Ciocea, discuţie cu Rovana Plumb privind beneficiile sociale

564

Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin, a fost unul dintre edilii din Gorj care s-a deplasat, săptămâna trecută, la Bucureşti pentru a participa la şedinţa ordinară a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR). În cadrul lucrărilor şedinţei, Ciocea a purtat dialoguri cu ministrul Muncii, Rovana Plumb, privind o posibilă schimbare a legilor privind beneficiile sociale, mai precis a beneficiarilor de venit minim garantat, a celor care privesc ajutoare alimentare europene şi a beneficiarilor de subvenţii la încălzire.
“Este dureros să vezi în fiecare localitate atâţia oameni care sunt în şomaj, beneficiari de venit minim garantat (…). Eu întotdeauna i-am pus pe oameni la muncă şi am preferat să nu primesc votul lor. Noi am cerut acum la Ministerul Muncii să se gândească la aceste pomeni; m-am referit la ajutorul social, acele ajutoare de încălzire, dar şi pachetele alimentare europene care ne fac nouă câteodată un dezavantaj. De exemplu, am avut într-un sat o familie în care soţul a lucrat pe la Petroşani, are pensie de peste 20 milioane de lei vechi, dar soţia are pensie de 350 lei şi ea vine şi ia pachet, deşi au mai multe maşini în curte. Cine ne crede că noi, primarii, nu avem nicio vină?! Am cerut să se umble la legislaţie pentru că este nedrept ca o familie amărâtă să nu primească pachete cu ajutoare alimentare”, a declarat, ieri, edilul localităţii Bustuchin.
Acesta a precizat că a primit asigurări de la conducerea Ministerului Muncii că este deja pregătită o nouă legislaţie privind asistaţii sociali de la nivelul fiecărei localităţi: “Am înţeles acum de la ministrul Muncii, Rovana Plumb că deja a fost gândită o legislaţie şi cred că nu va dura decât câteva luni până când se va ajunge la implementare; se va merge pe un venit minim garantat de inserţie. Deci, toate cele trei legi se vor anula şi va rămâne noua legislaţie. Ce înseamnă asta? Că atunci, deciziile privind ajutoarele sociale, vor rămâne pe comunitatea locală şi primarii se vor duce în teren şi vor ştie ce ajutoare vor primi familiile amărâte. Per general, ministrul Muncii ne-a promis că va rezolva această problemă”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.