Comercianţii se înghesuie la sărbătorile primăverii

176

florenta tarca facuta de mineDe vineri, în anumite zone ale municipiului Târgu-Jiu îşi vor amenaja standurile cu produse tradiţionale mai mulţi agenţi economici, mulţi din afara judeţului Gorj.

Până în prezent, Serviciul Concesionări din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a primit 30 de solicitări pentru oferirea de spaţii de vânzare a unor produse cu ocazia Sfântului Valentin şi a Sărbătorii de Dragobete. „Ne aşteptăm ca până la Ziua Femeii, pe data de 8 martie, să avem mai mult de 250 de comercianţi care să poposească în oraşul Târgu-Jiu. Deschiderea standurilor va fi mâine, iar agenţii economici pot sta până pe 10 martie”, ne-a declarat Florenţa Ţârcă, şefa Serviciului Concesionări.

Cei care vor dori să-şi expună produsele în zona centrală pe Bulevardul Victoriei, fie că sunt persoane fizice sau juridice, vor plăti o taxă zilnică de 72 de lei, preţ care însă poate fi micşorat dacă agenţii economici aleg să-şi vândă marfa în alte zone ale municipiului, cum ar fi Piaţa 9 Mai, zona CAM, Lido sau 14 Octombrie.
În piaţa 9 Mai, vânzătorii nu vor sta la corturi, ci Direcţia de Servicii Comunale Târgu-Jiu le va pune la dispoziţie mese în cadrul pieţei. „Atunci când îşi achită taxa de concesionare, comercianţii trebuie să o facă pentru întreaga perioadă, iar persoanele autorizate trebuie să aibă case de marcat şi documente de provenienţă a mărfurilor. Cele neautorizate, trebuie să se prezinte cu documentele ce însoţesc produsele la biroul nostru”, a mai spus Florenţa Ţârcă. Toţi agenţii economici care vor împânzi zonele comerciale ale Târgu-Jiului vor trebui să posede un cort, excepţie făcând cei din 9 Mai.
Autorităţile locale au mai spus că din experienţele trecute, la Târgu-Jiu vor veni şi în acest sezon agenţi economici din Bucureşti, Petroşani, Rovinari, Reşiţa, Craiova.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here