Confiscări de echipamente sportive la Rânca

319
Poliţiştii au confiscat la Rânca skiuri şi clăpari în valoare de aproape o jumătate de miliard de lei vechi. Aceştia au făcut o serie de controale în staţiune, ocazie cu care au descoperit la un centru de închiriat echipamente sportive că nu există nici autorizaţie de funcţionare şi nici documente de provenienţă a mărfii.

Nu mai puţin de 120 de perechi de schiuri şi 130 de perechi de clăpari au fost confiscate cu această ocazie, cel care le închiria primind şi o amendă de 1500 de lei.

Patronul unei pensiuni din Rânca s-a ales şi el cu această ocazie cu dosar penal pentru evaziune fiscală. Poliţiştii care i-au trecut pragul au descoperit că acesta avea evidenţă contabilă dublă pentru operaţiunile de cazare şi masă oferite turiştilor în ultimul an de zile, prejudiciul fiind estimat la peste 2 miliarde de lei vechi. Controalele respective au loc la puţin timp după ce şi inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, dar şi cei de la Direcţia Sanitar Veterinară au trecut prin Rânca, inspectori care, la rândul lor, au descoperit alte nereguli în activităţile unor pensiuni de acolo.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here