Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

414

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 26 ani, nu a depus la un armurier autorizat, arma de vânătoare înscrisă în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Efectuând verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au constatat că un bărbat de 26 ani, din comuna Runcu, persoană ce fusese autorizată pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii letale de vânătoare, nu a respectat obligaţiile prevăzute de legea menţionată. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, „persoana în cauză avea obligaţia de a se prezenta la structura de poliţie competentă, cu arma de vânătoare şi documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, pentru prelungirea valabilităţii permisului de armă, care se realizează la o perioadă de 5 ani”. Deoarece nu s-a conformat acestei obligaţii, iar după expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, nu a depus, în termen de 10 zile, arma şi muniţia la un armurier autorizat, poliţiştii s-au autosesizat cu privire la faptul că gorjeanul nu a respectat regimul armelor şi muniţiilor. Arma de vânătoare deţinută, fără drept, a fost ridicată de poliţişti, până la finalizarea cercetărilor. În prezent, poliţiştii îl cercetează pe suspect sub aspectul comiterii infracţiunii de nedepunere a armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, faptă pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here