“Un partid este calificat drept relevant de fiecare dată când existenţa sau prezenţa lui are influenţă asupra tacticilor de competiţie dintre partide şi, în mod special, dacă alterează direcţia competiţiei… fie spre stânga, fie spre dreapta sau în ambele direcţii, partidelor orientate să guverneze”, în Giovanni Sartori, Ingineria constituţională comparată: structuri, stimulente şi rezultate, Bucureşti, Ars Docendi, 2006 [2000], pp. 99-101.
Care este definiția unui partid politic pe care o putem aplica pe o anumită perioadă de timp, validată cu ocazia fiecărui scrutin electoral? În ce măsură alegerile sunt menite să identifice acele partide capabile să se prezinte în mod succesiv la alegeri cu propuneri în faţa electoratului? Care este volatilitatea electorală generată de existența partidelor/candidaților efemeri, datorită cărora un număr important de voturi sunt irosite?
Cred că aceste întrebări ar merita o reflecție îndelungată din partea actorilor politici implicaţi în competiția electorală, dar și din partea cetățenilor… Pentru că în absența acestor reflecții, există riscul apariției a două efecte care contribuie la pervertirea principiilor democratice: absenteismul și votul irațional. Pe de o parte, absenteismul contribuie la nereprezentarea unui segment important al societății, în timp ce votul irațional produce efecte pe viitor, în momentul în care beneficiarii acestuia decid asupra unor măsuri cu efect direct asupra cetățeanului.
Având în vedere absența unei analize substanțiale pe acest subiect, mi-am propus să identific modul în care a evoluat dinamica electorală în județul Gorj cu privire la alegerile legislative pentru Camera Deputaților în perioada 1992-2012.
O primă observație vizează numărul deputaților aleși. În perioada 1992-2012, județul Gorj a fost reprezentat în fiecare mandat de către 6 deputați, în timp ce la ultimul scrutin electoral, ca urmare a votului majoritar, au fost aleși 8 deputați. În mod surprinzător, potrivit legislației în vigoare, în acest an, vor fi aleși doar 5 deputați. Bineînțeles, în funcție de numărul formațiunilor politice care nu reușesc să treacă pragul electoral, Gorjul poate primi încă un mandat de deputat.
În schimb, o constatare izbitoare este reprezentată de diferența majoră dintre numărul de formațiuni politice care au candidat la scrutinurile electorale față de numărul formațiunilor politice care au obținut cel puțin un mandat în Camera Deputaților. Cele mai mari diferențe au fost înregistrate cu ocazia scrutinurilor electorale organizate în 2000 și 2012. Spre exemplu, în anul 2000, au candidat 38 de formațiuni politice, dar doar 5 dintre acestea au primit cel puțin un mandat în Camera Deputaților, în timp ce în anul 2012 au candidat 33 de formațiuni politice și doar 4 dintre acestea au trimis cel puțin un deputat în Camera Deputaților. Se observă astfel dimensiunea voturilor irosite și a partidelor efemere, care nu au reușit să devină partide relevante pe scena politică, ținând cont de definiția oferită de Giovanni Sartori. În timp ce numărul formațiunilor politice care au prezentat candidaţi la alegerile legislative pentru Camera Deputaților în județul Gorj au variat între 24 și 38, numărul formațiunilor politice care au trimis cel puțin un deputat în Parlament a variat între 3 și 5.
Un alt indicator relevant de care am ținut cont a fost reprezentat de migrația deputaților aleși în județul Gorj în timpul mandatului. În mod surprinzător, în primele 3 legislaturi, migrația deputaților a prezentat valori reduse (1 deputat/legislatură), în timp ce în perioada 2004-2012, valoarea migrației a prezentat o creștere medie de 2,5 deputați/legislatură. Cu toate acestea, ultima legislatură a oferit cel mai izbitor exemplu, întrucât, din cei 8 deputați aleși în județul Gorj, 6 dintre aceștia au părăsit la finalul legislaturii formațiunea politică cu ajutorul căreia au dobândit mandatul de parlamentar. Chiar dacă mandatul de parlamentar nu este unul imperativ, aleșii dispunând de libertatea de a părăsi formațiunea politică sub care au candidat la alegeri, valoarea ridicată a migrației politice reliefează o problemă asupra reprezentării intereselor alegătorilor.
Simultan cu observațiile prezentate mai sus, în ceea ce privește rata participării la vot, constatăm o scădere constantă de la 67,55% la scrutinul electoral din 1992, până la 41,21% la scrutinul electoral din 2008, urmată de o creștere în 2012 la 52,96%. Interpretarea acestor valori este întotdeauna problematică, teoriile științei politice identificând drept factori determinanţi dezinteresul alegătorilor, precum și lipsa identificării unei mize în cadrul competiției electorale.
În același timp, dacă ne raportăm la voturile anulate, constatăm faptul că acestea au influențat în numărate rânduri numărul de mandate primite de formațiunile politice în urma redistribuirii voturilor. În acest sens, la scrutinul electoral organizat în 1992, procentul voturilor anulate a fost de 16,18%, în timp ce în perioada 1996-2004, acesta a înregistrat o scădere constantă de la 7,82% la 5,22%. Pentru ultimele două scrutinuri legislative, procentul voturilor anulate s-a situat între 2 și 3%.
Ținând cont de aceste aspecte, remarcăm o tendință de a considera votul drept un instrument prin intermediul căruia cetățenii să ia decizii raționale, beneficiind ulterior de posibilitatea sancționării celor cărora le-au încredințat votul în condițiile în care sunt nemulțumiți de activitatea acestuia din timpul mandatului.
Prin urmare, disiparea votului către formațiunile politice care nu au reușit de-a lungul fiecărui scrutin electoral să trimită cel puțin un deputat în Parlamentul României, alterează atât competiția electorală, cât și norma de reprezentare a alegătorilor în cadrul legislativului. Ținând cont de modul de atribuire al mandatelor deputaților – conform prevederilor Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente – rațiunea scrutinului electoral de tip proporțional este aceea de a identifica principalele formațiuni politice relevante care pot influența direcția guvernării.
În concluzie, indiferent de numărul formațiunilor politice angrenate în competiția electorală, rețeta succesului poate fi reprezentată de un nivel ridicat al instituționalizării formațiunilor politice, determinat de un nivel ridicat al adaptabilității succesiuni liderilor; precum și de capacitatea de a-și construi o identitate proprie. Competiția electorală este destinată cu precădere partidelor relevante de pe eșicherul politic, întrucât însăși funcționarea eficientă a Parlamentului României este determinată de gradul de instituționalizare al partidelor politice.
Adrian-Vladimir COSTEA
