Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul Târgu-Jiu au vestit joi sosirea primăverii la Complexul de Servicii Alternative la Protecţia Rezidenţială-Centrul Maternal Târgu-Jiu.
Deţinuţii au oferit astfel tinerelor mame aflate în dificultate mărţişoare şi felicitări confecţionate chiar de ei. Deţinuţii pregătesc, în aceste zile, şi un spectacol pentru 8 Martie pe care îl vor şi prezenta în acea zi. Activităţile fac parte din proiectul “Invitaţie la o floare”, elaborat de Direcţia Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fiind menite să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine şi la dezvoltarea sentimentului de utilitate socială a persoanelor private de libertate.
Anamaria Stoica