Pentru prevenirea posibilelor inundaţii datorate precipitaţiilor sub formă de ploi şi ninsori, prognozate pentru perioada de iarnă, conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, instituţie condusă de Ion Călinoiu, a revenit cu un ultim apel către toate primăriile prin care li se solicită întreprinderea de măsuri necesare pentru asigurarea tranzitării undelor de viitură în condiţii de siguranţă.
Astfel, Călinoiu le cere primarilor să asigure: salubrizarea cursurilor de apă de pe raza comunelor şi a oraşelor, asigurarea scurgerii apelor provenite din precipitaţii, pentru prevenirea inundaţiilor, îndepărtarea materialului lemnos, a obiectelor şi resturilor vegetale din albiile şi de pe malurile cursurilor de apă, care pot crea baraje naturale sau pot pune în pericol integritatea podurilor şi podeţelor, decolmatarea secţiunii albiei minore a cursurilor de apă necodificate pentru asigurarea preluării precipitaţiilor şi tranzitării acestora spre emisar, curăţirea rigolelor, a şanţurilor de scurgere, a albiilor cursurilor de apă, a bălţilor şi malurilor acestora de pe raza localităţilor. Totodată, o atenţie deosebită se va acorda torenţilor în vederea asigurării capacităţii de transport a debitelor formate pe versanţi.
Pentru asigurarea secţiunilor optime de scurgere a apei şi tranzitarea viiturilor pe cursurile de apă, Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj şi-a continuat activitatea prin executarea de lucrări de întreţinere care au constat în defrişări manuale şi mecanice a suprafeţelor pe malurile pârâului Pocruia la Pocruia şi întreţinere dig la canal deviere râu Jiu, aval evacuator. Toate utilajele aflate în dotarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, au fost retrase la Atelierul Mecanic unde se fac revizii în vederea asigurării funcţionării normale a acestora la viitoarele lucrări de întreţinere şi amenajare a cursurilor de apă de pe raza judeţului.
La finele lunii trecute, la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj s-a întrunit Comitetul Tehnic judeţean Gorj, alcătuit din reprezentanţi ai S.G.A. Gorj, G.N.M. – C.J. Gorj, A.P.M. Gorj, Direcţia Silvică Gorj, Garda Forestieră Judeţeană Gorj şi Direcţia de Sănătate Gorj. Tema abordată în cadrul întâlnirii a fost “Simplificarea procedurilor de obţinere a avizelor pentru aprobarea amenajamentelor silvice şi derogării de la prevederile amenajamentelor silvice”. Direcţia Silvică Gorj a prezentat propuneri privind simplificarea procedurilor de obţinere a avizelor pentru aprobarea amenajamentelor silvice şi derogării de la prevederile amenajamentelor silvice şi derogări de la prevederile amenajamentelor silvice, pentru o gospodărire durabilă a fondului forestier. Au fost dezbătute cazuri concrete privind afectarea arboretelor din cauza unor factori destabilizatori la nivelul judeţului Gorj. În urma discuţiilor purtate în cadrul acestei întâlniri, s-a evidenţiat impunerea modificării O.M.M.G.A.nr.995/2006 care intră sub incidenţa H.G.nr.1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu, aplicată în scopul emiterii de avize de mediu pentru planuri şi programe, astfel încât, această lucrare să se execute concomitent cu lucrările de proiectare de amenajare şi să intre în obligativitatea proiectantului şi nu a beneficiarului, iar angajamentele silvice, să fie întocmite în colaborare cu proiectanţii de la amenajare, A.N.P.M., G.N.M şi reprezentanţii Ariilor protejate şi Apelor Române.
Instituţiile prezente la această întâlnire, au aprofundat necesitatea simplificării procedurilor de obţinere a avizelor pentru aprobarea amenajamentelor silvice.
Măsurători pe râurile din judeţ
Pentru monitorizarea nivelurilor şi debitelor pe cursurile de apă de pe raza judeţului Gorj, Staţia Hidrologică Târgu Jiu a efectuat măsurători de debite şi profile topografice pe râul Gilort, la staţiile hidrometrice Târgu-Cărbuneşti şi Turburea, înregistrându-se uşoare variaţii de debite şi niveluri pe cursurile de apă, însă nu sunt depăşiri ale mărimilor de apărare împotriva inundaţiilor. De asemenea, pentru evitarea îngheţării pe perioada de iarnă a senzorilor pentru monitorizarea calităţii apelor, aceştia au fost ridicaţi la staţiile automatizate Watman, Stoina, Cioiana şi Drăguţeşti, fiind depozitaţi în condiţii sigure.
Izabella Molnar