În Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1(Luarea crucii şi urmarea lui Hristos), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, mesajul Sfintei Evanghelii ne vorbeşte despre ziua minunată şi binecuvântată de Dumnezeu în care Biserica ne aduce smeriţi pentru cinstirea Sfintei Cruci şi urmarea lui Hristos în drumul mântuirii noastre, pentru că ni se reaminteşte pilda jertfei Lui Hristos, întrezărind Lumina Slăvitei Sale Învieri, El Însuşi făcându-se îndemnul că nimeni nu poate ajunge la mântuire fără acceptarea crucii vieţii sale şi urmarea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă asumarea jertfei în mod liber. Iar semnul desăvârşit al acestei jertfe este chiar perioada aceasta a Postului Mare, un timp al lepădării de păcat, în care cultivăm virtuţile bineplăcute lui Dumnezeu, cum ar fi: postul, rugăciunea, milostenia. Poate de aceea tema Crucii din această Duminică face un rezumat al virtuţilor pomenite până acum, căci, sărutând Crucea lui Hristos, nu se poate să nu-ţi dai seama că pe aceeaşi cale a crucii, «îngustă şi cu chinuri» negrăite, suntem chemaţi să-I urmăm Lui Hristos, mai ales că atunci când ne apropiem de Hristos cel Răstignit pe Cruce, să încearcăm să-L ascultăm, fiind atenţi la chemarea pe care El ne-o face, spunându-ne: ,,Ia-ţi crucea şi urmează-mi Mie! Căci, cine îşi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelia Mea, acela şi-l va mântui!” (Marcu 8, 34-35). Să reţinem cu atenţie că, aşa cum o declaraţie de dragoste poate să rămână doar o simplă înşiruire de cuvinte, dacă nu este acoperită şi de fapte, la fel şi purtarea unei cruci sau a unei cruciuliţe, poate fi coborâtă la nivelul unor deşarte nădejdi într-un soi de talisman sau o podoabă ce poate fi gândită ca afişare a unui accesoriu la modă. Se poate ajunge până într-acolo încât să se împăuneze cineva cu purtarea unei cruci, redusă la statutul de decoraţie sau de trofeu, de unde şi vorba amară: înainte se răstigneau tâlharii pe cruce, astăzi se mai întâmplă şi invers, să fie răstignită crucea pe tâlharii care ne fac să ne fie frică de poliţie şi de jandarmi, dacă nu punem botniţă la gură şi dacă nu respectăm distanţarea socială! Dar, chiar şi când este ignorată de către secularişti şi globalişti, puterea crucii este uneori luată în râs, în pofida faptul că Sfânta Cruce îşi păstrează potenţialul şi îi sperie pe vrăjmaşii nevăzuţi, pe diavolii care nu suportă să vadă semnul Celui ce i-a biruit prin smerenie şi dragoste desăvârşită, «cu moartea pre moarte călcând», constituind un leac pentru toate suferinţele şi neîmplinirile noastre, pentru că numai Crucea Sfântă dă sens vieţii omului, pentru că numai Dumnezeu rămâne în veci necuprins în sfinţenia Crucii Sale, iar sufletul nostru se cuprinde smerit în cunoaşterea acestui necuprins al vieţii şi al iubirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
,,Ia-ţi crucea şi urmează-mi Mie! Căci, cine îşi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelia Mea, acela şi-l va mântui!”
Aşadar, în Duminica a 3-a din Postul Mare, vorbind despre Crucea Lui Hristos, trebuie spus că începutul sărbătorii acesteia îşi are originea în Constantinopol. În anul 629 d. Hr., împăratul Heraclie al Bizanţului reaşeză Sfânta Cruce în vestita Biserică «Sfânta Sofia», din Constantinopol, devenită astăzi moschee, după ce fusese furată de către perşi. După acest moment, în fiecare an, la jumătatea Postului Mare, în miercurea din săptămâna a 3-a, Crucea lui Hristos devine marca înjumătăţirea postului, momentul acesta primind o semnificaţie deosebit de importantă. În Duminica de dinaintea jumătăţii postului se pregăteşte scoaterea Sfintei Cruci, după un ritual solemn, pentru ca noi să înţelegem semnificaţia scoaterii şi cinstirii Sfintei Cruci în Postul Mare! Deci, trebuie precizat că ritualul ei este identic cu cel al Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite, iar, în cadrul acestei Sfinte Liturghii, preotul iese cu Darurile mai înainte Sfinţite, aşezate pe sfântul disc. În tot acest timp, înseşi «puterile cereşti slujesc în chip nevăzut», căci Însuşi Hristos, Împăratul Slavei este prezent în biserică! În momentul ieşirii cu Sfintele Taine în mijlocul bisericii, credincioşii stau în genunchi smeriţi şi cu frunţile plecate, în tăcere desăvârşită, iar Sfânta Liturghie descoperind, în acest moment, «războiul duhovnicesc» în care este angajat fiecare credincios care luptă pentru mântuirea sa! Iar prezenţa lui Hristos înconjurat de puterile cereşti este chiar prezenţa Conducătorului luptei duhovniceşti, a Celui care vine şi-şi cercetează oştenii avântaţi în lupta mântuirii, îmbărbătându-i şi asigurându-i de biruinţă, pentru că Însuşi Dumnezeu luptă împreună cu noi împotriva păcatului! De aici şi dorinţa credincioşilor ca în această perioadă a Postului Mare, să se poată împărtăşi mai des cu Trupul şi Sângele Lui Hristos, iar, după modelul acestei Sfinte Liturghii se desfăşoară, în această Duminică, scoaterea de pe masa altarului a Sfintei Cruci sau, ca în vechime, scoaterea unei părţi din Lemnul sfânt. Însă, dacă la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite pe sfântul disc este purtat Însuşi Hristos cu Trupul şi Sângele Său, la această procesiune a Crucii, pe acelaşi sfânt disc este purtat o parte din Lemnul Sfânt al Crucii. Momentul arată foarte clar legătura dintre Hristos şi Cruce sau că Hristos este nedespărţit de Crucea răstignirii Sale. De altfel, se ştie că pe Crucea Golgotei a rămas ca mărturie sângele curs din rănile Domnului, iar această legătură dintre Hristos şi Crucea pătimirilor Sale poate fi văzută în multe icoane. Există o coană binecuvântată în care Iisus Hristos şade pe sfântul disc, iar din coasta Sa împunsă iese o venă, ce are ca rod un ciorchine de struguri, pe care El Însuşi îl stoarce în sfântul potir! Această icoană vrea să ne arate că Acela cu care noi ne împărtăşim la fiecare Sfântă Liturghie este fructul sau roada Crucii de pe Golgota. Poate, nu întâmplător, cântările Triodului evidenţiază paralela dintre Adam cel vechi, care prin neascultare se înfruptă din pomul cel vechi, aducându-i moartea, în vreme ce Iisus Hristos, Adam cel nou, prin ascultarea Sa faţă de Tatăl ceresc, ne dă să gustăm din «roada» Sfintei Cruci, care dă viaţă veşnică! Tocmai de aceea, în iconografia ortodoxă, nu numai Capul Mântuitorului răstignit este înconjurat de raze de Lumină, ci întreaga Sa Cruce este împodobită în Lumină, întocmai ca o mireasă strălucită şi preaînfrumuseţată, pentru că numai Dumnezeu rămâne în veci necuprins în sfinţenia Crucii Sale, iar sufletul nostru se cuprinde smerit în cunoaşterea acestui necuprins al vieţii şi al iubirii Mântuitorului!
,,Sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”!
Aşadar, cinstirea Crucii lui Hristos este direct legată de purtarea crucii vieţii noastre păcătoase, prin post sau prin ostenelile vieţii duhovniceşti din această perioadă, pe care Dumnezeu, cu bună ştiinţă, le-a rânduit pentru mântuirea noastră! De aceea, în această perioadă a Postului Mare şi îndeosebi în această Duminică, să încercăm să înţelegem că cinstirea Crucii Lui Hristos înseamnă asumarea jertfei, a crucii vieţii fiecăruia dintre noi, iar, fără această cale a crucii nu putem întrezări bucuria mântuirii noastre! În concluzie, să reţinem faptul că în această Duminică a Sfintei Cruci, mai exact în cadrul slujbei de dimineaţă sau a utreniei, preotul, în mod solemn, scoate din altarul bisericii o sfântă cruce, care în Ortodoxie este nedespărţită de icoana răstignirii lui Hristos. Preotul aşează această Cruce în mijlocul bisericii spre a fi sărutată, iar, legat de această procesiune a scoaterii Sfintei Cruci spre a fi sărutată, s-a păstrat până astăzi ritualul acesta în cadrul punerii pietrei de temelie a unei noi biserici! Însă, la rânduiala aceasta, deosebirea constă doar că pe sfântul disc sunt puse şi purtate părticele din sfinte moaşte, ce sunt puse apoi la temelia construcţiei bisericii. Acest lucru sugerează faptul că, fără luarea crucii şi urmarea lui Hristos, nimeni nu poate avea parte de mântuire, că nu putem aduce un dar Lui Dumnezeu, decât în stare de jertfă, de renunţare la tot ceea ce este lumesc şi păcătos, pentru că Dumnezeu este jertfa inimilor noastre, jertfa renunţării la tot ceea ce este lumesc sau păcătos, eminamente potrivnic mântuirii noastre, pentru ca noi să înţelegem şi mai bine că Dumnezeu rămâne în veci necuprins în sfinţenia Crucii Sale, iar sufletul nostru se cuprinde smerit în cunoaşterea acestui necuprins al vieţii şi al iubirii Mântuitorului!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
