Chiar dacă, încă lumea nu a stins luminile și luna încă nu e pe cer, ființa mea-i cuprinsă de tăcere.
Privesc cu ochii mei de catifea întregul univers ce-și dezlănțuie puterile într-un joc al bucuriei. Eu tac…
Chiar dacă munții, giganți de argint, pornesc o horă-n sărbătoarea de lumină a apusului strălucitor, eu umblu cărări de soare pline în tăcere.
Un farmec al liniștii depline îmi abolește dorința de a grăi. Fundalul zgomotos al ultimelor păsări mă încântă. Nu pot fi ca ele … destinul meu a fost făcut pentru a domni în umbră.
Chiar dacă, oriunde mă duc, cu toții vorbesc, cântă, se întrec în cuvinte mii și mii, eu tac. Tăcerea m-a cuprins de când am venit pe lume. Așa sunt eu … Un univers de visuri, gânduri, speranțe…
Chiar dacă ei grăiesc și se simt copleșiți de farmec, eu nu-i ascult. Mă regăsesc printre hârtii, mii de hârti. Scriu … Tac… Așa sunt eu. Doar creând opere, precum alţi scriitori, mă regăsesc printre ceilalți. Cerneala stiloului a devenit vocea mea interioară.
Ștefania BLIDEA
