Creşteri considerabile – Valoarea banilor de la stat către oraşele gorjene a crescut anual

330

primarieConform unor studii efectuate de Institutul de Politici Publice (IPP), în fiecare an, oraşele judeţului nostru au primit sume de bani mari prin intermediul transferurilor de la bugetul de stat. Creşterile nu au fost majore la toate oraşele, favorizate fiind municipiile.

Anual, bugetele locale ale oraşelor judeţului Gorj s-au îmbogăţit cu sume mari de bani prin transferuri de la vistieria ţării. Dacă în 2007, Gorjului i-a fost alocată suma de 85.660.077 de lei, în 2008 suma a ajuns la 100.749.538 de lei. Din aceşti bani, au fost sume care au mers către localităţile cu statut de oraş din judeţul nostru. Astfel, acum trei ani, municipiul Târgu-Jiu se situa pe locul 28 în ţară la volumul de transferuri, suma primită de la stat fiind de 57.175.561 de lei, iar în 2008, creşterea a ajuns la 76.777.412 lei, ducând municipiul pe locul 25. Municipiul Motru a primit în 2008 suma de 20.483.941 de lei, iar în 2007, în conturile bugetului de stat au intrat 16.569.704 de lei. Oraşul Novaci a cunoscut o creştere cu peste trei milioane de lei din anul 2007 spre 2008. În acest mod, oraşul a primit acum trei ani suma de 6.025.365, iar în 2008 a luat 9.020.502.

N-a curs lapte şi miere peste tot

Situaţia nu e atât de îmbucurătoare pentru Târgu-Cărbuneşti, oraş a cărui creştere n-a fost decât de un million de lei, ajungând de la suma de 7.010.732 de lei în 2007, la 8.309.540 de lei în anul următor.

De o creştere semnificativă n-a avut parte nici oraşul Ţicleni, al cărui buget s-a îmbogăţit cu sume de peste 500.000 de lei de la stat, în 2008 acesta primit prin transferuri peste 4.100.000 de lei, faţă de 3.500.000 de lei, suma aferentă lui 2007. La fel s-a întâmplat şi cu oraşul Rovinari, care în 2007, datorită volumului transferurilor de la bugetul de stat, respectiv 7.508.559 de lei, a crescut în 2008 cu peste un milion de lei.

De o situaţie mai bună s-au bucurat oraşele Bumbeşti-Jiu şi Turceni, care în 2008 primiseră de la stat sumele de 8.237.622, respectiv 6.907.866 de lei, creşterea în ambele cazuri fiind de peste două milioane anual. Din păcate, Tismana nu se poate mândri cu un volum mare al transferurilor, oraşul primind în 2007 suma de 4.484.935 de lei, iar în 2008, acesta n-a ajuns decât la 4.889.070 de lei.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here