi artişti plastici, mai ales că o serie de fotografi au folosit cele patru imagini din fotografiile lui Eminescu pentru realizarea unor variante retuşate, destinate comercializării şi realizării unor gravuri şi cărţi poştale ilustrate. Aşadar, pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română şi gândirea social-politică românească au început secolul al 21-lea creştin sub auspiciile geniului eminescian, «veşnic tânăr şi ferice» ca şi frumuseţea limbii noastre naţionale, care îşi găsesc în poetul şi publicistul, gazetarul şi pamfletarul Mihai Eminescu, cea mai frumoasă înfăptuire a cugetului românesc pentru că întotdeauna el va fi punctul de referinţă pentru toată dezvoltarea viitoare a periplului cugetării româneşti. Iar, ca să încununăm această îndrăzneaţă incursiune în universul spiritului eminescian, prezentăm spre reflecţie câteva maxime şi cugetări eminesciene: ,,Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul”, ,,Eu nu mă supăr deloc de modul cum se reflectă persoana mea în ochii d-tale, căci de la aşa oglindă nici nu mă pot aştepta la alt reflex”!, ,,Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac”, ,,Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele”, ,,Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă”, ,,Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare! Dacă fii tăi ar fi fost uniţi totdeauna, atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit. Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au dus la slăbiciune, te-au dus să-ţi vezi ruşinea cu ochii!”, ,,Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul”, ,,Ştiinţă poate câştiga oricine voieşte, judecată nu!”, ,,Am voi să credem că Occidentul întreg va înţelege, în sfârşit, că la Dunăre, interesele României sunt ale Occidentului însuşi”, ,,Între un diamant şi o grămadă de pietriş cui i-ar fi alegerea grea? Aşa, între aprobarea unui om cuminte şi aplauzele zgomotoase ale mulţimii”, ,,Cu cât o rimă este mai uşoară, cu atât este mai ieftină şi mai comună, şi poetul trebuie să se gândească de două ori pentru a o întrebuinţa. Un poet distins nu va rima niciodată «guriţă-garofiţă»”, ,,Tinereţea şi sărăcia sunt doi duşmani neîmpăcaţi. Manierele, arta de a vorbi şi încânta, toate acestea sunt străine omului care-a trăit între oameni comuni şi care-a fost sărac”, ,,Nenorocirea este cel mai bun dascăl; îşi are metoda ei proprie, dar greş nu dă”, ,,Lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu – ele sunt numai în sufletul nostru”!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
