Nu e un secret că problemele cu banii nu au cum să fie trecute cu vederea de jucători atunci când intră în teren. Elevii lui Grigoraş încearcă totuşi o victorie prin care să obţină descătuşarea, mai ales în plan psihologic, şi să demontreze, dacă mai este necesar, că această echipă trebuie să-şi continue povestea. Insolvenţa a fost demarată, acum e nevoie de soluţii pentru a menţine cea mai reprezentativă formaţie din Gorj pe linia de plutire. Meciul cu Botoşani se dispută sâmbătă, de la ora 18.00, pe Stadionul Municipal din Severin, şi pune faţă în faţă două dintre echipele cu pretenţii la primele 6 locuri.
“Chiar spuneam la începutul campionatului că Botoşaniul, din punctul meu de vedere, e o echipă care ar merita să prindă play-off-ul. E o echipă foarte bună, harnică, o echipă care pe teren propriu are şi suportul unui public fantastic. Nu întâmplător au înscris multe goluri şi au câştigat multe meciuri. Ar fi o mare realizare să câştigăm date fiind condiţiile prin care trecem”, a declarat antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraş.
Tehnicianul Pandurilor a recunoscut că jucătorii nu au acceptat cu zâmbetul pe buze situaţia de la echipă, dar a declarat că se va baza pe toţi fotbaliştii la partida din acest weekend. Obodo este suspendat, iar Voiculeţ, venit după o accidentare, are şanse mici să evolueze.
“Poate am avut, două-trei zile, mici probleme de comunicare, dar, pe undeva, era normal. În rest, s-au pregătit exemplar, se gândesc la această partidă, şi o să o pregătim la fel ca pe celelalte meciuri. Sperăm să câştigăm, pentru că vom întâlni un adversar mai mult decât puternic şi extrem de periculos. Toţi jucătorii au acceptat să joace cu FC Botoşani, nimeni nu a pus problema să nu evolueze. După acest meci, nu pot să vă dau un răspuns”, a precizat Grigoraş.
Interesant este că echipa din Moldova trece prin probleme similare, dar nu a apelat la insolvenţă.
“Este un adversar care joacă extrem de ofensiv, ne batem la acelaşi obiectiv şi în condiţiile acestea este foarte important meciul. Şi ei traversează o perioadă foarte dificilă din punct de vedere financiar, dar au făcut un credit şi au reuşit să depăşească momentul”, a declarat preşedintele Pandurilor, Narcis Răducan.
Omul meciului în partida de la Chiajna, portarul David Lazar a declarat că Pandurii va trata partida cu maximă responsabilitate. Trecut şi pe la formaţia moldavă, Lazar a mai spus că nu va avea în faţă un adversar special: “Şi nouă ne este foarte greu în această situaţie, dar sperăm să se rezolve într-un timp cât mai scurt. Tratăm meciul de sâmbătă cu seriozitate şi sperăm să câştigăm pentru a putea rămâne în play-off. Este o echipă foarte bună a campionatului şi eu zic că nu mai este o surpriză locul pe care îl ocupă în acest moment. Nu este un meci special, deşi am petrecut o perioadă foarte frumoasă acolo”.
În acest moment, oaspeţii din această rundă se află pe locul 4 în clasament cu 19 puncte, iar Pandurii ocupă locul 6, cu 16 puncte.
Cătălin Pasăre