Edi Iordănescu susține că echipa mai are de parcurs pași până să se gândească la titlu / “Titlul este departe de noi”

502

Pandurii a urcat pe al zecelea val și speră să mai fie și peste multe altele, dar această serie a invincibilității nu-i ia mințile lui Edi Iordănescu, antrenorul gorjenilor susținând că echipa trebuie să mai câștige multe meciuri și experiență până să viseze la titlu.

Pandurii a început să fie din nou o echipă de posesie, ultimele partide arătând acest lucru. Edi Iordănescu spune că echipa a făcut un joc bun de posesie contra celor de la FC Voluntari, dar crede că această posesie nu schimbă cu nimic stilul de joc al Pandurilor. Antrenorul echipei gorjene susține că o formaţie valoroasă trebuie să știe să alterneze stilurile de joc în funcție de momentele pe care i le oferă partidele și adversarii întâlniți: “Au fost multe momente în care am înlănţuit peste 10 pase. Am avut posesie prelungită, am controlat jocul ca şi iniţiativă, am împins liniile adversarului foarte jos, am avut şi momente fixe. Posesia nu este o schimbare de stil. Am încercat să fim pragmatici, direct pe poartă, trebuie să alternăm cu momente când dictăm ritmul jocului”, a explicat Edi Iordănescu. Acesta a mai adăugat și că a ține mai mult de balon este mult mai ușor când ai în spate un moral bun dat de victoriile obținute: “E o chestie şi de moral, când ai rezultate şi câştigi ai mai multă încredere şi asta îţi dă consistenţă”.

Mai mulți ochi, ațintiți asupra lor
Pentru Edi Iordănescu seria de rezultate bune obținute de echipă înseamnă și mai multe bătăi de cap cu adversarii, care de acum înainte sunt avizați asupra forței pe care Pandurii o dezvoltă pe terenul de joc: “Noi anul trecut am preferat momentele în care eram priviţi ca out-sider, care pleca cu şansa a doua. Îţi ia de pe umeri presiunea, când eşti văzut ca favorit şi se spune despre tine că ai şanse să te baţi la titlu deja există o presiune suplimentară. Adversarul îşi ia mai multe măsuri de siguranţă, creşte nivelul de concentrare”, a mai declarat tânărul antrenor al Pandurilor. Iordănescu junior vede drept foarte importante următoarele partide pe care echipa gorjeană le va disputa: “Jocurile sunt grele, punctele sunt importante. Iar următoarele puncte sunt extrem de importante pentru că un punct pierdut cu astfel de adversari automat înseamnă că trebuie să le recuperezi din alt joc. În general cu adversari buni care nu au refuzat jocul, am avut evoluţii bune şi rezultate pe măsură”.

Pașii lui Edi către titlu
Pentru a lupta la titlu, Edi Iordănescu spune că echipa și jucătorii săi ar trebui să facă mai mulți pași și consideră că încă se află destul de departe de un astfel de deziderat: “Titlul este departe de noi, nu suntem pregătiţi pentru asta. Nu înseamnă că nu avem potenţial, dar pentru a fi la maxim trebuie să munceşti, să fii serios, să fii pregătit, să fii mai bun în următoarea zi, să fii stăpân pe viaţa ta, viaţa de grup să fie bună. Sunt multe capitole la care trebuie să stai foarte bine pentru a lua titlul.
Noi trebuie să ne uităm unde suntem, să înţelegem ce paşi avem de făcut, să ne atingem obiectivul, iar în iarnă vedem dacă se va schimba obiectivul. Este important să terminăm pe loc de play-off. Este prematur, de aceea nu sunt de acord cu cei care văd Pandurii o pretendentă la titlu. Pe mine mă interesează ce facem aici”, a mai declarat Edi Iordănescu.
Pandurii se află după 16 jocuri din sezonul regulat pe locul al treilea în Liga 1, la trei puncte distanță de lider și la opt lungimi de locul 7, primul care ratează prezența în play-off. Programul următor al Pandurilor oferă jucătorilor lui Edi Iordănescu partide cu echipe din a doua jumătate a clasamentului: CSMS Iași (locul 9), în deplasare, și Petrolul (locul 14) și Concordia (locul 12), pe teren propriu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.