Centru Multifuncţional de două milioane euro, la Târgu-Jiu

517

Un Centru Cultural Multifuncţional pentru tineret va fi realizat în viitorul apropiat de către Primăria Târgu-Jiu, în zona Debarcader a municipiului, pe fosta locaţie a Liceului Auto.

Complexul va fi unul de tip socio-cultural, adresându-se tinerilor din municipiu şi nu numai, însă în incinta locaţiei se vor amenaja şi ateliere pentru artiştii plastici locali. “Acest proiect se înscrie în Strategia de dezvoltare a municipiului, în care domeniul culturii este unul prioritar: realizarea unui Centru Cultural Multifuncţional pentru tineret pe strada Tineretului, pe fosta locaţie a Liceului Auto, liceu care, prin comasare, şi-a mutat activitatea în incinta fostului Liceu Forestier de pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. Amplasamentul respectiv prezintă avantajele pentru astfel de edificii social-culturale prin proximitatea UCB, fiind situat într-o zonă semi-centrală, cu accese facile atât pietonale, cât şi auto, şi are posibilitatea de asigurare a unui număr considerabil de locuri de parcare pentru vizitatori. Practic, obiectivul reprezintă un complex social-cultural la nivelul municipiului, fiind compus din două obiective distincte: obiectivul în sine – Centrul Cultural Multifuncţional care se adresează atât tineretului, dar şi altor categorii de persoane prin activităţile social-cultural, simpozioane, precum şi altă construcţie situată pe acelaşi amplasament realizată pentru atelierele artiştilor plastici din municipiu. Proiectul cuprinde spaţii pentru activităţi recreative, social-culturale, putându-se organiza diverse evenimente”, a declarat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.

PERSPECTIVA 315 ateliere pentru artiştii plastici
La parterul şi la cele două etaje ale Centrului Multifuncţional se vor regăsi săli de lectură, spectacole, de conferinţă, dar şi spaţii de socializare. Totodată, în partea din spate a clădirii se vor realiza 15 ateliere pentru artiştii plastici din municipiu, echipate complet şi dimensionate pentru fiecare domeniu în parte. “Ca structură, clădirea principală are o suprafaţă desfăşurată de 4.000 de metri pătraţi, planul parter cuprinde spaţii pentru socializare, spaţii de expunere sculptură, grafică, pictură, sală de fitness, de teatru, spaţii conexe, toate acestea fiind distribuite în jurul unei curţi interioare prin care se poate face accesul la toate aceste spaţii. La etajul unu pe lângă alte spaţii de lectură, pentru informatică-media, va fi şi o sală de spectacole cu scenă cu 168 de locuri, fiind destinată diverselor spectacole, proiecţii cinema şi altor activităţi. De asemenea, vom realiza şi o sală de conferinţe la nivelul doi, cu 168 de locuri, unde se pot găzdui diverse evenimente atât ale municipalităţii, cât şi a altor entităţi de la nivelul municipiului. Şi la etajul unu şi doi sunt pasarele deasupra curţii interioare, de sticlă, ce fac legătura între diversele spaţii. În partea din spate a locaţiei, pe lângă sistematizarea pe verticală, vor fi construcţiile destinate artiştilor plastici. Am purtat discuţii cu reprezentanţii Uniunii Artiştilor Plastici de realizare a acestor spaţii în concordanţă cu cerinţele pe diverse activităţi, pe partea de sculptură, pictură, grafică. E vorba de 15 ateliere, echipate complet, fiind dimensionate pentru fiecare domeniu în parte”, a mai spus Raul Chiriac.

PERSPECTIVA 2Finanţare de la Ministerul Dezvoltării
Proiectul urmează a fi depus în luna mai la Ministerul Dezvoltării în vederea obţinerii de finanţare, valoarea estimată ridicându-se la suma de două milioane euro. “Proiectul va fi gata până la începutul lunii mai. Am făcut demersurile la Ministerul Dezvoltării şi Compania Naţională de Investiţii unde se derulează programe de realizare a unor astfel de investiţii. În luna mai vom porni demersurile pentru asigurarea finanţării şi încheierea contractului de execuţie până la sfârşitul anului. Valoarea estimată de noi este de două milioane euro”, a precizat şeful Serviciului Investiţii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here