Dacă cineva zice că Isus este pus în mişcare între noi ca un om de Cuvântul lui Dumnezeu şi că binecuvântarea unuia născut i-a fost adăugată ca unui altuia, care a existat lângă el: să fie anatema în combaterea anatematisme anatematismei VII.
„Nimeni nu ar putea mărturisi că Domnul nostru Isus Hristos a fost pus în mişcare de către Duhul, ca un simplu om, ca un profet, sau ca un apostol. Cu toate acestea nici nu vom tăgădui şi nici nu vom şterge cuvintele apostolice, spuse cu privire la el, pentru natura trupului celui văzut, care grăiesc: „După lucrarea tăriei puterii lui, pe care a lucrat-o în Hristos, înviindu-l din morţi desfăcând durerile morţii” (Efes I, 19, 20) sau iarăşi: „înălţat cu puterea lui Dumnezeu” (Fap. Ap. 11, 33) şi alte de felul acesta. Cu toate că acestea sunt zise cu privire la ceea ce se vede, nimeni nu ar putea tăgădui să ne spună că el este pus în mişcare fie ca un simplu om, fie ca un drept, fie ca un profet sau ca un apostol. Dar noi nu vom şterge nici cuvintele dumnezeieşti şi nici nu le vom tăgădui sau le vom anatematiza ca nişte neştiutori plini de deprimare, atunci când cuvintele acestea sunt spuse şi se referă la natura trupului celui văzut, căci ne vom spune că el a fost pus la mişcare ca un om simplu, ca un drept, ca un profet sau ca un apostol. Căci el nu a zis: „Acestea zice Domnul”, ci a vorbit ca un legiuitor: „Iar eu zic vouă”. (Mat. V, 22). Trecem la anatematisma VIII: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că omul luat de Cuvântul lui Dumnezeu trebuie dimpreună adorat cu Dumnezeu Cuvântul şi dimpreună preamărit şi că el este dimpreună Dumnezeu, (căci cuvântul „dimpreună” adăugat continuu ne sileşte să înţelegem aceasta) şi nu cinsteşte pe Emanoel cu o singură închinăciune şi nici nu-i înalţă o singură preamărire, întrucât cuvântul s-a făcut trup, să fie anatema. Combaterea anatematismei VIII. Noi nu zicem că el trebuie dimpreună adorat şi dimpreună preamărit ca despre două persoane, două ipostaze sau doi Fii, ca şi cum adorarea trupului ar fi într-un fel, iar cea a Dumnezeu Cuvântului într-alt fel, ci dimpotrivă, dăm o singură închinare, dimpreună cu celelalte, ca unul singur Fiu şi-l adorăm dimpreună, aşa după cum şi el (Chiril) zice în primul volum „Căci cu toate că, de fapt ca Cuvânt, tronează dimpreună cu propriul său Tată şi este, în ceea ce priveşte natura, din el şi întru el. Totuşi, el a auzit iarăşi dimpreună cu trupul său: „Şezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi, aşternut picioarelor tale”. Tot astfel putem spune că el este şi adorat , de noi şi de sfinţii îngeri. Pe lângă acestea însă, noi zicem că cei ce voiesc a se închina aceluiaşi Fiu dimpreună cu trupul său fac acest lucru cât se poate de bine. Căci cu totul altceva este Cuvântul dimpreună decât cu cuvântul „cu”, pe care l-a spus el, după cum am spus noi mai înainte, zicând că Fiul trebuie adorat cu trupul şi oprind cu trupul să fie adorat dimpreună cu dumnezeirea. Va urma cu anatematisma IX şi X.
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
