Brâncuşi, încă ”autist” pentru mulţi gorjeni

79

chilianDin dragoste de Brâncuşi, dar mai ales sugerând ideea că nu se face nici pe departe ce ar trebui să se realizeze pentru a-i mulţumi titanului de la Hobiţa, solistul Florin Chilian a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Târgu-Jiu albumul ”Autistul.

Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”, alături de volumul de versuri ”Generaţia suspendată”, semnat Marius Marian Şolea. Evenimentul a avut loc în foişorul din Parcul Central, în prezenţa mai multor iubitori ai muzicii lui Chilian.

Semnalul de alarmă pe care Florin Chilian şi Marius Marian Şolea l-au tras prin acest eveniment este unul absolut necesar. O trezire la realitate, din somnolenţa în care se zbat întâi oraşul şi apoi factorii de decizie în ceea ce îl priveşte pe Brâncuşi la Târgu-Jiu. Toţi îl aduc în discuţie pe titan dar nimeni nu şi-l asumă. ”Realitatea, din punctul meu de vedere este alta. În Târgu-Jiu, de 20 de ani se pierde timpul. E aceeaşi atitudine ca în anii 30, când acest ansamblu a fost construit aici. Brâncuşi a fost alungat în aceşti 20 de ani cu aceeaşi pasiune cu care a fost alungat cât timp a fost tânăr, cât timp a muncit aici la Târgu-Jiu în aşa măsură încât nici nu a mai acceptat să mai vină la inaugurarea acestui ansamblu. Niciodată Brâncuşi nu şi-a găsit locul aici”, a declarat Marius Marian Şolea. În cadrul lansării care a avut loc în Parcul Central din municipiu, acesta a apelat la sentimentul de mândrie al orăşenilor dar mai ales la conştiinţa acestora. ”De obicei rolul maselor este să îşi plătească taxele, să stea în banca lor şi să înţeleagă minimal istoria. Adică să stea acasă, să deschidă gura la televizor şi să vadă ce se mai întâmplă, crezând mereu că le este bine. Oraşul dumneavoastră şi al meu beneficiază de cel mai important lucru pe care îl are România şi nu pentru că aşa credem noi ci pentru că este singura artă validată internaţional. De la cei care votează an de an, dacă de la aceşti oameni nu porneşte o presiune de jos niciodată nu se va face nimic. Toţi vor sta şi vor aştepta să treacă timpul, să-şi consume mandatele şi, în acelaşi timp, să vă mintă mereu că se vor întâmpla lucruri, că vor exista proiecte şi că, măcar de acum încolo, vom face lucrurile aşa cum trebuie”, a mai spus Şolea.

”Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi”

Un om care îşi asumă datoria de român, anume aceea de a recunoaşte şi respecta valorile ţării, este artistul Florin Chilian. Tocmai pentru că, prin muzica sa, atinge o anumită latură a celor care îl ascultă, muzicianul a încercat să facă auzit şi mesajul lui Brâncuşi. ”Există oameni, artişti, care îşi consumă toate dobândirile lor şi alţi artişti, cum este cazul de faţă, al lui Florin Chilian, care îşi pune în slujbă relaţiile mediatice, notorietatea, uneori liniştea, confortul social pentru a spune oamenilor că aşa simte el că este de datoria lui să spună adevărul. Chiar dacă este un adevăr care nici nu vă trebuie, nici nu i l-aţi cerut, nici nu sunteţi interesat de el. Acesta este rostul, de fapt, al unui om care ar înţelege lucrurile. Florin Chilian este la Târgu-Jiu încercând un exerciţiu de responsabilizare în aşa fel încât să apară nişte proiecte cu acest parc”, a mai spus poetul târgujian. ”Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi” este, de fapt, mesajul spectacolului din Parcul Central din Târgu-Jiu, din apropierea operelor brâncuşiene.

Chilian, în Penitenciarul din Târgu-Jiu

Artistul a fost prezent, a doua zi, şi în Penitenciarul din Târgu-Jiu, unde a susţinut un concert pentru persoanele private de libertate şi a participat la un simpozion organizat de angajaţii instituţiei. Evenimentele au avut loc în deschiderea complexului de manifestări dedicate împlinirii a 122 de ani de la înființarea arestului preventiv și 20 de ani de la reînființarea Penitenciarului, ca unitate de sine stătătoare. Cu ocazia concertului pe care l-a avut, cu o seară înainte, în municipiul Târgu-Jiu, muzicianul Florin Chilian a ales să țină un recital și în Penitenciar, spre bucuria deținuților dar și a personalului unității, care s-au strâns în curtea interioară, pentru a-l urmări pe artist. Acesta a cântat pentru persoanele private de libertate și a participat, pentru câteva clipe, și la simpozion. Concertul a fost transmis în direct în toate camerele de detenție, potrivit Simonei Dumitriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here