Dar, când vom deschide iarăși catalogul…

279

Avem încă sufletul plin de emoție pentru că în 25 mai 2013 am sărbătorit cei 60 de ani de când, în urma examenului de diplomă, am primit fiecare dintre noi titlul de dascăl-învățător învestit să lumineze și să descătușeze mințile unor generații de copii, de oameni care au pășit pe calea bătătorită sau mai puțin bătătorită a vieții acestora.

De aceea, cred că e necesar să arătăm că noi, cei care am cutezat să fim prezenți la această întâlnire emoționantă, am crescut fiecare ca niște “lăstari” în acei arbori falnici care s-au răvășit în vâltoarea timpului, poate și pentru ca fiecare dintre cei care am fost absolvenții celor două clase de învățători, A și B, să ne regăsim și să ne recunoaștem că suntem cei care mai respirăm aerul ființei care se știe pe sine și se regăsește în ceilalți, să cutezăm a “descuia lacătele sufletului” cu aceeași sensibilitate și mai ales cu aleasa demnitate pe care numai binefacerea învățăturii le poate desluși literă cu literă și cuvânt lângă cuvânt!
Să ne amintim cu aceeași dragoste și prețuire de colegii noștri care ne privesc din ceruri, să rostim și numele celor care sunt doar amintiri, să-i rememorăm pe fiecare, să ne amintim de “Caie” Dragotă cel talentat și plin de harul scrisului, iar cu adâncă emoție, pe toți să-i păstrăm cu pioșenie în lăcașul de nestemate al sufletului nostru!
Dragii mei colegi care mai suntem încă “pe baricadă”, cred că am fost destinați pentru a răspunde «prezent» atunci când colegul nostru Ghiță Câlniceanu va striga catalogul, și de aceea, să ne privim cu dragoste și respect unii pe alții, să-I mulțumim Bunului Dumnezeu că ne mai putem număra printre cei care am fost cândva tineri absolvenți, oameni plini de entuziasm și de dăruire, iar din prinosul cuvintelor abia șoptite să depănăm amintirile noastre, mai ales atunci când realizăm că mâna care acum parcă ne tremură șovăielnic, încă mai caută să răsfoiască unele file îngălbenite din «Cartea Vieții», aceea care este atât de firavă, dar și atât de generos deschisă fiecăruia!
Să nu uităm niciodată să le transmitem celor mai tineri decât noi, că a face educație și a primi educație, nu e deloc un lucru ușor, mai ales că spre educatori, spre învățători și spre profesori se îndreaptă speranța lumii acesteia, și vai de toți cei care dezamăgesc și fac să se năruiască această speranță!
Cu deosebită prețuire să le mulțumim gazdelor noastre care ne-au prilejuit această întâlnire tradițională, să-i mulțumim cu aceeași recunoștință și cu mult respect acestei minunate publicații “de suflet” pe care o numim cu atâta dragoste Ziarul «Gorjeanul» și să-I mulțumim încă o dată Bunului Dumnezeu că ne-a îngăduit să răspundem «prezent» la deschiderea catalogului de suflet al zilei acesteia!
Învățător, Gheorghe Scurtu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here