Directorul INSEMEX Petroşani: M-am îngrozit de ce am văzut la Sadu!”

372

arsDirectorul INSEMEX Petroşani, Constantin Lupu, cel care în ultima vreme a văzut urmările incendiul de la Maternitatea Giuleşti, explozia de la Vulcan şi pe cea de la Uricani, susţine că ceea ce a văzut la Uzina Mecanică Sadu l-a îngrozit.

Pe de altă parte, Constantin Dijmărescu, rănit în urma exploziei a fost supus unor intervenţii chirurgicale. Colegii de la UM Sadu au donat sânge în cazul în care acesta are nevoie.

Aproape 15 angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu au venit, ieri, la Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu pentru a dona sânge. Oamenii au susţinut că doresc să-l ajute cum pot pe colegul lor de serviciu, Constantin Dijmărescu, rănit grav în explozia de vineri. Pe de altă parte, Inspecţia Naţională a Muncii a cerut specialiştilor de la INSEMEX Petroşani să efectueze expertiza şi în cazul accidentului de muncă de la Uzina Mecanică Sadu. Directorul INSEMEX Petroşani, Constantin Lupu, împreună cu alţi trei specialişti ai institutului au ajuns la faţa locului. „Nu pot să vă spun cum arătau cele două victime. M-am îngrozit”, a declarat Lupu.

Acesta a adăugat că specialişti din cadrul Laboratorului de Expertiză din institut au prelevat probe de pulbere de la locul accidentului. „Vom face mai multe teste în laborator şi tot felul de încercări. La acest caz lucrează nouă specialişti. Trebuie să stabilim cauzele care au dus la producerea accidentului. Nu pot preciza cam în cât timp vom finaliza expertiza. Important este să depistăm cu exactitate cauzele, iar cu aceste lucruri nu ne putem juca, având în vedere că aceste expertize vor fi prezentate în instanţe”, încheie directorul INSEMEX Petroşani.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here