Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează și anul acesta Concursul de eseuri filosofice „Din lumea Sofiei”, destinat tuturor elevilor de liceu și cu beneficii directe pentru elevii care doresc să devină studenți în Filosofie începând cu anul universitar 2017-2018. Asta deoarece autorii celor mai bune zece eseuri vor fi premiați cu asigurarea unor locuri speciale la admitere, în sesiunea iulie, la specializarea ”Filosofie” a Universității de Vest din Timișoara.
Concursul de eseuri filosofice „Din lumea Sofiei” se află la cea de-a cincea ediție și este organizat de cadrele didactice de la specializarea „Filosofie” a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din Universitatea de Vest și se adresează elevilor din clasa a XII-a de liceu. Elevii din clasele a IX-XI pot participa cu eseuri în afara concursului, fără premii. Elevii vor putea alege o singură temă, din cele propuse, pentru redactarea eseului. Anul acesta, temele propuse sunt: ”Dacă dezvoltarea tehnologiei contribuie în mod necesar la binele umanității”, ”Dacă educarea gustului estetic reprezintă un mod de viață suficient”, ”Dacă egalitatea între oameni este posibilă sau nu, în condițiile libertății de acțiune”, ”În ce măsură progresul moral al omenirii se datorează dezvoltării științelor și artelor?”, ”Despre relația dintre identitatea de sine, preferințele personale și judecata celorlalți”, ”Despre raportul între rațiune și credința religioasă”, ” Ce este consilierea filosofică și ce probleme poate ea rezolva”, ”În ce condiții sunt posibile raporturile etice între om și animale?”, ”Filosofia ca mod de viață” și ”Filosofia pentru copii”. Eseul va avea maxim 2000 de cuvinte, iar la sfârșit va purta numele și prenumele autorului, codul numeric personal, adresa de corespondență, adresa de e-mail, numărul de telefon și liceul de proveniență, precum și datele de contact ale cadrului didactic îndrumător. Eseul va fi adresat Departamentului de Filosofie și Științe ale Comunicării din Universitatea de Vest, până pe data de 31 mai 2017, în oricare din următoarele moduri: tipărit, semnat și închis în plic, prin poștă, la adresa Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, bd. Vasile Pârvan nr. 4, Timișoara, cod 30022 (plicul va purta mențiunea „Pentru concursul Din Lumea Sofiei”), prin fax, la numărul 0256-592307, predat personal la Secretariatul Facultății din Universitatea de Vest (camera 511), prin e-mail, atașat în format doc, la adresa din.lumea.sofiei@e-uvt.ro. Un elev se poate înscrie în concurs cu un singur eseu.
Câștigătorii, anunțați în iunie
Eseurile vor fi evaluate de o comisie compusă din trei cadre didactice universitare cu titlul de doctor, pe baza unui barem identic cu cel de la proba de admitere („eseu”) la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării. Comisia va evalua eseurile si va publica rezultatele la avizierul Facultății si pe site-ul web https://pfc.uvt.ro/ până la data de 6 iunie 2016. Cele mai bune eseuri vor fi premiate prin asigurarea a zece locuri la admitere, sesiunea iulie 2017, la specializarea ”Filosofie”, pentru autorii celor mai bune eseuri.
Roxana Lupu