Diţescu a mai pus cruce unui bebeluş

1785

ditescu 2Situaţie dificilă pentru medicii din judeţ, care trebuie să facă faţă unui nou scandal, generat de moartea ieri la Novaci a unui prunc decedat în pântecele mamei. Micuţul nu a mai fost adus pe lume în viaţă pentru că, spun rudele, decizia de naştere prin cezariană a fost luată prea târziu, pacienta fiind supravegheată de dr. Damian Diţescu, acelaşi care a avut în grijă şi mămica de la Tg Cărbuneşti de acum nici trei săptămâni.

Naşterea de ieri dimineaţă nu ar fi trebuit să fie deloc una cu probleme pentru Violeta Cândea, o tânără de 26 de ani din Tg Jiu, care a preferat Novaciul pe motiv de „condiţii mai bune”, dar şi pentru că acolo profesează cu o jumătate de normă dr. Damian Diţescu. Femeia era pacienta acestuia încă din primăvară, când doctorul conducea spitalul de la Bumbeşti Jiu, desfiinţat însă de la 1 Aprilie. Timp de nouă luni nu au fost probleme, ieri noapte lucrurile luând o întorsătură complet neaşteptată. „Soţia mea a avut o sarcină normală, dar acum făcut o cădere de calciu. Învineţise, i se încleştaseră mâinile şi i se rupsese şi apa, iar dumnealui spunea că nu va naşte acum. A PICT5200plecat la dumnealui în cabinet, s-a încuiat acolo cu cheia şi ce a făcut timp de câteva ore se va afla probabil la anchetă. O asistentă s-a ocupat de soţia mea, a şi pus-o pe capră ca să nască, iar la un moment dat a venit un domn doctor Popescu, de gardă din câte am înţeles, care a ieşit afară şi mi-a spus că trebuie operată de urgenţă. După operaţie mi-au spus că a murit copilul”, a declarată Florin Cândea, tatăl bebeluşului mort. Dr. Diţescu a venit de la Craiova pentru a asista la această naştere, dar, prezenţa sa la Novaci pare să nu fi fost de prea mare folos pentru copilul pe care soţii Cândea îl aşteptau de trei ani, trei ani pe care îi aniversau acum la 1 noiembrie. Medicul este acuzat că a preferat să stea în spatele uşii sale încuiate de la cabinet decât să intervină într-un anumit fel şi s-o ajute pe pacientă să nască mai repede. „Noi nu am avut bani ca să dăm aşa cum am înţeles că se procedează. Ni s-a spus că nu sunt probleme şi am optat pentru o naştere pe cale naturală. Dacă ni se spunea că se ajunge la cezariană mergeam până în pânzele IMG_3111albe şi făceam rost şi de bani. Aşa, acum nepoţelul este mort, iar fiica mea este într-o stare gravă pentru că numai ea ştie prin ce coşmar a trecut. Nu ne vom lăsa şi vom reclama acest medic peste tot pe unde va fi posibil pentru ca să nu mai fie nenorocite şi alte femei”, a declarat Daniela Buzuloiu, mama celei care de ieri trebuia să fie mamă. Cazul de acum este al doilea din ultima lună care îl vizează pe dr. Diţescu şi pacientele sale, medicul fiind la un pas de a candida zilele acestea în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Gorj. El s-a retras însă pe ultima sută de metri şi a evitat, astfel, un scandal şi mai mare. Familia bebeluşului mort a depus ieri plângeri împotriva acestuia la toate instituţiile posibile, poliţiştii confirmând că, sub coordonarea unui procuror, fac cercetări sub acuzaţia de ucidere din culpă. Ancheta lor depinde însă de rezultatul necropsiei pe care o vor face azi medicii legişti, la cazul de acum două săptămâni de la Tg Cărbuneşti, aceştia constatând că bebeluşul ar mai fi trăit dacă ar fi fost făcută la timp operaţia de cezariană.

Gelu Ionescu

 

Spitalul Novaci a demarat o anchetă în cazul bebeluşului decedat

Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a luat atitudine în urma evenimentului de miercuri dimineaţa, când la acest spital s-a născut un bebeluşi mort. A fost demarată o anchetă administrativă la nivelul unităţii; se preconizează ca aceasta să fie finalizată în două zile. şi Colegiul Medicilor Gorj s-a autosesizat.

Încă un caz de deces a zdruncinat sistemul sanitar gorjean. Un bebeluş s-a născut fără viaţă la Spitalul Orăşenesc Novaci. Tânăra care l-a adus pe lume fusese urmărită pe perioada sarcinii de către medicul Damian Diţescu. De altfel, acelaşi ginecolog a şi asistat-o la naştere, când, în timpul operaţiei de cezariană a fost scos bebeluşul decedat.

Anchetă administrativă la Novaci

Imediat după incident, conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a demarat o anchetă administrativă pentru a cerceta cele petrecute şi a stabili unde anume s-a greşit. „Din câte am înţeles, medicul Diţescu s-a prezentat la spital pentru a-şi asista pacienta la naştere, cu toate că el se afla în timpul liber. S-a încercat o naştere pe cale naturală, dar nu s-a reuşit şi s-a recurs la IMG_3125cezariană. Copilul a fost scos decedat. Este tragic ce s-a întâmplat. Noi am demarat o anchetă administrativă şi cred că va fi finalizată în două zile”, a precizat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Directoarea Eufimia Dumitrescu regretă tragicul eveniment şi dă asigurări că ancheta care se efectuează la nivelul spitalului se va realiza cu obiectivitate.

Colegiul Medicilor s-a autosesizat

O anchetă în acest caz s-a demarat şi la Colegiul Medicilor Gorj. Acesta s-a autosesizat, aflând despre eveniment de la jurnalişti. „Nimeni din partea familiei bebeluşului nu ne-a sesizat cu privire la cele petrecute. Am aflat de la jurnalişti. Ne-am autosesizat şi vom solicita documentele medicale de la spital şi le vom analiza vizavi de evoluţia sarcinii, a travaliului şi aşa mai departe. Procedura este una greoaie în asemenea situaţii şi probabil vom cere implicarea Clinicii de Ginecologie Craiova, care este forul superior în asemenea cazuri”, e mărturisit Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor Gorj.

Ana Băleanu: „vinovatul va plăti”

Poziţia preşedintelui Colegiului Medicilor Gorj este una fermă: „Dacă se dovedeşte că bebeluşul nu a avut vreo malformaţie şi că este vorba despre o culpă medicală, fără doar şi poate vinovatul va plăti. Vă asigur de acest lucru. Se vor studia cu atenţie documentele şi dacă se va dovedi că medicul este de vină pentru cele întâmplate, acesta va plăti”, a menţionat Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor Gorj. În acelaşi timp, Ana Băleanu a spus că există posibilitatea să fi fost vorba şi despre o malformaţie a bebeluşului şi aceasta să nu fi putut fi observată în timpul sarcinii. „Malformaţiile cel mai bine se văd numai în clinicile universitare; fiind destul de scumpe, la noi nu s-au încetăţenit. Deocamdată poate fi luată în calcul şi existenţa unei malformaţii, dar acest lucru se va stabili cu certitudine după necropsie”, a explicat Ana Băleanu, preşedintele Colegiului Medicilor Gorj. Rezultatele anchetelor demarate în acest caz, dar şi măsurile ce vor fi luate, vor fi date publicităţii imediat ce vor fi stabilite. Vom reveni cu amănunte!

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here