„Doina Gorjului” dă spectacol în cinstea lui Laurian Stănchescu

428

doina gorjului (1)Interpreţii şi dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” susţin astăzi un spectacol în onoarea poetului Laurian Stănchescu, iniţiatorul unui marş cultural. Pe scena amfiteatrului din centrul municipiului Târgu-Jiu vor urca toţi artiştii „Doinei Gorjului”, începând cu ora 18:00.

Târgujienii au posibilitatea să asiste, în această seară, la un spectacol de folclor ce se va desfăşura pe scena amfiteatrului din centrul municipiului Târgu-Jiu. „Spectacolul este organizat în onoarea lui Laurian Stănchescu, iniţiatorul unui marş al culturii. Gestul său, de a străbate pe jos mai bine de 500 de kilometri, este apreciabil şi constituie un semnal de alarmă cu privire la direcţia în care se îndreaptă cultura românească. Aceasta a ajuns, practic, o Cenuşăreasă a societăţii şi nu este normal, pentru că prin ea ne păstrăm valorile naţionale, a declarat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here