Dr. Ana Băleanu (CMR Gorj): „Un spital nu poate fi condus bine decât de un medic”

1733
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dr. Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) – filiala Gorj, consideră că o unitate spitalicească trebuie să fie condusă de către un medic. S-a ajuns la această concluzie în urma unor discuţii purtate cu mai multe cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), după retragerea fostului manager Tiberiu Tătaru. De altfel, dr. Ana Băleanu susţine că Tătaru a reuşit să îndeplinească obiective esenţiale pentru SJU, aici putându-se menţiona acreditarea, dotarea cu aparatură, atragerea de medici tineri şi altele.

Pe mulţi dintre angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu i-a surprins decizia lui Tiberiu Tătaru de a se retrage de la conducerea unităţii sanitare. Medicii au discutat între ei, concluzionând că Tătaru a fost un manager bun. „Am purtat discuţii cu mai mulţi colegi de-ai mei şi vreau să spun că atât medicii, cât şi asistenţii şi restul personalului, consideră că domnul Tătaru şi-a făcut treaba bine. S-a reuşit acreditarea spitalului, atragerea de noi medici – erau secţii, cum ar fi Cardiologie, unde se ajunsese aproape în imposibilitate de a mai funcţiona din lipsă de medici; dotarea spitalului cu aparatură de ultimă generaţie şi îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere reprezintă, de asemenea, realizări importante.
A reuşit, de asemenea, să atragă noi medici şi să facă schimbarea generaţiei, din mers. A separat liniile de gardă la Ordopedie şi Urologie. A amenajat spitalizarea de zi şi a reuşit îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere, crescând adresabilitatea. Nu mai sunt nici infecţiinosocomiale, pentru că se folosesc soluţii bune pentru dezinfecţie. Se realizează operaţii importante la Ortopedie şi Chirurgie, pentru că avem medici buni şi dotare corespunzătoare. Perioada în care Tiberiu Tătaru a fost managerul Spitalului Judeţean a fost una foarte bună; a fost linişte în spital, au dispărut scandalurile”, explică Dr. Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) – filiala Gorj.

„Managerul trebuie să aibă o gândire medicală”
La ora actuală, SJU Târgu-Jiu este condus, în interimat, de către economistul Gigel Capotă, urmând a fi organizat un concurs pentru ocuparea postului de manager. Cadrele medicale din unitate îşi doresc să fie conduse de cineva din breasla lor. „Am luat pulsul mai multor colegi şi suntem mulţumiţi de fosta conducere, însă ne dorim să avem un manager cu gândire medicală. Economistul trebuie să gestioneze banii aduşi de medici şi să găsească alte surse de venituri. Un spital nu poate fi condus decât de un medic. Noul manager trebuie să fie foarte atent la activitatea spitalului; de el depinde dacă unii vor pleca în privat sau vor rămâne în cadrul unităţii. Ne bucurăm că avem şi susţinerea Consiliului Judeţean, domnul preşedinte Cosmin Popescu implicându-se în buna funcţionare a activităţii spitalului; ne bucurăm că există implicare şi sperăm într-o bună colaborare în continuare. Domnului Tătaru îi dorim noroc şi cale deschisă, pentru că este un om foarte întreprinzător”, mărturiseşte dr. Ana Băleanu.
La ora actuală, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu activează aproximativ două sute de medici. Aceştia îşi doresc ca activitatea SJU să se situeze pe un trend ascendent şi să existe o continuitate a proiectelor actuale.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. A adus medici noi unde? Cand avem numai rebuturi de medici si la chirurgie pediatrie neurologie medicina interna urologie si alte sectii. Sunteti niste hoti cu totii. Nu sunt medicamente in spital te internezi si esti nevoit sa cumperi . Mancarea lasa de dorit. De ce nu spuneti si despre infectiile nosocomiale care sunt pe sectia de ortopedie de ce ascundeti? Sau doar laudati sectiile ca aveti rudele acolo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.