Directorul Boza își trimite specialiștii în prepensionare, în timp ce plânge după ei

598

Sorin Boza, directorul general al Complexului Energetic Oltenia, va rămâne de luna viitoare fără o serie de directori și șefi din minerit, care îndeplinesc condițiile de prepensionare, conform celor parafate cu sindicatele. Deși susține că va respecta în totalitate cele decise cu partenerii sociali, managerul varsă o lacrimă pentru aceștia, public cel puțin, spunând că nu știe ce se va face, pe viitor, fără respectivii. Ne întrebăm în atare condiții, dacă are sau nu soluții Boza pentru acest sector, dacă se vaită doar după cei care au condus unitățile miniere din CEO, în timp ce le arată ușa de ieșire din companie?

Cariera Roșia, o unitate cu probleme de mediu și cu o lipsă de front de lucru, redresată în ultimul timp de către directorul Dumitru Dragu, venit de la Jilț pentru a rezolva problemele de aici, va rămâne, de luna viitoare, fără acest conducător. Asta deoarece specialistul Dragu, recunoscut astfel public și de către managerul Boza, va fi trimis acasă pentru simplul motiv că îndeplinește condiții de prepensionare. Nu se cunoaște cine îi va lua locul acestuia, dar directorul Boza dă de înțeles că adevărații specialiști sunt pe cale de dispariție din CEO.
Unitatea Minieră de Carieră Jilț, condusă de către Dumitru Ungureanu, are, de asemenea, probleme legate de asigurarea frontului de lucru și la Nord și la Sud. Deși directorul Ungureanu a rezolvat o mare parte din probleme, și acesta va fi disponibilizat pe același criteriu cu colegul de la Roșia. Asta deși, în special pentru el, Boza s-a plâns, într-o publicație locală, că respectivul nu are înlocuitor.
Cariera Tismana, unitatea cea mai performantă din cadrul Direcției Miniere, cu cea mai mare producție dată la nivelul lui 2016, adică peste 3,5 milioane de tone de cărbune și cu un preț de cost sub 30 de lei pe tonă, va rămâne, de asemenea, fără director. Deși Nicolae Cilibiu a rezolvat aici problemele de achiziție de terenuri pentru asigurarea frontului de lucru și problemele legate de autorizațiile de mediu, acesta a fost trecut pe aceeași listă ca și colegii săi, directori de cariere. Nici în cazul lui Cilibiu nu a contat faptul că 50% din producția necesară termocentralei Rovinari în anul 2016 a fost dată de această carieră.

Nu are specialiști, dar eficientizează CEO
„Îmi pleacă și oameni valoroși. Șefi de secție, șefi de ateliere. Muncitorul îl formez mai ușor decât formez un șef de secție. Un om ca Ungureanu, care este numărul 2 în fosta divizie și este conducătorul celui mai greu EMC, pleacă și nu găsesc mâine dimineață unul să-i ia locul lui Ungureanu. Dar pleacă. Asta e viața…”, a declarat, recent, Boza, contrariind pe toată lumea.
Deși liderii sindicali din CEO au susținut că și criteriile de disponibilizare trebuie ad literam respectate, nici aceștia nu au înțeles de ce Boza plânge, după specialiștii trimiși acasă știut fiind faptul că nu a spus niciodată la negocieri că în campanie ar fi oameni de neînlocuit.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.