Delegaţia FIJET, impresionată de frumuseţile Gorjului

350

Luni s-a încheiat vizita reprezentanţilor FIJET făcută în Gorj. După patru zile petrecute în cele mai frumoase locaţii din judeţul nostru şi municipiul Târgu-Jiu, jurnaliştii din America şi Europa s-au declarat încântaţi de frumuseţile locului şi de potenţialul turistic existent aici. Din acest motiv, ei sunt decişi să ne acorde votul lor pentru obţinerea distincţiei “Mărul de Aur”.

Vizita de evaluare a municipiului Târgu-Jiu şi judeţului Gorj pentru candidatura depusă în vederea obţinerii distincţiei “Mărul de Aur” s-a desfăşurat în perioada 11-14 octombrie 2013. Au fost prezenţi la noi specialişti în promovare turistică veniţi din America şi din mai multe ţări europene. „Unii dintre delegaţi sunt prezenţi pentru prima dată, alţii au venit pentru a treia oară aici; după ce au vizitat Bucovina, Sighişoara, Mărginimea Sibiului, Braşov, au venit în Gorj şi sigur că sunt impresionaţi pentru că au motive; în primul rând este Brâncuşi şi nici nu trebuie să mai spunem nimic în plus. Dincolo de Brâncuşi, care a creat cu mâna lui după inspiraţia gorjeană, sunt peisajele, averile naturii care vorbesc de la sine”, a precizat Victor Rădulescu, preşedintele FIJET România.

Oscarul în turism ajunge în Gorj
Premiul „La Pomme d’Or” sau „Golden Apple” este echivalentul FIJET al Oscarului, fiind acordat în fiecare an unei organizaţii, ţară, oraş sau persoană pentru recunoaşterea eforturilor speciale în promovarea şi ridicarea nivelului turismului. Până acum România a câştigat trei trofee „Mărul de Aur” cu obiective precum: Mănăstirea Voroneţ în anul 1975, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Mărginimea Sibiului şi Compania Aeriană Blue Air în 2009. În 2014, cel mai probabil, “Mărul de Aur” va ajunge acasă la Brâncuşi, în Gorj. „Mărul de Aur este o distincţie care echivalează cu Oscarul, acordat în turism. Este o distincţie acordată de FIJET – Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism. Este o distincţie extrem de importantă. Ea a mai fost acordată în anul 1975 pentru Bucovina, apoi, în 2009, pentru 3 obiective: Mărginimea Sibiului, Delta Dunării şi o companie aeriană privată. Încercăm ca în 2014, în martie, să obţinem “Mărul de Aur” pentru România şi să-l aducem aici, acasă la Brâncuşi”, a declarat Corina Martin, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Promovare a Turismului (FAPT).
Corina Martin a mai spus că pentru a obţine Mărul de Aur „trebuie să fie o candidatură care să aducă foarte multe elemente de autenticitate, o ofertă turistică bogată, infrastructură, dar în primul rând tradiţiile, istoria, povestea locului în sine. Acestea sunt elementele care vor conta şi, bineînţeles, magia acestor tărâmuri de poveste. Este o candidatură unică pentru România, pentru 2014. Sunt convinsă că “Mărul de Aur” merită să ajungă acasă la Brâncuşi. Aceasta este ultima vizită, cea care evaluează, practic, candidatura depusă de Târgu-Jiu; este vorba despre un infotrip desfăşurat pe parcursul a 4 zile, o acţiune care a pus în valoare întregul potenţial turistic al judeţului Gorj. Am găsit o bogăţie fantastică aici, ospitalitate extraordinară, tradiţii absolut minunate, frumuseţea locului şi magia acestor locuri cred că i-au convins pe jurnaliştii din toate ţările lumii să voteze cu sufletul deschis pentru Târgu-Jiu şi pentru Gorj în 2014”.

„Terorism ospitalier”, acasă la Brâncuşi
Delegaţia internaţională care a petrecut patru zile în judeţul nostru a fost profund impresionată de ospitalitatea gorjenilor. „Eu am văzut poziţia preşedintelui FIJET România, domnul Victor Rădulescu, am văzut poziţia preşedintelui FIJET din Statele Unite şi a celor ce au vorbit şi care au spus un lucru foarte clar: că avem un judeţ frumos, cu o poveste foarte frumoasă şi, pe deasupra, expresia de „terorism ospitalier” scoate în evidenţă ceea ce spunem noi de fiecare dată: că „gorjeanul este sufletul oricărei acţiuni pe care o facem aici” şi nu se fereşte de nici un fel de realitatea pe care o trăieşte”, a precizat Ion Călinoiu – preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii FIJET şi spune că „în primul rând, această distincţie înseamnă clasificarea noastră ca judeţ turistic. Sunt ferm convins că prin astfel de evenimente nu doar clasa turismului gorjean va creşte, dar şi că vor veni mult mai multe persoane din afara ţării şi asta ne interesează foarte mult. Gândiţi-vă că acesta nu este un eveniment naţional, ci unul internaţional. Sunt ferm convins că cei care ne-au vizitat acum se vor reîntoarce în judeţul nostru şi vor mai face reportaje. Avem o istorie destul de bogată, avem operele lui Brâncuşi, avem un turism ecumenic extraordinar; totodată, avem o zonă care se dezvoltă din ce în ce mai mult: zona montană, sporturile montane şi cele cu mai multă adrenalină”.
Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu le-a mulţumit jurnaliştilor străini pentru prezenţă şi le-a vorbit despre proiectele ce urmează a fi realizate în viitor; Calea Eroilor va fi o zonă exclusiv pietonală, renunţându-se complet la traficul rutier şi cel feroviar, prin crearea de pasaje subterane.
Candidatura “Mărul de Aur pentru Oraşul lui Brâncuşi’’ a fost depusă în martie 2012 la Praga unde a avut loc Şedinţa Comitetului Director FIJET, de către Victor Rădulescu – preşedinte FIJET România.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here