Daniel Burlan (CEO): ,,Cererea deputatului Radu Miruță de a merge în cariere este în analiză. Să ne spună mai întâi ce înseamnă ,,evaluare””

2034

Deputatul USR, Radu Miruță, a cerut președintelui Directoratului CEO să-i aprobe și să-i faciliteze accesul în cariere și termocentrale, pentru a evalua situația din unitățile companiei.

În urmă cu câteva zile, Virgil Popescu nu a recunoscut ca fiind real numărul salariaților care au murit la vârste de sub 60 de ani, din cauza condițiilor de muncă, deși 35 de angajați au decedat numai în acest an. Deputatul a avut și în acest sens o reacție acidă. Astfel, Radu Miruță a anunțat că vrea să vadă condițiile de muncă din cariere, mai ales că Virgil Popescu le-a numit ,,cele mai bune de la înființare și până acum”, după cum spune parlamentarul.
Radu Miruță: ,,Pentru a ne trata, nu trebuie să ne mințim că este bine când nu este, nu trebuie să ascundem gunoiul sub preș de frica celor care ne cer să mușamalizăm, nu trebuie să sperăm că se va întâmpla ceva bine de la sine, când după 30 de ani, în acest CEO, prin aceleași metode, bine a fost doar pentru cei mufați la contractele bănoase, doar pentru copiii șmecherilor din județ care au primit fără merit scaune călduțe și mai niciodată pentru angajații din producție. Eu nu cred că în CEO condițiile de lucru sunt cele mai bune ,,de la înființare până acum”, așa cum ne spunea săptămână trecută ministrul Popescu aplaudat de politicienii locali ai PSD-PNL și am cerut domnului director general accesul acolo unde mi se spune că sunt probleme ce se doresc ascunse”, a declarat parlamentarul, postând pe Facebook și solicitarea trimisă conducerii CEO.

Daniel Burlan lasă să se înțeleagă că solicitarea lui Radu Miruță nu va fi aprobată
Președintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, a declarat că există comisii de specialitate în Complexul Energetic Oltenia care evaluează situațiile din cariere și termocentrale. De aceea, după cum a lăsat să se înțeleagă Daniel Burlan, venirea lui Radu Miruță în unitățile CEO este aproape inutilă: ,,Conform regulamentului nostru, comisiile de specialitate fac evaluări. Dar, atâta timp, cât vine ca deputat și nu este interesat de alte aspecte, economice, de exemplu, ci de politica de personal și condiții de lucru, cererea domniei sale va fi analizată. Vrem să vedem care este legalitatea acestui demers de a merge în cariere. În opinia mea, cred că domnul Miruță trebuie să ne spună mai întâi ce înseamnă ,,evaluarea” pe care vrea s-o facă”, a mai precizat Daniel Burlan.
M.C.H.

2 COMENTARII

  1. “CEO este IN AVARIE” dar APLICA POLITICA STRUȚULUI pentru ca E CONDUSA de “HABARNISTI” !
    BAGĂ BANI la PARTIDE și SUNT
    MULTUMIȚI ; USR a FOST SĂRIT la CONTRACTE și CAUTĂ INFLUENȚA…,
    DEȘI PE FOND au DREPTATE mai ALES in PRIVINȚA “ BAZEI MATERIALE “..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here