Pe Drumul Naţional 67, de la Drobeta Turnu Severin până la Târgu-Jiu, se văd de la o poştă urmele activităţii intense de transport al cărbunelui cu tirurile pe patru osii.
Fiecare tir are un nume de cod care corespunde unui proprietar provenit din administraţia mineritului de stat sau din lumea privată, ruptă de unde altundeva dacă nu din cadrele de nădejde ale industriei miniere sau a unor organisme vitale ale statului de drept. La locurile lor de muncă, adevăraţii proprietari de tiruri nu au mâncat usturoi şi nici gura nu le miroasă pentru că în acte, în dreptul proprietarilor, apar terţii, cei care nu pot fi vinovaţi de concurenţă neloială sau de conflict de interese.
În tot acest timp, pe ruta pomenită mai sus, din miile de tone provenind de la carierele de stat sau de la microcarierele private, se fac banii atât de buni pentru toate afacerile la negru dar şi pentru prosperitatea inexplicabilă a unor VIP-uri. Am fost curios să aflu câteva nume care în faţa lumii se dau fie asasinaţi politic, fie oameni cu o curăţenie morală şi materială impecabilă, fie mai ştiu eu ce personalitate strivită de criză şi de metodele partidului-stat, pe care-l critică cu multă vigoare. Unul dintre ei, mai în glumă mai în serios, m-a trimis chiar să caut să văd dacă nu cumva sunt intoxicat. Ei bine, nu este vorba de nici o intoxicaţie, ci doar de o manipulare grosolană demnă de un DNA autentic pentru că, fără caractere tari, „la piovra” minerească şi-a format un sistem de salvare inefabil. Din acest punct de vedere, mă gândesc doar cu câtă plăcere savurează proprietarii de autovehicule craterele din asfaltul de pe un drum naţional, care rabdă şi plătesc ca să nu încurce nevoia de cărbune transportat pe şosele. Mă mai gândesc la proprietarii de case care suportă zilnic distrugerea lentă a proprietăţilor, în speranţa că odată şi odată cineva va lua taurul (pardon, tirul) de coarnele mătuşii. Vom reveni cu amănunte dacă vom reuşi să depistăm adevăratele rădăcini ale sindromului „mătuşa Tamara” din minerit.
Constantin Bunilă
