Blestematul proces al colectivizării și impactul asupra familiei mele (Ungureanu Iulia)

1059

Dintre cei ce au acceptat reîntoarcerea în timp şi retrăirea episoadelor triste şi tragice ale colectivizării pe Valea Blahniţei, afluent al râului Gilort, se numără şi învăţătoarea pensionară Ungureanu Iulia, din satul Mogoşani, fosta comună Bobu, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia:
„Inspiraţi de la Răsărit, de modelul Uniunii Sovietice, conducătorii statului român, începând încă din anul 1945, au început procesul de împroprietărire a celor mai nevoiaţi oameni, cu 0,5 – 1 ha de pământ, pentru a-i manevra mai uşor, unii împotriva altora.
După această iniţiativă, împroprietăriţii au fost obligaţi să se înscrie într-o formă de asociere, numită ÎNTOVĂRĂŞIRE! Toate aceste acţiuni au fost conduse de activişti de partid de la Raion, cei care s-au ocupat mai târziu de procesul de colectivizare în localitatea noastră, satul Mogoşani: Dinu Ion – preşedintele Raionului Gilort, Mladin – vicepreşedinte, Şerban, Munteanu Ion şi Vîlceanu Vasile – instructori de partid.
Aceştia, în demersul lor, au fost ajutaţi cu mult zel de cetăţeni care au fost împroprietăriţi. Aceştia au fost: Şomăcescu Ilarion, Bărăgan Ion, Catană Sebastian, Petre Constantin, Burlan Eugen (Jenică). Colectivizarea în satul Mogoşani s-a încheiat în februarie 1962. Pentru această mare realizare s-au folosit de cei menţionaţi şi de muncitorii din fabrici şi uzine, sub ameninţarea desfacerii contractelor de muncă, de unde erau angajaţi. Era o iarnă foarte grea – iarna anului 1962 – iar ei se plimbau cu bâte prin sat, dând impresia că vor să se apere de câini, dar ei vroiau să intimideze localnicii care nu vroiau să semneze adeziunile (cererile) de intrare în COLECTIVĂ!
Cei mai rezistenţi împotriva colectivizării erau ameninţaţi cu darea afară din şcoli a copiilor şi rudelor. Erau chemaţi pe la Primărie sau Miliţie, pentru orice faptă făcută sau nefăcută.
S-au invocat fel şi fel de motive — ca de exemplu că Cetăţeanu Bărăgan are armă – şi-l ţinea pe la Miliţie, până semna cererea de intrare în G.A.C.
Datorită faptului că un tractorist a refuzat să intre cu tractorul pe terenul unui sătean din satul Mogoşani, primarul comunei – Burlan Eugen (Jenică) s-a urcat el şi, fiind terenul accidentat, tractorul s-a răsturnat, iar primarul comunei, activist de partid convins, a murit sub tractor!
Parcă a fost un blestem al colectivizării!
Imediat s-a trecut la preluarea şi confiscarea atelajelor, vitelor, boilor, cailor, carelor, grapelor, trăsurilor, semănătorilor etc.
Cei ce nu s-au înscris de la început în colectiv au adus grave prejudicii copiilor lor, la şcoli.
O altă metodă de a-i obliga să se înscrie în G.A.C. era aceea de a li se lua pământurile bune şi să le dea în schimb terenuri şi pământuri în cele mai sărace zone ale satului Mogoşani, unde creşteau doar scaieţi! Perioada colectivizării, 1949 – 1962, a rămas pentru mine ca o pată neagră a istoriei noastre naţionale, ca un blestem pentru cetăţenii satului Mogoşani, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia” .
Trecutul nu mai poate fi schimbat, este determinat, dar pentru victime, ţărani sau chiaburi, scrierea istoriei trăite a colectivizării reprezintă o MĂSURĂ REPARATORIE!
Aceaste volume (I şi II), de fapt nici nu ar fi existat, dacă în decursul anilor 2005 – 2007 nu aş fi făcut programul P.I.R. (Programul de Implementare Rurală) – curs postuniversitar de 4 semestre, concretizat în 2007 prin examenul de licenţă, la Universitatea „Babeş – Bolyai”, unde am avut ocazia să cunosc mari profesori şi cercetători, mai ales în istoria orală, ca: Radosav Doru, Ionuţ Costea, Valentin Orga, Virgil Ţârău, Cosmin – Budeancă, Sidonia Nedeianu Grama, Cornel Jurju, Florin Cioşan, Maria Aldea sau Toader Nicoară etc. …
Mi-am ales această temă, respectiv: „Colectivizarea agriculturii pe Valea Gilortului (judeţul Gorj) 1949 – 1962 în memoria colectivă”, pentru că eu m-am născut după primul plan cincinal, după model sovietic, adică în 1955, în partea sud – vestică a României, adică în Raionul Gilort, Regiunea Oltenia, teritoriu românesc, despre care s-a scris destul de puţin, privind colectivizarea brutală şi forţată, după modelul sovietic.
Despre rezistenţa la colectivizare în această parte a Olteniei a scris profesorul Gheorghe Gorun şi fiul său, Hadrian Gorun, articolul. „Răscoala anticomunistă de la Piscuri (iulie 1950)”, în Anuarul de Istorie orală (A.I.U.), vol.V, Cluj-Napoca, 2004, pp. 211 – 230. Tot profesorul Gheorghe Gorun, director al Colegiului Naţional „Spiru Haret” şi fiul său, Hadrian Gorun, au publicat articolul: „Revolta minerilor din Motru (19 octombrie 1981), în A.I.U, vol. VI, Cluj-Napoca, 2005, pp. 262 – 282, partea I şi A.I.U., vol. VII, Cluj-Napoca, 2006, pp. 307 – 334, partea a II-a. De fapt, aceasta a şi fost teza de doctorat a prof. Gheorghe Gorun, ce a avut conducător ştiinţific, tot pe marele profesor universitar Radosav Doru.
Această lucrare este, deci, rodul studierii unei bogate bibliografii, ce a vizat „blestemata” perioadă dintre anii 1949 – 1962, respectiv dintre momentul: 3 – 5 martie 1949 – (martie – aprilie 1962), perioadă în care comunismul românesc, urmând exemplul sovietic, a reuşit să „îngenunche” ţărănimea românească.
De fapt, momentul martie – aprilie 1962, când impropriu se spune că s-a încheiat colectivizarea în R.P. Română, cu surle şi trâmbiţe, nu era altceva, poate, decât cea mai mare „nerealizare” a comunismului românesc. Colectivizarea brutală şi forţată a ţărănimii şi-n Raionul Gilort, Regiunea Oltenia şi, mai ales, pe Valea Gilortului, nu a făcut altceva decât să scoată sau să aducă în faţă – figuri inumane – sărăcii ale satelor, „coate goale”, activişti şi securişti, aduşi din alte sate, ca să „ciomăgească”, să împuşte sau să înfunde temniţele comuniste cu ţăranii români, ce nu înţelegeau că venise vremea să se despartă de: glie, familie, religie şi tot ceea ce ţinea de tradiţie românească, în ceea ce priveşte agricultura.
Între anii 2005 — 2009, stând de vorbă cu ţărani, învăţători, profesori pensionari, asistenţi medicali, preoţi, foşti chiaburi, din păcate, cu rândurile rărite, am putut să-mi dau seama despre ceea ce a însemnat această „ROSTOGOLIRE” a istoriei, respectiv COLECTIVIZAREA în plan fizic, psihic sau mental. Colectivizarea, şi astăzi, după 60 de ani de la celebra Plenară din 3 – 5 martie 1949, nu înseamnă decât RĂUL ABSOLUT care s-a făcut vreodată ţărănimii! A distrus familii, a distrus simţul proprietăţii, a împuţinat numărul ţăranilor rămaşi cu peste 500.000, omorâţi în închisorile comuniste sau la Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Punând mâna pe manuscrise, din interviuri cu cei ce au fost martori direcţi în acest „ODIOS” şi „BLESTEMAT” proces al colectivizării pe valea Gilortului, Raionul Gilort, Regiunea Oltenia, mai ales în localităţile: Albeni şi Bobu, am tras concluzia finală:
La toate persoanele ce mi-au acceptat interviul sau mi-au oferit manuscrisul sau amintirile, am întâlnit „neplăcerea”, mai bine – zis TEAMA sau FRICA de a-şi aminti de colectivizare! Au fost şi persoane (în special intelectuali: asistenţi medicali, moaşe comunale, învăţători, profesori sau ingineri) care au recunoscut cu seninătate rolul „INGRAT”.
Colectivizarea pe Valea Gilortului pe care l-au jucat în acest blestemat proces, adică rolul de agitatori şi de oameni puşi să convingă ţăranii de avantajele colectivizării!
Învăţătorul pensionar Bularda Gheorghe, din satul Gioncani – comuna Albeni, mi-a oferit medalia: „În cinstea COLECTIVIZĂRII!”, dăruită de P.M.R. pentru rolul jucat în grăbirea acestui „diabolic” act!
Am întâlnit, din păcate, persoane ce nu şi-au prezentat locul „exact” sau „precis” în a-i supune pe ţăranii olteni între 1949 – 1962 să guste din roadele îmbelşugate ale COLECTIVIZĂRII!
Oricum, după acest studiu istorico – sociologic pe Valea Gilortului şi Valea Blahniţei, între anii 2005 – 2009 am reuşit să dau de urma şi a unor „TORŢIONARI” de tipul Eugen Turcanu, ca şi: Călugăriţa Pantelimon, activist şi instructor de partid în localitatea Albeni, Ciorei Alexandru, brigadier, secretar de partid, omul responsabil cu strângerea cotelor, securiştii şi oamenii aduşi de partid de prin fabrici şi uzine, precum Ştefănescu, Haita, Georgescu, Belgiu, oameni cu „chip” de „FIARĂ”! Au distrus zeci şi sute de familii de ţărani din această zonă geografică a Olteniei. Au fost împuşcaţi ţărani, mulţi şi-au luat zilele sau s-au spânzurat în preajma sau în toiul colectivizării!
Consider această lucrare (vol. I şi II), drept o contribuţie autentică la îmbogăţirea lucrărilor istorice ce vizează perioada 1949 – 1962, şi mai ales ca o contribuţie singulară în ceea ce priveşte modul de realizare a colectivizării în două localităţi gorjene: ALBENI şi BOBU.
Nu s-ar fi realizat dacă nu aş fi întâlnit Catedra de istorie orală de la Universitatea „Babeş – Bolyai”, dacă nu aş fi avut norocul să-l întâlnesc pe marele prof.univ.dr. Radosav Doru, dacă nu aş fi dat de oamenii minunaţi ce mi-au acordat interviuri sau mi-au oferit manuscrise şi date importante despre tragica perioadă 1949 – 1962 în această zonă a Olteniei.
Această lucrare, această „încercare” de istorie orală din zona Jiului- de – Sus (Gorj, sau Litua, „ţara de piatră”), este rezultatul tuturor factorilor enumeraţi. Mie nu-mi rămâne decât meritul de a fi încercat să scriu! Mâna putrezeşte, condeiul rugineşte, dar ISCĂLITURA rămâne…!
Prof. pensionar Voicu T. Teodor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here