Biciul lui Atila, în mâna fragilului Boc!

558
O veste de-andoaselea anunţă că Emil Boc acceptă posibilitatea să mai fie premier. Uită că, din nefericire pentru popor, încă este. Şi încă unul surogat, slab de tot. Că mai rău nu se putea. De prea mult stat în preajma tătâne’su Băsescu, s-a ales cu boala contagioasă de a nu mai vrea acasă. Amândoi s-ar mai alege odată.

Dacă ăl din Dealul Cotroceni ne face tot timpul teoria chibritului şi crede că are dreptate tot timpul, ăl mic de tot, după statură şi nechibzuială, s-a trezit vorbind despre bici. De care se foloseşte, nu chiar ca un birjar. Ca să minţi se impune să vorbeşti frumos, nu ca un birjar. Dar despre bici – unealta de căpătâi a birjarului – a îngăimat şi Boculeţul câte ceva. Trecut prea rapid de la heraldica socialistă, cea cu secera şi ciocanul, pe care a slujit-o cu sârg până-n decembrie ’89, inclusiv scriind ca student comunist despre binefacerile orânduirii conduse de dictatorul vremii. Emil Boc este un om cu obraz subţire, doar e profesoraş de drept, ditamai universitarul, ce una susţinea în lucrarea lui de doctorat şi alta când e pus de şeful lui să participle la violul în grup pedelist al Constituţiei ţării de care-şi bat joc. Îi merge bine şi acum. Ca unul ce-a ajuns în fruntea bucatelor, după ce acum cinci ani am fost amăgiţi de noul dictator pe care-l slujeşte cu păcăleala “Să trăiţi bine!” Cum ziceam, micul Napoleon e un finuţ ce minte frumos. A luat-o prin hârtoapele patriei, avându-l în suită pe Radu Berceanu, starostele drumurilor proaste dar aducătoare de bani. Din ăia publici, mulţi şi nemunciţi. Numai buni pentru campania prezidenţială. Să nu vă aşteptaţi că Biciul lui Boc e precum Biciul lui Atila. Nu! Nu va învineţi spinările bagabonţilor de la Bechtel, care nici nu încep bine o lucrare şi mai cer nişte bani în plus. Şi dacă nici nu le încep la timp, nici n-au cum să le termine la vreme.
Prin primăvară, ministrul Radu Berceanu – călăreţul de azi peste două ministere – se ocupa doar de transporturi. Vorbea prostii despre Drumul Regelui, care-ar trebui modernizat spre a uni Gorjul de Alba, între Novaci şi Sebeş. Şi încă n-a scăpat de palavre nici acum. Inspectând lucrările autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, de ritmul cărora Emil Boc e foarte mulţumit, Radu Berceanu cel vorbăreţ şi plin de promisiuni s-a mai apucat să clevetească şi despre proiectul autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi, ce ar lega Transilvania de Moldova, care-ar putea fi începută după 2012. Ca promisiune electorală merge.
Numai că, pe bază de promisiuni nu există dezvoltare. Companiile japoneze, la fel ca şi alţi investitori de calibru şi de care ducem lipsă, condiţionează investiţiile lor în România de dezvoltarea infrastructurii.
În fond, biciul este bun numai în mâna birjarilor ori a zbirilor şi înţelepţilor. Iar mititelul Boc nu e nici una, nici alta. Zbirul e altul. Înţelepciunea nu face casă bună cu demagogii şi papagalii în rândul cărora se simte bine. Şeful lui nu suportă criticile, iar el ştie să perie mai bine decât mulţi lideri PD-L. Cu excepţia Coanei Zoiţica de Pleşcoi, ce răspunde la numele de Elena Udrea. Interimarul Emil Boc nu are de ce să se teamă. Criza politică în care ne-a aruncat divorţul din alianţa contra-naturii, previzibil şi bine gândit de Ceauşescu al doilea, i-a permis să rămână interimar. Nici n-a fost dat jos ca lumea, că Emil Boc ar mai vrea odată prim ministru cu puteri depline. Ne-a şi zis-o, de la obraz, că n-ar refuza. Nici echipa Lucian Croitoru, deşi ţinută de PSD şi PNL în anticameră, nu-i crează dureri de cap. Infantilul sprijin al PD-L nu-i va fi suficient să treacă, pe 4 noiembrie, adică miercurea viitoare, de furcile caudine ale Parlamentului. Până atunci, audierea miniştrilor Cabinetului Croitoru e o muncă fără rost, generată de comportamentul bizar şi neconstituţional al dictatorului Traian Băsescu.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here