Deţinătorii exploataţiilor de bovine, aşteptaţi la APIA Gorj

499

Gorjenii interesaţi de sprijinul acordat pentru exploataţiile de bovine sunt aşteptaţi la centrul APIA Gorj pentru a-şi depune cererile. „Până la data de 30 iunie se pot depune cererile de plată pentru sprijinul acordat pentru exploataţiile de bovine. Până la această dată s-au depus la centrul APIA Gorj 6.832 de cereri cu un număr de aproximativ 36.500 de capete de bovine, din totalul de 7.800 de cereri existente în evidenţele noastre”, a declarat Corina Dorobanţu, directoarea APIA Gorj.

Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal ori prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de bovine legal constituite care sunt funcţionale, conform bilanţului contabil anual depus pentru anul anterior solicitării primei.
Cererile pretipărite sunt puse la dispoziţia solicitanţilor de către centrul APIA judeţean/local, respectiv al judeţului Gorj. Cererile pot fi solicitate individual, prin reprezentant legal sau prin intermediul reprezentantului asociaţiilor crescătorilor de bovine legal constituite. Pentru solicitarea cererilor pretipărite, asociaţiile crescătorilor de bovine legal constituite depun lista vizată şi ştampilată a membrilor pentru care solicită primă pe exploataţie şi care trebuie să cuprindă nume şi prenume, CNP şi codul exploataţiei acestora.
A.Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here