O altă biserică ce prezintă o cameră de refugiu în caz de primejdie este cea cu hramul ”Sfântul Nicolae și Dionisie Areopagitul” din satul Teleștii de Jos (la cca 15 km vest de Târgu Jiu). Ea a fost construită în anul 1747 de boierii Bălăcești în satul lor natal, principalul ctitor fiind Dionisie Bălăcescu egumenul mănăstirii Hurezi împreună cu frații lui Costantin, Matei, Fota și Maria Dâmboviceanca.
Biserica de plan triconc, cu abside laterale în dreptul naosului, altar poligonal decroșat și o absidă laterală pe fațada de nord a pronaosului, care proteja scara fixă circulară –colimacon -, de unde se ajungea spre tainiță (bașcă) din turla de peste pronaos, ceea ce denotă starea de neliniște din țară. Are două turle octogonale ridicate fiecare pe câte 
o bază pătrată, una pe pronaos și cea de-a doua pe naos, cu ferestre pe fiecare latură a lor.
În pisanie se consemnează faptul că această biserică s-a ridicat pe temelia uneia mai vechi ( satul fiind atestat documentar în anul 1483), în care a fost înmormântat la 23 aprilie 1720 căpitanul Fota Bălăcescu, tatăl ctitorilor (participant alături de domnitorul Șerban Cantacuzino la asediul Vienei în 1683). Rămășițele pământești ale 
acestuia, ale soției sale Stanca și ale fiului lor Ioan Bălăcescu sunt reînhumate în interiorul noii biserici în ziua de 5 iulie 1748.
Pisania din pridvor, sculptată în piatră, arată că biserica s-a isprăvit la 1 august 1747: ” În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh sau zi /dit și înălțat această sfântă biserică di(n) temelie de ? dumnialor boiarii Bălăcești: întru lauda sfințil / or arhierei Nicolae arhiepiscopul Mirelor și Dioni /sie Ariopaghit, în zilele prialuminatului domn Io Cos /tandin 
Nicolae vo(i)vod cu blagos(lo)venia prea sfinții sale / părintelui Chir Climent episcopul Răm(nicului): și cu toată cheltu / iala dumnealor: întâiu sființia sa părintele Dionisie Arh(imandrit) / igumen Hurezului și a dumniaei jup(âneasa) Mariia logofe / teasa sora sfinții sale și a dumnialor pan Costandin / vor(ni)c i pan Matei i pan Fota frații sfinții sale cu toții / sau nevoit și sau ostenit și cu chieltuială sau îndemnat pănă / sau săvârșit și întrânsa ctitori adevărați sînt întru a tot nea / mul dumnealor veacinică pomenire și sau isprăvit la leat 7255 m(e)s(i)ț(a) (luna) a(vgost)”.
În interior, deasupra ușii sunt consemnați în frescă și zugravii ce au împodobit-o: Ioan, Iancu zugravi, Iane, Matei și Ioan (probabil ucenici)”… și sau început a să zugrăvi din luna mai 13 și sau săvârșit la septembrie 15 leat 7258 (1749) și noi vom muri iar lucru va rămânea în veci”.
În pronaos sunt pictați ctitorii: Dionisie arhimandrit și egumen sfintei mănăstiri Hurezi fiu al lui Fota căpitan Bălăcescu, Fota căpitan Bălăcescu și soția sa Stanca, Costandin Bălăcescu”… vornicu sân Fota căpitan”, soția sa Sanda și copiii Iordache, Dumitrașco, Dinu și Maria. Urmează Matei Bălăcescu”.. sân Fota căpitan Bălăcescu” și jupânița sa Safta cu copiii Eordache, Manda, Costandin și Gheorghe, Iane Dâmoviceanu vel clucer și soția sa Maria (fiica lui Fota căpitanul), precum și Fota Bălăcescu postelnic (fiul lui Fota căpitanul) cu soția sa Stanca și copiii Ioniță și Matei.
Ușa de la intrarea în biserică era ferecată cu fier, iar în interior se bloca cu un drug de lemn rectangular ce culisa în orificiile realizate în grosimea zidului interior. Din pronaos, printr-o ușă de mici dimensiuni de pe peretele nordic se ajungea, pe o scară fixă de lemn masiv de stejar, la camera amenajată între plafonul pronaosului și podeaua turnului clopotniță. Și această ușă, ca și cea de intrare în camera de refugiu puteau fi blocate cu câte un drug de lemn în caz de primejdie.
Un alt valoros monument este biserica cu hramul ”Duminica Tuturor Sfinților” din satul Baia de Fier (la cca 50 km est de Târgu Jiu), construită în anul 1749 de aceiași ctitori ca mai sus: ”… arhimandritul Dionisie Bălăcescu, egumenul mănăstirii Hurezi și cu ajutorul de la alți frați și boieri care sau pus în pomelnic și sau săvârșit la anul 7257 …”. În pronaos sunt pictați ctitorii ce au contribuit la zugrăvirea bisericii: Costandin Brâncoveanu vel vornic și soția lui Maria, Costandin Bălăcescu vel clucer și Maria Dâmboviceanca – fratele și respectiv sora egumenului Dionisie. Alături de ei sunt amintiți și Dionisie, ispravnic Polovragi (cel care se ocupa de aprovizionarea cu materiale în vederea realizarii construcției bisericii), Visarion, Misail, Ierotei Ștefan și Dionisie eromonahi (probabil tot de la mănăstirea Polovragi, metoh al mănăstirii Hurezi), Rafail monah, apoi alți doi frați ai egumenului, Fota și Matei Bălăcescu, ispravnici.
Ea a fost împodobită cu pictură murală în frescă cu cheltuiala ”…dumnealui Costandin Brăncoveanu vel vornic și sau săvărșit în zilele prealuminatului domn Io Costandin Racoviță voevod, iulie 27 leat 7261 (1753), ruca (mâna) lui Dimitrie erodiacon i Teodor Pană brat ego (fratele său), zugravi” . Dintr-o altă inscripție pictată aflăm și numele unor ucenici ce au contribuit și ei la pictarea bisericii: Preda, Nicolae și Costandin.
Biserica are plan dreptunghiular, prezintă o absidă poligonală pe latura de nord în dreptul pronaosului, având altarul decroșat, pentagonal în exterior și eliptic în interior. Pronaosul de formă dreptunghiulară în interior, boltit în calotă sferică și sprijinit pe patru arce neegale, simetrice două câte două. Are un turn clopotniță octogonal peste pronaos, cu ferestre pe fiecare latură, înălțat pe o bază pătrată.
Ușa de intrare putea fi barată, în caz de primejdie, cu o bârnă patrată de lemn ce culisa în două orificii realizate în grosimea zidului interior. Pe latura de nord a pronaosului se află o ușă, de mici dimensiuni (cu același sistem de închidere), de unde se face accesul spre turnul clopotniță, pe o scară circulară fixă – colimacon, amenajată într-un turn poligonal în exterior și semicircular în interior, adosat zidului și unei porțiuni din turnul clopotniță. Tot pe aici se făcea accesul în camera de refugiu (tainița) și în turnul clopotniță. Aceasta era amenajată, între plafonul pronaosului și podeaua clopotniței, tainiță formată din două încăperi pentru refugiu, ea dând monumentului nota de biserică fortăreață, fiind loc de ascunzătoare din ”…calea năpraznicelor năvăliri, fiind vremile nesigure și pline de întâmplări”. Încăperea principală tencuită și pardosită cu scândură, avea dimensiunile de 4,50 x 4,20 m și înălțimea de 3,75 m, are pe latura de sud o fereastră dreptunghiulară de cca 0,70 x 0,50 m și două lăcașuri de tragere, precum și firide oarbe pentru provizii. Cea de-a doua încăpere (anexa), de mici dimensiuni, cca 2 x 1,30 m și înălțimea de 2 m, avea rolul de ”umblătoare” (WC). Și aici era un lăcaș de tragere ce avea și funcția de fereastră de aerisire. Nu avea amenajat nici un sistem de încălzire sau de preparare a hranei.
Dr. Vasile Marinoiu
