Concursul ”Made for Europe”, la o nouă ediție

619

Ministerul Educaţiei Naționale lansează cea de-a XI-a ediţie a Concursului naţional „Made for Europe”, în vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

Potrivit calendarului, în perioada 6-24 martie vor avea loc: constituirea comisiilor județene de concurs, promovarea concursului la nivelul unităților de învățământ preuniversitar și a comunităților locale din fiecare județ, înscrierea în concurs a unităților școlare care au produse finale rezultate din proiecte finanțate prin programe europene și încheiate în 2016, organizarea expoziției cu produsele finale ale proiectelor derulate de unitățile școlare înscrise în concurs, la nivelul fiecărui județ, deschiderea expozițiilor de produse finale ale proiectelor finanțate prin programe europene, la nivel județean, vizitarea expozițiilor de către publicul interesat. Apoi, între 24 și 26 martie sunt planificate următoarele activități: prezentarea produselor finale, în sesiune publică, de către elevi – reprezentanți ai unităților de învățământ înscrise în concurs, evaluarea produselor finale de către comisia județeană de concurs și afisarea rezultatelor și festivitatea de premiere. Pe 28 martie vor fi transmise rezultatele la comisia națională a concursului, iar între 3 și 14 aprilie vor fi expediate produsele finale promovate pentru faza națională, la inspectoratul școlar care găzduiește faza națională a concursului (IȘJ Dolj). Expoziția națională va fi organizată între 15 și 24 aprilie, urmând în perioada 25 – 29 aprilie să aibă loc: vizitarea expoziției naționale de către publicul interesat, prezentarea produselor finale aflate în competiție, de către elevi-reprezentanți ai unităților de învățământ participante la faza națională, evaluarea produselor finale de către comisia națională de concurs și afișarea rezultatelor și festivitatea de premiere. Informațiile privind Concursul național de produse finale ale proiectelor finanțate prin programe europene „Made for Europe” sunt disponibile pe site-ul M.E.N. Ediția din 2017 are o încărcătură simbolică aparte. Anul 2017 marchează împlinirea a 30 de ani de la lansarea programelor europene din domeniul educației și formării profesionale și 20 de ani de când unităţile de învățământ din România participă la aceste programe europene. Anul trecut, în urma etapei naționale a concursului ”Made for Europe”, Gorjul a obținut trei premii II. Acestea au fost acordate elevelor Roxana Stoian (Liceul Tehnologic Țicleni), Dragotă Diana Andreea (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu) și Vânturiși Alina Camelia (Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu).
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.